Un nou parc în Suceava
• Iniţial, unii dintre riverani s-au împotrivit iniţiativei, preferând mai multe locuri de parcare
Municipalitatea suceveană a dat în funcţiune un nou parc pe strada „Lazăr Vicol”, în cartierul „George Enescu”. Este vorba despre o amenajare de dimensiuni relativ reduse, aceasta făcând parte din strategia primăriei de extindere a zonelor verzi.
Iniţial, iniţiativa a fost ţinta unei tentative de blocare venită din partea mai multor riverani, aceştia din urmă, voind, în ciuda celorlalţi locuitori, mai multe locuri de parcare pentru autoturisme. „Aşa este la noi. Cei care au maşini vor să transforme terenul într-un loc de parcare, iar alţii vor parc. La fel, familiile cu copii mici doresc o astfel de amenajare, în timp ce vârstnicii vor mai multă linişte. Noi încercăm să mulţumim pe toată lumea, însă trebuie să se ştie că atunci când locuieşti într-un condominiu este necesar să fii tolerant cu cei din jur”, a declarat primarul Ion Lungu. Primul gospodar al urbei reşedinţă de judeţ spune este primul parc dat în folosinţă în acest an, în 2011 urmând intra în modernizare parcul Areni, cele de la Gara Iţcani, precum şi parcul de la sediul din Burdujeni al primăriei. Un „părculeţ” de genul celui despre care am amintit va apărea în zona „Moldova” din cartierul Burdujeni, pe o porţiune de teren aparţinând Colegiului tehnic „Alexandru Ion Cuza”.