Mor mai mulţi suceveni decât se nasc
Sporul natural, definit ca diferenţa dintre numărul născuţilor vii şi cel al deceselor, înregistrează tendinţe de scădere în judeţul Suceava. Aşa relevă datele Direcţiei Judeţene de Statistică, potrivit cărora, în primele 4 luni ale anului 2009, numărul persoane decedate l-a depăşit cu 146 pe cel nou născuţilor. Situaţia este de natură să îngrijoreze, din moment ce, în perioada similară a lui 2008, numărul aduşilor la lumina zilei l-a întrecut cu 103 de unităţi pe cel al duşilor pe lumea cealaltă. Aceleaşi date arată că, în ultima dintre cele 4 luni analizate, adică în aprilie, în judeţul Suceava sporul natural a fost pozitiv, de 34 de persoane. Aceasta în condiţiile în care, pe ansamblu, în ţară, cât şi în Regiunea de Dezvoltare Nord Est, sporul natural a înregistrat valori negative, de 4841 de persoane, respectiv de 524 de persoane. În cadrul Regiunii de Dezvoltare Nord Est, judeţul Suceava se poate lăuda că este singurul care, în aprilie, a consemnat spor natural pozitiv. În această lună, pe teritoriul administrativ judeţean sucevean s-au născut 62 de copii, în scădere cu 3 nou născuţi faţă de martie şi în diminuare cu 32 de micuţi raportat la luna aprilie 2008. În aprilie 2009 au trecut în lumea drepţilor 595 de suceveni, consemnându-se cu 111 decese în minus faţă de luna anterioară şi cu 41 de morţi mai puţin comparativ cu luna aprilie a anului trecut.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu