29 august 2023


În doar o lună

Nouă angajatori suceveni au fost sancţionaţi pentru muncă nedeclarată

> Pentru cei 13 lucrători în neregulă, inspectorii de muncă au dat amenzi însumând 140.000 de lei

Numai pe durata lunii iulie 2023, inspectorii ITM Suceava au efectuat 271 de controale, dintre care 174 în domeniul relaţiilor de muncă, iar 97 în cel al securităţii şi sănătăţii în muncă. Astfel, neregulile depistate s-au lăsat cu 201 de sancţiuni contravenţionale a căror valoare s-a ridicat la 307.000 de lei. Inspectorul-şef Romeo Butnariu arată că, în ceea ce priveşte relaţiile de muncă, cele 174 de acţiuni de control s-au concretizat în 75 de amenzi totalizând 293.000 de lei. Luna trecută, inspectorii de muncă suceveni au depistat 13 persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, dintre acestea 9 nu aveau încheiat contract individual de muncă, în timp ce pentru 4 persoane contractele nu fuseseră transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor până cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii. Potrivit şefului Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava doar sub acest din urmă aspect, cu amenzi totalizând 140.000 de lei, sancţionaţi au fost 9 angajatori. Conform lui Romeo Butnariu, printre deficienţele frecvent constatate în domeniul relaţiilor de muncă se numără neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă, anterior începerii raporturilor de muncă; netransmiterea contractelor individuale de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor; netransmiterea modificărilor intervenite în registrul respectiv; nerespectarea dispoziţiilor cu privire la obligaţia de a ţine evidenţa orelor prestate de către fiecare salariat, cât şi încălcarea  prevederilor legale privind munca suplimentară, concediile de odihnă şi repausul săptămânal.