10 martie 2024

 Aflată în Burdujeni-sat

Strada din „gropi” va fi asfaltată în acest an

> Este o stradă foarte importantă, care adună multe fluxuri de circulaţie, şi pe care vrem să o asfaltăm de mai mult timp” subliniază primarul Ion Lungu

După mai mulţi ani de aşteptat, în 2024 sucevenii de pe strada Dobrilă Eugen din Burdujeni-sat ar putea avea asfalt în faţa porţii. Ion Lungu, primarul municipiului Suceava a anunţat că executarea lucrărilor a fost scoasă la licitaţie. „Sper să definitivăm cât mai repede licitaţia şi să trecem la treabă” a spus edilul-şef.   Depuse au fost 3 oferte din partea asocierilor având ca lideri firmele SUCT, Florconstruct şi Test Prima, asfaltarea întârziind din cauză că, fiind în pantă, strada a necesitat construirea, cu 500.000 de euro din bugetul local, a unei staţii de pompare a apei reziduale. „Mă bucur că, în sfârşit, se ţine licitaţie pentru strada Dobrilă Eugen, <din gropi>, aşa cum se spune în Burdujeni-sat. Este o stradă foarte importantă, care adună multe fluxuri de circulaţie, şi pe care vrem să o asfaltăm de mai mult timp. Din păcate a întârziat acest lucru, din cauză că, fiind în pantă, nu s-a putut amenaja canalizarea prin scurgerea gravitaţională, prin proiectul european pe care l-am avut. Drept urmare, Primăria a mai investit jumătate de milion de euro şi a făcut o staţie de pompare. Acum asfaltăm această stradă” a punctat Ion Lungu,