Inspectorii silvici ameninţă cu împădurirea forţată
• „Fapta de a nu reîmpăduri suprafeţele despădurite reprezintă infracţiune silvică şi este pedepsită cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă”, declară directorul executiv al ITRSV, Costel Girigan
• ITRSV a trimis somaţii de reîmpădurire la 838 proprietari, care deţin o suprafaţă de 820,9 hectare despădurite
Dintr-o suprafaţă totală de 7.202 de hectare de terenuri care trebuie împădurite, în cazul a 5.288 de hectare termenul legal este depăşit cu maxim două sezoane de vegetaţie. Potrivit oficialilor Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare(ITRSV), cea mai mare întindere, adică 4023 de hectare, se află în proprietate privată. „Aceasta provine din pădurile puse în posesie în perioada 1991 – 1996, când s-au produs tăieri ilegale masive ale pădurilor private, pe fondul faptului că nu exista o legislaţie care să protejeze aceste păduri”, declară Costel Girigan, director executiv al ITRSV, adăugând că în top din acest punct de vedere sunt ocoalele silvice Vatra Dornei(995 hectare), Breaza(1051 hectare), Vama(233 hectare) şi Frasin(232 hectare). Îngrijorătoare este şi neregenerarea la termen a unor suprafeţe aflate în proprietatea statului, respectiv pe raza ocoalele silvice Cîrlibaba, Dorna Candrenilor, Pojorîta, Stulpicani, Dolhasca, Crucea, Iacobeni şi Breaza, dar şi a celor aparţinând primăriilor Şaru Dornei, Sadova, Cîmpulung Moldovenesc, Coşna, Dorna Candrenilor şi Fundu Moldovei. „În cazul neregenerării în termen a terenurilor forestiere, Codul silvic prevede o procedură de împădurire silită a terenurilor despădurite, prin somare de către ITRSV, întocmire devize de către ocolul silvic şi împădurire forţată, cu recuperarea sumelor pe cale legală. În plus, fapta de a nu reîmpăduri suprafeţele despădurite reprezintă infracţiune silvică, pedepsită cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă şi o vom începe să le aplicăm după campania de împăduriri din primăvara anului 2011, pe baza unor noi verificări în teren”, declară directorul executiv Costel Girigan. În primele 2 luni ale anului 2011, ITRSV a trimis somaţii de reîmpădurire la 838 proprietari, care deţin suprafaţă de 820,9 hectare despădurite.