• În discuţie sunt propuneri de modificare a Legii nr. 215 a administraţiei publice locale, acestea prevăzând „abolirea” necesarului de două treimi
• Anul trecut, în mai multe şedinţe ale legislativului, consilierii PSD şi PNL respins, în mod repetat, înstrăinarea unor active din patrimoniul privat
Conducerea Consiliului Judeţean caută soluţii de gestionare eficientă a bunurilor aparţinând judeţului Suceava. Preşedintele executivului judeţean, Gheorghe Flutur, a făcut, în acest sens, apel la opoziţia PSD şi PNL din deliberativ, multe dintre imobile aflându-se într-o stare destul de avansată de uzură şi necesitând fonduri consistente pentru reabilitare şi întreţinere. „Trebuie să ne aşezăm la masă şi să găsim o soluţie eficientă de gestionare a patrimoniului judeţului Suceava. Avem imobile aproape în toate localităţile judeţului, fiind necesară o analiză, pentru că unele dintre ele nu sunt folosite şi se deteriorează. Prima temă este a noastră, a executivului, să găsim clienţi şi să putem să închiriem, să valorificăm spaţiile pe care nu le folosim” declară Flutur. Preşedintele Consiliului Judeţean face acest demers după ce, anul trecut, în mai multe şedinţe ale legislativului, consilierii PSD şi PNL au votat repetat împotriva înstrăinării unor active din patrimoniul privat al judeţului Suceava. Iniţiativele administrativului nu au trecut, în ciuda faptului că PD-L are cel mai mare număr de membri ai deliberativului. Şi aceasta întrucât, la votarea hotărârilor care vizează soarta patrimoniului, obligatorie este întrunirea a două treimi din opţiunile numărului total de aleşi. „Este necesară o voinţă politică, să găsim cele două treimi, o soluţie transparentă şi eficientă, astfel încât să nu fie distrus şi ceea ce mai avem de valorificat”, a explicat preşedintele Consiliului Judeţean. Gheorghe Flutur a pus în vedere că în discuţie sunt propuneri de modificare a Legii nr. 215 a administraţiei publice locale, revăzut urmând a fi inclusiv asigurarea numărului necesar de voturi pentru hotărârile deliberativelor locale şi celor judeţene. Astfel, dacă modificările vor aprobate, soarta bunurilor în cauză ar putea fi hotărâtă cu jumătate plus unul din voturi aleşilor . Anul trecut, Consiliul Judeţean spera să obţină, din înstrăinarea bunurilor de pe o listă cu 13 poziţii de terenuri şi clădiri, suma 4,91 milioane de lei. Întrucât legislaţia s-a modificat, executivul a fost obligat să excludă fondurile în cauză de la veniturile bugetare pe care se conta în 2010. Conform unor noi reglementări, reintroducerea în buget va fi posibilă doar la realizarea efectivă a tranzacţiilor şi încasarea contravalorii bunurilor înstrăinate .