17 august 2023


„Oribilele” mansarde de la Casa cărţii vor dispărea

> „Dacă se priveşte dinspre Teatrul Matei Vişniec, se văd acele mansarde care nu ne fac cinste” a declarat primarul Ion Lungu, arătând că acestea sunt prinse în proiectul de reabilitare termică a blocurilor din zona centrală a Sucevei

Reabilitarea energetică reprezintă o prioritate pentru Primăria Suceava, în această perioadă, spune primarul Ion Lungu, informând că au fost finalizate lucrările la primul bloc de pe strada Putna din cartierul Burdujeni. „Eu zic că a ieşit destul de bine, acolo lucrându-se la încă trei blocuri. Lucrările vor începe şi în cartierul George Enescu, unde s-a adjudecat, în mare parte, de mai multe firme, licitaţia pentru 33 de blocuri. Acestea sunt la partea de proiectare, după care urmează să pregătim cât mai multe blocuri, în afara celor prinse în PNRR. Discutăm, în mod special despre cele din zona centrală, unde, după ce proprietarii nu au fost de acord, a fost abandonată soluţia peretelui cu plante naturale verzi. Totuşi, sper să iasă o lucrare bună, mai ales prin repararea mansardelor, de toate culorile, de toate tipurile, unele dintre acestea oribile. 


Dacă se priveşte dinspre Teatrul Matei Vişniec, în zona Casei cărţii, se văd acele mansarde care nu ne fac cinste, şi care vor fi înlocuite prin proiectul pe care îl avem” a declarat Ion Lungu, primul gospodar al Sucevei. În anul 2023, în cartierul Burdujeni au fost prevăzute lucrări la 5 blocuri cu parter şi patru etaje. Este vorba despre intervenţiile de la Blocul B01 şi Blocul A04 de pe strada Putnei, cât şi cele de la Blocul 7A de pe strada Jean Bart, Blocul 4 de pe strada Privighetorii şi Blocul 5A de pe strada Jean Bart. Recent a fost finalizată licitaţia pentru întocmirea auditului energetic şi a expertizei tehnice în vederea reabilitării termice a 33 de blocuri de locuinţe din toate cartierele oraşului. Scoase la concurs a fost realizarea documentaţiei pentru loturile nr.2, nr.3, nr. 6, nr.8 şi nr.9, licitaţia fiind adjudecată de o firmă din Cluj Napoca (4 loturi) şi o alta din Bucureşti (un lot). Cu finanţare europeană nerambursabilă aferentă Planului Naţional de Redresare şi  Rezilienţă (PNRR), se va face reabilitarea energetică a blocurilor de locuinţe din din centrul municipiul capitală de judeţ. În cauză sunt 16 imobile colective de locuit de pe străzile Dimitrie Onciul, Ion Grămadă, Ana Ipătescu, Nicolae Bălcescu, Ştefan cel Mare şi Vasile Alecsandri.