Chiar dacă incidenţa Covid-19 scade
Primarul Ion Lungu cere eforturi pentru
sprijinirea Spitalului Judeţean
- „Trebuie să facem tot posibilul ca să ajungă cât mai puţini oameni la Spital” arată edilul-şef, adăugând că, totuşi, „la ATI nu mai sunt locuri”
Ion Lungu, primarul Sucevei, mulţumeşte
locuitorilor reşedinţei de judeţ că s-au conformat măsurilor restrictive, care
s-au concretizat în reducerea incidenţei cazurilor de infectare cu noul
coronavirus, dar şi în menţinerea municipiului în „scenariul galben”. „Sunt
mulţumit că ne menţinem în această zonă de până în 3 la mie. Le mulţumesc
sucevenilor pentru efortul pe care îl fac şi îi rog să facă acest efort în
continuare, să insistăm cu aceste reguli de prevenire a infestării, precum
purtatul măştii, respectarea distanţei, dar şi cu cele de igienă personală” a
spus ocupantul fotoliului administrativ din Areni. Edilul-şef că toate acestea
sunt de natură să vină în sprijinul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul
Ioan cel Nou” din Suceava, paturile din Secţia de Anestezie Terapie Intensivă
fiind ocupate la capacitate maximă. „După cum se ştie, la Spitalul Judeţean nu
mai sunt locuri la ATI. De aceea trebuie să facem tot posibilul ca să nu mai ajungă
oameni la Spital, să avem cât mai puţini cetăţeni la ATI” a spus Lungu. Şeful municipalităţii sucevene arată,
totodată, că prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă s-a
aprobat prelungirea, până pe 23 decembrie, a desfăşurării în totalitate a
învăţământului în sistem on line. „Având în vedere că la acea dată începe
vacanţa, până pe 11 ianuarie 2021 rămâne valabilă activitatea în mediu on line,
urmând a vedea ce se întâmplă mai departe” reliefat Ion Lungu, primarul Sucevei.