Atenţie la ouăle de pe masa de Paşte!
Conducerea Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava atrage atenţia consumatorilor că ouăle care vor ajunge pe masa de Paşte trebuie să fie procurate doar de la producători, ferme de producţie şi centre de ambalare. Acestea din urmă vor fi obligatoriu marcate, conform prevederilor regulamentelor europene privind regimului de comercializare a ouălor. „Ouăle se supun examenului ovoscopic de către personalul veterinar din cadrul circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor pentru ouăle valorificate de către producătorii particulari, precum şi verificării modului în care sunt îndeplinite condiţiile de desfacere a acestora în pieţele agro-alimentare”, reliefează directorul executiv al DSVSA, dr. Petrea Dulgheru. Acesta avertizează că este interzisă comercializarea ouălor cu coaja crăpată sau lovită, acestea fiind retrase de la vânzare şi dirijate înspre valorificarea în scopuri tehnice ori confiscate şi distruse. Dr. Dulgheru avertizează că transportarea ouălor se poate face doar cu mijloace auto autorizate sanitar-veterinar, nefiind permisă depozitarea şi comercializarea în spaţii improvizate, în care nu este asigurată temperatura şi starea corespunzătoare de igienă.