Creştere cu aproape o treime a numărului
de călători cu mijloacele de transport ale TPL Suceava
> În patru trimestre au fost transportate
15.440.050 de persoane, statistica fiind valabilă până pe 1 octombrie 2023,
data de la care pensionarii beneficiază de gratuitate la transportul în comun,
iar numărul călătorilor s-a înmulţit în mod vizibil
În
intervalul 1 octombrie 2022-30 septembrie 2023, cu mijloacele de transport ale
firmei Transport Public Local Suceava s-au deplasat 15.440.050 de persoane.
Aceasta conform Raportului anual de analiză şi evaluarea a gradului de respectare a criteriilor de performanţă privind efectuarea
transportului public local de persoane, întocmit de Serviciul „Autoritatea
locală de autorizare transport” al Primăriei municipiului reşedinţă de judeţ,
în care se menţionează că media trimestrială din perioada analizată a fost de
3.860.013 de călători. Vârful a fost consemnat în trimestrul al doilea din anul
2023, respectiv în lunile aprilie, mai şi iunie, când cu autobuzele şi
microbuzele societăţii comerciale din subordinea autorităţilor administraţiei
publice municipale au circulat 3.977.063 de persoane. Faţă de intervalul
precedent de monitorizare, respectiv 1 octombrie 2021-30 septembrie 2022,
numărul de călători a crescut cu 32%, se evidenţiază în analiza Serviciului „Autoritatea
locală de autorizare transport”, în care se mai subliniază că „din vina
personalul propriu sau a operatorului de transport” s-au produs 6 accidente de
circulaţie. Pe de altă parte, în perioada menţionată au fost înregistrate 45 de
reclamaţii referitoare la calitatea transportului, „toate fiind justificate” şi
rezolvate în termenul legal. „În perioada de raportare, transportatorul nu a
declarat plata de despăgubiri pentru nerespectarea condiţiilor de calitate şi
de mediu privind desfăşurarea transportului. Limita maximă prevăzută de
regulament este de 1.000 de lei pentru fiecare loc din capacitatea totală de
transport” se mai spune în Raportul „Serviciului „Autoritatea locală de
autorizare transport” al Primăriei. De menţionat este faptul că analiza
prezentată nu include şi numărul de călători înregistrat după 1 octombrie 2023,
data de la care pensionarii din municipiul Suceava beneficiază de gratuitate la
transportul în comun. În perioada 1 octombrie 2021-30 septembrie 2022, la
serviciile TPL au apelat, potrivit raportului prcedentt, 12.193.417 de milioane
de călători.