01 decembrie 2020

 În urma proiectului de reabilitare termică

Licitaţie pentru certificarea eficienţei energetice a clădirii Primăriei Suceava

  • >„Este un lucru absolut normal să avem acest certificat care să confere certitudinea că s-au făcut lucrări bune, de calitate” arată primarul Ion Lungu, subliniind că soluţiile moderne folosite      s-au concretizat în scăderea consumurilor de energie

Primăria municipiului Suceava a demarat procedura pentru obţinerea certificatului de eficienţă energetică a clădirii din Areni în care funcţionează direcţiile şi serviciile administraţiei publice locale. Primarul Ion Lungu spune că în zilele următoare  va fi lansată licitaţia pentru întocmirea documentaţiei care să ateste calitatea lucrărilor. „Suntem în faza de finalizare a proiectului de reabilitare termică a sediului Primăriei. Este un lucru bun, estetic, însă acest proiect de reabilitare are şi rolul de a reduce cheltuielile cu utilităţile, cu încălzirea, cu iluminatul şi cu ventilaţia” a precizat edilul-şef. Potrivit şefului municipalităţii, firma care va ieşi învingătoare din competiţie va avea la dispoziţie 2 luni în care să întocmească toate documentele necesare obţinerii certificatului de eficienţă energetică. „Este un lucru absolut normal să avem acest certificat care să confere certitudinea că s-au făcut lucrări bune, de calitate. În urma acestora au scăzut consumurile energetice ale Primăriei, prin soluţii moderne de încălzire cu apă recirculată din sol şi cu panouri cu celule fotovoltaice” a explicat şeful executivului sucevean. Ordinul de începere a lucrărilor de creştere a eficienţei energetice a sediului Primăriei Suceava a fost dat în luna aprilie 2019, contractul de execuţie fiind semnat cu Loial Impex, câştigătoarea licitaţiei. Reactualizat la 6,69 milioane de lei fără TVA, proiectul are o  durată de realizare este de 24 de luni, printre principalele intervenţii numărându-se îmbunătăţirea izolaţiei termice a anvelopei clădirii; reabilitarea și modernizarea instalaţiilor de preparare și transport agent termic; utilizarea resurselor regenerabile pentru asigurarea necesarului de energie termică  de încălzire și preparare a apei calde de consum; montarea unei pompe de căldură; demontarea caloriferelor şi înlocuirea cu ventilo-convectoare; înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent şi incandescent cu corpuri de iluminat cu eficienţă energetică ridicată și durată mare de viaţă; înlocuirea lifturilor şi a circuitelor electrice. „Sigur, rămâne ca anul viitor să mai facem lucrări care nu au fost eligibile prin acest proiect. Mă refer, în mod special, la amenajarea corespunzătoare a sălii de şedinţe a Consiliului Local” a punctat Ion Lungu, primarul Sucevei.