Din Ucraina
„Nu se fac importuri de cereale prin
PCTF Siret”
> „Nu ştiu să fi obţinut cineva licenţă, nici în
judeţ, nici în ţară, pentru că este o procedură
greoaie”, arată dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, şeful DSVSA Suceava, opinând
că nimeni nu „şi-ar asuma riscul de a rupe sigiliul”
> DSVSA a cerut, la înalt nivel, înfiinţarea
unui laborator care funcţioneze cu program prelungit, cât şi dotarea acestuia cu
aparatură şi asigurarea specialiştilor pentru analizarea a 600 de compuşi
contaminanţi
Dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava s-a întâlnit, împreună cu prefectul Alexandru Moldovan şi alţi şefi de instituţii publice. cu protestatarii din Punctul de Trecere a Frontierei Siret. Dr. Voloşeniuc spune că, în ceea ce priveşte instituţia pe care o conduce, fermierii s-au arătat nemulţumiţi de modul în care sunt controlate transporturile din frontieră, cât şi de faptul că în judeţele Suceava, Botoşani şi Iaşi nu există un laborator care să preleveze probe şi să elibereze, în cel mai scurt timp posibil, buletine de analize pentru cerealele, legumele şi fructele din Ucraina. Şeful DSVSA precizează că, în cazul unor contaminanţi, precum pesticidele şi insecticidele - de ordinul a aproximativ 600 de compuşi -, instituţia suceveană nu are dotarea, metodele acreditate RENAR şi nici personalul necesar. Din acest motiv, la ora actuală probele sunt trimise în Bucureşti, Constanţa şi Ialomiţa, buletinele de analiză întorcându-se într-un interval de 7 până la 10 zile, când „nu se mai poate interveni în mod eficient”. „Important de reliefat este că, totuşi, în laboratorul
Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, radioactivitatea produselor poate fi depistată în doar în 3 ore, buletinele referitoare la prezenţa metalelor grele fiind emise în cel mult 48 de ore. „Am luat legătură cu Prefectura, am făcut o solicitări la Secretariatul general al Guvernului, cât şi la ANSVSA, cu necesităţile din punct de vedere material şi al resurselor umane, astfel încât putem înfiinţa un laborator de acest fel în judeţul Suceava, unul care să nu funcţioneze doar de luni până vineri, ci cu program prelungit. Am solicitat ceea ce este necesar pentru a materializa acest deziderat şi a avea facilităţi în Punctul fix de la frontieră al DSVSA, inclusiv o sondă de prelevare, pentru a se putea extrage probe concludente. În al doilea rând este necesar ca în laborator să avem aparatura şi resursa umană necesară, respectiv chimişti, fizicieni, ingineri de industrie alimentară şi medici veterinari, în aşa fel încât permanenţa să poată fi asigurată. Dacă analizele vor fi făcute în cel mai scurt timp, se poate interveni pe lanţ şi lua măsurile necesare în caz de neconformităţi. Este vorba fie despre declasarea cerealelor de la consumul uman, fie de la consumul animal, cu îndreptarea către utilizare industrială sau distrugere, atunci când neconformităţile sunt majore” informează dr. Mihai Sorin Voloşeniuc.Şeful DSVSA Suceava arată că fermierii au reclamat, de asemenea, multitudinea controalelor venind din partea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Unităţii Fitosanitare, Oficiului Judeţean de Reproducţie şi Selecţie Zootehnică, Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană şi altora. În consecinţă, protestatarii au avansat propunerea restructurării acestora şi agrearea a numai două instituţii. Este vorba despre APIA, pentru conformităţi administrative şi plăţi, şi despre DSVSA, care ar îngloba şi atribuţii ale altor instituţii, la fel ca în Germania, structură care să întreprindă câte un singur control, cu economie timp şi fără alte inconveniente. Din cealaltă perspectivă, directorul executiv dr. Voloşeniuc, opinează că este foarte puţin probabil ca transporturile ucrainene de cereale să fie descărcate în judeţ sau în ţară, din moment ce acestea sunt sigilate la intrare, monitorizate în România, sigiliul fiind reverificat la ieşire, înspre la destinaţia externă. „La ora actuală nu se fac importuri de cereale prin PCTF Siret, nu există transporturi care să vină şi să se descarce în România. Exceptate sunt şi se poate face import, în cazul orzului, tărâţei de grâu şi soiei. Pentru restul, cum sunt grâul, făina de grâu - ca subprodus principal -, porumbul, zahărul, floarea soarelui şi rapiţa, importurile sunt interzise, orice operaţiune de acest fel necesitând licenţă. În momentul de faţă, din câte am la cunoştinţă, nu există nimeni care să aibă asemenea licenţă de import. Tot ceea ce se face acum este numai tranzit, nu ştiu să fi obţinut cineva licenţă, nici în judeţ, nici în ţară, pentru că este o procedură greoaie. Chiar şi ilegal, nu s-ar putea descărca cereale în ţară, deoarece cine şi-ar asuma riscul de a rupe sigiliul?. Transportatorii primesc un sigiliu vamal, transportul fiind desigilat în momentul în care se ajunge în zona liberă” a explicat dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.