Cea mai mare Sală polivalentă din Moldova se construieşte în municipiul Suceava
> „ Pe şantier sunt peste 70 de
muncitori, se lucrează destul de bine şi sunt mulţumit de acest ritm” a
declarat primarul Ion Lungu, menţionând că,
<la roşu>, obiectivul va fi gata până la finele anului
Marţi a fost montată prima grindă, primele prefabricate la Sala polivalentă, a anunţat, într-o conferinţă de presă, Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. „Lucrările merg foarte bine, deja s-a ajuns la Corpul C1, acolo unde este terenul de antrenament. S-a conturat clădirea, sunt turnaţi pereţii, scările, care fac legătura între demisol şi parter. S-a lucrat toată luna decembrie, s-au turnat pereţi plăci, ceea ce se întâmplă şi în aceste zile. Pe şantier sunt peste 70 de muncitori, se lucrează destul de bine şi sunt mulţumit de acest ritm” a spus edilul-şef sucevean. Conform contractului semnat cu firma constructoare, 17 iunie era data limită pentru darea în folosinţă a obiectivului, însă ulterior a intervenit soluţia încălzirii cu pompe de căldură, aprobarea acesteia întârziind lucrările cu 3 luni. „S-a lucrat permanent, în noiembrie, decembrie şi ianuarie, chiar dacă au fost sărbători şi ger. Însă, din cauza modificării soluţiei de încălzire, nu putem da în funcţiune în acest an Sala polivalentă. Felicit firma care a lucrat şi în condiţii vitrege, până la sfârşitul anului obiectivul urmând a fi ridicat <la roşu>” susţine şeful municipalităţii. Lungu a ţinut să menţioneze că, cel puţin până în prezent, Sala polivalentă din Suceava este cea mai mare din Moldova. „Deocamdată, astăzi, nu este aprobată o sală polivalentă mai mare. Încearcă municipiul Iaşi să obţină o finanţare, însă până acum nu a fost aprobată la CNI” a conchis Ion Lungu, primarul Sucevei. Sala polivalentă este construită la intrarea în Suceava dinspre Fălticeni, pe o suprafaţă desfăşurată de 28.530 de metri pătraţi, adiacentă străzii „Iuliu Hossu”, teren preluat de la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă. Obiectivul de investiţii din reşedinţa de judeţ va avea 5.000 de locuri pentru spectatori, lucrările fiind atribuite prin licitaţie societăţii comerciale MIS Grup Bistriţa.