14 martie 2024


Rentierii viageri agricoli sunt pe cale de dispariţie

> Până pe 31 august 2023, la APIA fuseseră vizate 108 de carnete de rentier viager agricoli, faţă de 360 în urmă cu 14 ani

> În 2010 a fost sistată preluarea de noi dosare de acordare a rentei, în viziunea UE această facilitate fiind „ajutor de stat”

Pentru obţinerea sumei de bani reprezentând renta viageră agricolă aferentă anului 2023, până pe 31 august 2024 rentierii agricoli trebuie să-i vizeze carnetele. Aplicarea vizei se face prin prezenţa fizică la Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Suceava, fie prin mijloace de comunicaţii, poştă sau curier. Solicitanţii vor avea asupra lor următoarele documente, în original: carnetul de rentier agricol, actul de identitate; decizia de la comisia de expertiză medicală (pentru solicitanţii pensionaţi pe caz de boală gradele I  și II); procură notarială autentificată, curatelă sau hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă din care să reiasă că solicitantul este tutore legal al rentierului agricol, în original (doar în cazurile în care solicitarea vizării carnetului de rentier agricol este făcută de un reprezentant legal). Necesare mai sunt contractele de arendare încheiate până la data de 30 septembrie 2011; extrasul de cont pe numele rentierului agricol, deschis la oricare bancă de pe teritoriul României, în lei şi declaraţia pentru obţinerea vizei anuale. În cursul anului 2023, respectiv în intervalul 1 martie-31 august, la Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Suceava au fost vizate 108 de carnete de rentier viager agricoli. Către aceştia, pentru anul 2022 a fost autorizată şi plătită o sumă de 137.353,57 de lei. Plata rentei viagere agricole se fac într-o singură rată, până pe 30 noiembrie 2024, prin mandat poştal sau virament bancar. Cuantumul rentei viagere agricole, reprezentând echivalentul în lei a 100 de euro pe an pentru fiecare hectar de teren extravilan vândut, respectiv contravaloarea a 50 de euro pe an, în cazul fiecărui hectar de teren extravilan dat în arendă. Începând cu 1 ianuarie 2010, Biroul Judeţean de Rentă Viageră Agricolă Suceava nu a mai întocmit noi dosare de acordare a rentei viagere agricole. Preluarea documentaţiilor şi înregistrarea de noi carnete au fost sistate în baza prevederilor Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, deoarece, în viziunea organismelor comunitare, această facilitate era considerată ajutor de stat. În 2010, an în care a fost preluat de APIA, în evidenţele Biroului Judeţean pentru Rentă Viageră Agricolă Suceava se aflau 360 de rentieri, aceştia primind, pentru terenul înstrăinat sau cel dat în arendă, echivalentul unei sume de peste 61.000 de euro. Biroului Judeţean pentru Rentă Viageră Agricolă Suceava a fost deschis în 2006, la acea dată rentierul agricol fiind proprietarul în vârstă de peste 62 de ani, care înstrăina prin acte între vii sau da în arendă o suprafaţă de cel mult 10 hectare de teren. După exprimarea opţiunii pentru vânzare sau darea în arendă, rentierul nu putea rămâne proprietar decât pe o suprafaţă de maxim jumătate de hectar.