10 decembrie 2020


Zece milioane de lei dă Guvernul pentru confortul termic al sucevenilor

  • „Aceşti bani ne vin ca o mănuşă” spune primarul Ion Lungu, Primăria având deja datorii de aceeaşi mărime, reprezentând subvenţii la încălzire
  • Edilul-şef crede că în termoficare se „vede luminiţa de la capătul tunelului”, Suceava urmărind să atragă 30 de milioane de euro, finanţare nerambursabilă     

Municipiul Suceava primeşte de la bugetul statului 10 milioane de lei, anunţă primarul Ion Lungu. Potrivit edilului-şef, banii daţi de Guvernul Orba au ca destinaţie societatea de producere a energie termice Bioenergy, aceştia venind cu titlul de subvenţie la încălzirea în sistem centralizat. Primăria avea deja o restanţă de plată pentru acoperirea diferenţei de tarif dintre costul real al gigacaloriei şi cel achitat efectiv de către consumatori, un sprijin financiar fiind acordat şi la constituirea stocurilor de biomasă.  „Aceşti bani ne vin ca o mănuşă. Aveam astăzi datorii de 10 milioane de lei. Vom stinge această datorie, iar 4 milioane de lei îi vom da ca avans” a  declarat primarul Ion Lungu. Şeful municipalităţii‚ este de părere că în sistemul centralizat de alimentare cu apă caldă şi căldură se „vede luminiţa de la capătul tunelului”, Suceava având o centrală modernă şi performantă pe biomasă. Din fonduri proprii, Primăria a alocat 600.000 de lei pentru montarea a 13.000 de bucle de măsurare la nivelul blocurilor de locuinţe, iar în punctele vulnerabile de pe reţele s-a intervenit cu remedieri, astfel încât să fie evitate avariile de proporţii. Lungu a ţinut să menţioneze că se fac eforturi şi continuare, în pregătire fiind un proiect de accesare a unei finanţări nerambursabile de 30 de milioane de euro pentru reabilitarea reţelelor de transport, distribuire şi furnizare a energiei termice. „Vom merge mai departe cu reabilitarea, cu fonduri europene, a reţelelor de transport şi distribuţie. Ne dorim să finalizăm lucrările în acest mandat, în aşa fel încât să avem un serviciu civilizat de termificare în municipiul Suceava, un serviciu performant şi cu costuri suportabile pentru suceveni Mai avem mult de lucru, dar suntem pe drumul cel bun” a punctat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.