11 ianuarie 2024

 

Parcare gratuită în zilele de sâmbătă, duminică şi în cele cu sărbători legale

> Noul orar de funcţionare a parcărilor cu plată va fi de luni-până vineri, între orele 8.00 şi 18.00

> „Eu zic că aşa este corect, să dăm posibilitatea şi riveranilor să-şi parcheze autovehiculele” a explicat Ion Lungu, primarul

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, va supune aprobării Consiliului Local un proiect de hotărâre prin care programul parcărilor cu plată din reşedinţa de judeţ va fi modificat.  „Am avut discuţii cu cetăţeni din cartierul Obcini pe tema parcărilor. Sper să nu deschidem o cutie a Pandorei, dar mai reaşezăm un pic lucrurile” a spus şeful municipalităţii. La această dată, plata pentru parcarea autovehiculelor se face de luni până sâmbătă, între orele 8.00 şi 20.00, în zilele de duminică şi în cele cu sărători legale parcarea fiind gratuită. „Am analizat mai multe localităţi, Iaşi, Botoşani, Bacău, Bistriţa, care sunt mai aproape de noi, şi mai toate au programul la parcările cu plată de luni până vineri, de la ora 8.00 până la ora 18.00. Există şi o logică, lumea este la serviciu, după ora 18.00 nu se mai lucrează, iar copiii se întorc de la şcoală. Eu zic că aşa este corect, să dăm posibilitatea şi riveranilor să-şi parcheze autovehiculele” a explicat Ion Lungu, primarul Sucevei. Astfel, noul orar de funcţionare a parcărilor cu plată va fi de luni-până vineri între orele 8.00 şi 18.00, sâmbăta, duminica şi de sărbătorile legale parcarea fiind gratuită.