În 2024
Peste de 35 de milioane de euro, reparaţii şi investiţii în unităţile de
învăţământ din Suceava
> „Avem un buget destul de generos” spune primarul Ion Lungu, potrivit căruia finanţare va fi asigurată pentru nu mai puţin de 30 de mari proiecte
Bugetul
pentru anul 2024 „creşte de la o zi la alta”, ajungând la 1,032 de miliarde de
lei, fiind „cu siguranţă, un buget al dezvoltării” a declarat ieri, Ion Lungu,
primarul municipiului Suceava. În această fază a proiecţiei bugetare, 52,11%
din total revin secţiunii de dezvoltare, iar 49,79% părţii de funcţionare. Conform
şefului executivului local, unul dintre capitolele cele mai „favorizate” este
cel al Învăţământului, la reparaţii şi investiţii fiind propusă o sumă de 35,21
de milioane de euro. Şeful municipalităţii spune că finanţare ar urma să fie
asigurată pentru 30 de mari proiecte, la acestea adăugându-se cheltuielile cu
bunurile şi serviciile. „Avem un buget
destul de generos la Învăţământ, pentru Primăria municipiului Suceava infrastructura
şcolară fiind întotdeauna o prioritate.
Acest lucru se cunoaşte, şi avem şcoli moderne din acest punct de
vedere” a explicat Ion Lungu, primarul Sucevei. Luând ca reper mărimea
fondurilor propuse, Capitolul Învăţământ este pe locul al doilea, după cel al
Transporturilor, acesta din urmă incluzând atât transportul public de călători,
cât şi finanţarea reparaţiilor, întreţinerii şi investiţiilor în infrastructura
rutieră.