Liderul organizaţiei judeţene Suceava a Partidului România Mare, Gheorghe Acatrinei, mulţumeşte electoratului sucevean pentru votul acordat candidaţilor formaţiunii la euro-parlamentarele din 7 iunie. „Foarte multă lume îşi pune întrebarea care a fost miracolul prin care PRM, fără să fi fost vizibil publicitar, a ajuns la acest rezultat. Este, într-adevăr, o tresărire a electoratului, mai ales a acelui propriu, dar nu numai”, reliefează liderul PRM Suceava, adăugând că Filiala suceveană este una dintre cele mai tari din ţară, cu aproximativ 22.000 de membri cu carnet de partid. Ex-senatorul Acatrinei precizează că Partidul România Mare începe pregătirea pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie 2009, la care va candida şeful naţional, Corneliu Vadim Tudor. Domnia sa crede că cei 80% dintre nehotărâţii sondaţi de un institut specializat internaţional se vor îndrepta în toamnă, ca şi la recentul scrutin, către formaţiunea politică naţională şi justiţiară numită Prtidul România Mare. „Asta înseamnă că au început să coboare gospodarii Sucevei din munţi, de plaiurile locale de legendă şi să vină să-şi exprime votul, conştienţi că doar de ei depinde soarta ţării”, evidenţiază preşedintele organizaţie judeţeana a PRM Suceava, Gheorghe Acatrinei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu