Suceava-centru economic puternic, stabil şi diversificat
Municipiul Suceava va avea o strategie durabilă de dezvoltare locală. Aceasta este dezbătură astăzi, în plenul Consiliului Local, primarul Ion Lungu precizând că documentaţia are patru direcţii principale de dezvoltare. Este vorba despre consolidarea infrastructurii urbane; creşterea competitivităţii economie locale şi dezvoltarea mediului de afaceri; dezvoltarea de servicii în vederea promovării turismului, precum şi despre utilizarea eficientă a capitalului uman, adaptarea calificărilor la competenţele europene şi includerea socială a categoriilor dezavantajate. „Construirea şi afirmarea identităţii europene a municipiului Suceava se va face prin dezvoltarea şi consolidarea acestuia din urmă drept centru economic puternic, stabil şi diversificat, capabil să asigure prosperitatea şi creşterea calităţii vieţii, precum şi prin valorificarea potenţialului turistic, motor al dezvoltării locale şi pol al integrării europene”, consideră edilul şef Ion Lungu. Planul de acţiuni reprezentat de cele patru direcţii este bazat pe o serie de proiecte identificate şi definite drept prioritare. Finanţarea acestora va fi asigurată din surse bugetare locale, guvernamentale, dar şi din fonduri nerambursabile. Pentru întocmirea Strategiei locale de dezvoltare durabilă, Primăria a încheiat, anul trecut, un contract de achiziţie publică cu firma de consultanţă Relians Corp Iaşi. Scopul Strategiei este acela de realizare a unei abordări unitare şi multi-sectoriale, pentru îmbunătăţirea sistemelor locale de planificare şi dezvoltare, de atragerea a investiţiilor, sprijinirea mediului economic şi turistic şi de dezvoltarea resurselor umane, în vederea creşterii calităţii vieţii.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu