În
continuare, până pe 31 martie
Sucevenii
racordaţi la sistemul centralizat îşi pot plăti încălzirea cu cardul de energie
> „Am dat
instrucţiuni, în aşa fel încât să nu mai fie plimbaţi oamenii pe drum” arată
primarul Ion Lungu
Ion Lungu, primarul municipiului Suceava aduce lămuriri
asupra unui un subiect care a stârnit dezbateri, nu numai pe plan local, ci şi
la nivel naţional, respectiv cel privind folosirea cardurilor de energie la asociaţiile
de proprietari. Edilul-şef sucevean spune că avut intervenţii la Ministerul
Investiţiilor şi Proiectelor Europene, asupra posibilităţii prelungirii valabilităţii
respectivelor carduri, inclusiv până la
finele lunii martie 2024. „Am avut discuţii la MIPE, la nivel de ministru
secretar de stat, şi urmează să primim modificarea unui ordin de ministru.
Aceste carduri de energie sunt valabile până la data de 31.03.2024, deci nu
până la 31.12.2023” a reliefat şeful municipalităţii sucevene. Lungu a precizat
că a luat legătura atât cu conducerile asociaţiilor de proprietari, cât şi cu cea
a Thermonet, transportatorul, distribuitorul şi furnizorul de energie termică,
în aşa fel încât consumul de căldură în sistem centralizat să poată fi achitat,
în continuare, în baza respectivelor carduri de energie. „Am transmis acest lucru la asociaţiile de proprietari şi
la Thermonet. Aşteptăm să vină modificarea oficială a acestui ordin de ministru,
dar am dat instrucţiuni, în aşa fel încât să
nu mai fie plimbaţi oamenii pe drum. Oricum, unele asociaţii primeau aceste
carduri, altele nu le primeau” a explicat Ion Lungu, primarul Sucevei.