29 august 2023

În etapa a doua a proiectului ZUF

Autobază pentru transportul electric metropolitan de călători

> Parteneri în proiectul de 86,50 de milioane de lei sunt municipiul Suceava, oraşul Salcea şi comunele Adâncata, Moara, Pătrăuţi, Şcheia, Ipoteşti, Bosanci şi Mitocu Dragomirnei

> Achiziţionate vor fi 15 autobuze electrice, 15 staţii de încărcare, prevăzute fiind amenajarea a 8 staţii de transport, amplasarea a 8 automate de vânzare a titlurilor de călătorie şi înfiinţarea unui dispecerat

Consiliul Local Suceava va aproba, în şedinţa ordinară de mâine, studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici ai Proiectului „Sistem de transport ecologic metropolitan, etapa a II-a”. Proiectul ar urma să obţină finanţare în cadrul Programului Regional Nord-Est 2021-2927, Prioritatea 4-O regiune cu o mobilitate urbană mai durabilă. Valoarea totală a investiţiei este apreciată la 86,50 de milioane de lei, inclusiv TVA, durata estimată de implementare fiind de 24 de luni. Beneficiar este parteneriatul dintre municipiul Suceava, oraşul Salcea şi comunele Adâncata, Moara, Pătrăuţi, Şcheia, Ipoteşti, Bosanci şi Mitocu Dragomirnei, localităţi membre ale Zonei Urbane Funcţionale (ZUF) Proiectul propune măsuri complementare celor deja realizate în municipiul Suceava, dezideratul fiind „operaţionalizarea transportului public la nivelul Zonei Urbane Funcţionale Suceava”. Printre altele, proiectul vizează amenajarea unei autobaze la sediul TPL de pe strada Traian Vuia, achiziţionarea a 15 autobuze electrice cu sistem de numărare a călătorilor, sistem de e-ticketing, sistem de supraveghere video, sistem audio şi sistem de informare cu panouri matriceale. De asemenea, în localităţile amintite montate vor fi 15 staţii de alimentare a acumulatorilor, prevăzute fiind amenajarea a 8 staţii de transport, amplasarea a 8 automate de vânzare a titlurilor de călătorie, cât şi înfiinţarea unui dispecerat. Obiectivul general al proiectului constă în înfiinţarea unui sistem de transport ecologic metropolitan care să determine reducerea emisiilor de dioxid de carbon şi fluidizarea traficului rutier în Zona Urbană Funcţională. Reamintim că Primăria Suceava a lansat licitaţia aferentă etapei I a proiectului, acesta prevăzând achiziţionarea a 50 de autobuze electrice destinate Zonei Urbane Funcţionale. Valoarea contractului este de 105,417 milioane de lei, adică aproximativ 21 de milioane de euro. În proiectul finanţat în cadrul Planului Naţional de Recuperare şi Rezilienţă (PNRR)  sunt incluse două loturi, unul de 18 autobuze electrice mari, în valoare de 56,17 milioane de lei, respectiv un altul în valoare de 32 de autobuze mici, în valoare de 49,49 de milioane de lei.