Primarul Lungu dă ordinul de modernizare a iluminatului public
• Proiectul ar putea fi concretizat până la sfârşitul anului, în ciuda faptului că, din cauza contestaţiei la licitaţie, întârzierea este de 2 luni
Conducerea municipalităţii sucevene a dat, ieri, ordinul de începere a lucrărilor la cel de al patrulea proiect pentru care s-a obţinut finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional(POR), respectiv cel de modernizare a iluminatului public de pe magistrala rutieră care traversează urbea reşedinţă, de la intrarea dinspre Fălticeni şi până la ieşirea înspre judeţul Botoşani. Primarul Ion Lungu crede că, în mare, proiectul va fi concretizat până la sfârşitul anului, în ciuda faptului că, din cauza contestaţiei înaintate de competitori, întârzierea este de 2 luni. În urma soluţiei date de Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, câştigătoare a competiţiei rămâne firma suceveană Loyal Impex Suceava în asociere cu Elco Botşani şi Energobit Cluj Napoca. Consorţiul va reabilita reţeaua electrică în cauză pentru suma de 8,36 milioane lei(plus TVA), cu 9,8% mai puţin decât suma din indicatorii tehnico-economici aprobaţi iniţial. „Demarează proiectul de modernizare a iluminatului public de pe artera principală, de la intrarea în municipiul Suceava şi până la ieşirea din acesta înspre judeţul Botoşani. Execuţia a fost adjudecată la licitaţie de firma locală Loyal şi asociaţii acesteia, contractul aferent fiind semnat joia trecută. Este cel de-al patrulea proiect din cadrul Programului Operaţional Regional pe care le avem la finanţare, urmând şi cel de reparare a 14 străzi principale, a cărei licitaţiei pentru desemnarea constructorului este contestată”, a declarat primarul Ion Lungu. Execuţia la iluminatul public are în vedere, printre altele, înfiinţarea unei linii electrice subterane de 25 km lungime, înlocuirea a 178 de stâlpi şi montarea a 642 de corpuri de iluminat. Proiectul de modernizare a iluminatului public de pe calea rutieră principală a reşedinţei de judeţ este finanţat prin POR 2007-2013, Axa prioritară 1, Sprijinirea dezvoltării durabile-poli de creştere urbană. În prezent, sistemul de iluminat public din reşedinţa de judeţ funcţionează în mod defectuos, la primăria municipiului înregistrându-se numeroase reclamaţii pe această temă. Majoritatea defecţiunilor sunt urmare a gradului mare de uzură a instalaţiilor electrice. Municipiul Suceava a cumpărat infrastructura de iluminat public de la E-on Moldova, de la bugetul local fiind alocată, în acest sens, suma de peste 100.000 de euro.