Marş al ecologiştilor pentru marcarea Zilei Mondiale a Mediului
· Voluntarii de mediu au adunat 1600 kg de deşeuri de pe versantul de nord est al Sucevei
În vederea marcării Zilei Mondiale a Mediului, desfăşurată sub anul acesta sub egida „Săptămâna mediului tău”, Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava, împreună cu Comisariatul Judeţean Suceava al Gărzii de Mediu, GEC Bucovina şi Primăria municipiului Suceava, precum şi cu voluntari de la Colegiul de Industrie Alimentară, Liceul cu Program Sportiv şi Colegiul Tehnic “Petru Muşat” Suceava au participat la o acţiune de ecologizare a versantului de nord est al urbei, în zona Piaţa Centrala – Serpentine. Primăria şi operatorul de salubritate au pus la dispoziţie saci, mănuşi de protecţie şi utilajele necesare adunării şi transportării deşeurilor. Cei aproximativ 70 voluntari au adunat 1600 kg de gunoaie. Ieri, de la ora 10.00 a avut loc marşul ecologiştilor, participanţii deplasându-se între Primărie şi Casa Culturii. Pe lângă voluntarii de la GEC, angajaţii instituţiilor de mediu sucevene, pe străzile urbei reşedinţă au mărşăluit şi elevi ai eco-şcolilor din judeţ. La Casa Culturii, în prezenţa primarului Ion Lungu, care a purtat eşarfa verde a ecologiştilor, precum şi a inspectorului şcolar Tatiana Vîntur, Iluţă Cocriş, şeful Serviciului „Implementare politici de mediu” al Agenţiei pentru Protecţia Mediului, a înmânat diplome unităţilor şcolare şi eco-şcolilor care sau implicat în acţiuni pe linie de protejare a mediului înconjurător. Ziua mondială a Mediului a fost instituită de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în anul 1972. Scopul acesteia este de a-i determina pe toţi cetăţenii să conştientizeze responsabilităţile pe care le au în ceea ce priveşte protecţia mediului şi respectul faţă de natură, atrăgând atenţia asupra unor probleme precum poluarea, distrugerea ecosistemelor etc.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu