Ambulatoriul de specialitate al Spitalului judeţean va fi adus la standarde europene
Consiliul Judeţean va promova un proiect de modernizare şi echipare a ambulatoriului de specialitate al Spitalului Judeţean „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava। Potrivit vicepreşedintelui executivului judeţean, Vasile Ilie, implementarea proiectului va duce la dezvoltarea infrastructurii sanitare la nivelul normelor de funcţionare şi dotare din Uniunea Europeană। Documentaţia face parte dintr-un total de 4 proiecte care vor fi înaintate de administraţia judeţeană în vederea obţinerii de finanţare nerambursabilă în cadrul Programului Operaţional Regional. Vasile Ilie reliefează că executivul judeţean „s-a pliat destul de bine” pe oportunităţilor POR, în cadrul căruia au fost realizate 12 proiecte de reabilitare a drumurilor judeţene, infrastructurii sociale şi de promovare a turismului. Proiectul de modernizare, dezvoltare şi echipare a ambulatoriului de la Spitalul Judeţean prevede re-compartimentarea unor spaţii, înfiinţarea de noi secţii şi dotarea proaspetelor cabinete cu mobilier şi aparatură modernă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu