04 iunie 2009


După licitaţie,
Pavelarea trotuarelor sucevene, cu 60% mai ieftină
Câştigătorul licitaţiei pentru reabilitarea trotuarelor din municipiul Suceava este firma Symetrica Vereşti. Afirmaţia aparţine primulului gospodar al urbei, Ion Lungu, care a ţinut să precizeze că aceasta a venit cu o ofertă care nu a putut fi refuzată. „În urma analizei ofertelor şi punctajelor făcute, pe bază de preţuri, condiţiile tehnice şi perioada de garanţie, licitaţia a fost câştigată de firma Symetrica Vereşti, care a venit cu preţuri la 60% din celelalte oferte”, a reliefat edilul şef, adăugând că societatea în cauză oferă şi o garanţie de 60 de luni, respectiv de 5 ani. În cursă s-au înscris 4 competitoare, Symetrica Vereşti surclasând pe SCCF Group-Colas, IBF Pavimente Marginea şi Garden Center Group&Eco Horticultura Bucureşti. Zilele acestea va fi întocmită o listă de priorităţi, lucrări de pavelare urmând a se derula pe trotuarele din toate cartierele oraşului. În acest sens, de la bugetul local va fi disponibilizată suma de 3 milioane de lei. „Sper să reabilităm cât mai multe trotuare până în toamnă şi să facem cât mai multe lucrări de calitate”, a explicat dl. Lungu. Symetrica Vereşti s-a ocupat de trotuarele sucevene şi anul trecut, dar în colaborare cu SCCF Gruop Colas Iaşi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu