În anii 2019 şi 2020
Angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă
Suceava au încasat stimulente salariale nelegale de 277.000 de lei
- Potrivit Camerei de Conturi, de bonusurile lunare au avut parte şi persoane care nu se încadrau în criteriile stabilite de Consiliului Judeţean
- Facilităţile financiare aprobate de deliberativul judeţean urmăreau stimularea performanţelor profesionale şi prevenirea migrării cadrelor medicale
Camera de Conturi Suceava a descoperit că personalul Spitalului Judeţean
de Urgenţă „Sfântul Ion cel Nou” Suceava a beneficiat de stimulente financiare
lunare fără respectarea, în unele cazuri, a prevederilor hotărârilor aprobate
de Consiliul Judeţean Suceava. Neregulile sunt evidenţiate în Raportul de audit
financiar nr. 7361 din 30 octombrie 2020, încheiat în urma auditării conturilor
anuale de execuţie bugetară a unităţii medicale de urgenţă din reşedinţa de
judeţ, acţiune care a avut loc în perioada 21 septembrie-30 octombrie 2020.
Astfel,
auditorii Camerei de Conturi Suceava au constat că, în perioada 2019-2020, s-au
acordat stimulente financiare necuvenite unor persoane încadrate la SJU care nu
se regăseau în categoriile de personal stabilite potrivit unor hotărâri ale
Consiliului Judeţean. „Bugetul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel
Nou” Suceava a fost prejudiciat prin acordarea unor drepturi salariale
nelegale” se arată în Raportul de audit, în care se subliniază că abaterile
identificate au fost cauzate de aplicarea necorespunzătoare a prevederilor
emise de Consiliul Judeţean Suceava, precum şi de funcţionarea deficitară a formelor
de control intern, în vederea prevenirii, detectării şi corectării
deficienţelor. Stimulentele financiare pentru personalul Spitalului Judeţean de
Urgenţă „Sfântul Ion cel Nou” Suceava au fost aprobate prin Hotărârea
Consiliului Judeţean nr. 16 din 29 octombrie 2018, criteriile şi condiţiile
fiind stabilite în baza Regulamentului nr. 28956 din 15 octombrie 2018. Persoanele
beneficiare figurează ca fiind remunerate la capitolul „salarii de bază pentru
funcţii de conducere”, auditorii publici externi făcând precizarea că au fost
acordate stimulente financiare inclusiv personalului din Comitetul director,
persoane care îşi desfăşoară activitatea în baza unor contracte de management
sau contracte de administrare. De asemenea, lista include şi personal medical
şi de specialitate. Valoarea totală a stimulentelor plătite în anii 2019 şi
2020, fără respectarea criteriilor şi condiţiilor de acordare, este de 276.801
de lei, respectivele facilităţi lunare fiind stabilite „în contextul stimulării
personalului pentru performanţe profesionale deosebite şi în împotriva migrării
profesionale”.