Cu sprijinul Băncii Mondiale
Societate de transport metropolitan şi
autogară nouă în curtea TPL
- „Vrem să cumpărăm un parc de autobuze noi,
astfel încât să scoatem din oraş actualul sistem de transport interjudeţean” spune Ion Lungu, şeful municipalităţii
sucevene
În municipiul Suceava se prefigurează
materializarea două proiecte care vor avea ca efect fluidizarea circulaţiei
prin înfiinţarea, în colaborare cu unităţile administrativ-teritoriale
învecinate, a unei firme de transport interjudeţean. Aceasta după ce primarul
Ion Lungu a purtat discuţii în sistem de video-conferinţă cu reprezentanţii
Băncii Mondiale şi ai Ministerului Dezvoltării în legătură cu întocmirea
studiului de dezvoltare urbană a Zonei Urbane Funcţionale (ZUF). Şeful
municipalităţii spune că aceste discuţii vor continua şi pe durata lunii
ianuarie 2021, primul proiect care ar urma să fie promovat fiind „Zona
metropolitană de transport”. De asemenea, un al doilea proiect care stă în
atenţia noii structuri se intitulează „Centrul urban de transport”. „Vrem să
cumpărăm un parc de autobuze noi, astfel încât să scoatem din oraş actualul
sistem de transport interjudeţean şi să fluidizăm traficul. Intenţionăm,
totodată, să facem o nouă autogară, pe strada <Traian Vuia>, în zona TASA,
împreună cu TPL, care va deţine peronul, în aşa fel încât persoanele care vin
din judeţ să poată fi preluate de mijloacele de transport local şi duse în
oraş” a spus şeful executivului local. ZUF
ar urma să includă 8 unităţi administrativ-teritoriale din prejma municipiului
reşedinţă de judeţ. Este vorba despre oraşul Salcea şi comunele Şcheia, Moara,
Bosanci, Ipoteşti, Adîncata, Mitocu Dragomirnei şi Pătrăuţi, consiliile locale
ale acestor localităţi dându-şi acordul de participare şi desemnând
reprezentaţi pentru noua structură comunitară. „După cum se poate observa, de
această dată venit şi comuna Şcheia, şi mulţumesc domnului primar Andriciuc,
pentru că vom avea o colaborare în interesul ambelor localităţi” a precizat Ion
Lungu, primarul municipiului Suceava, care, cu alt prilej declara că, la
nivelul Ministerului Dezvoltării, este disponibilă suma de 400 de milioane de
euro, stimulent pentru municipiile reşedinţă de judeţ care vor promova
investiţii în cadrul Zonei Urbane Funcţionale (ZUF).