Judeţul Suceava, locul al doilea la cererile pentru subvenţiile europene şi naţionale la hectar
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură(APIA) Suceava a finalizat campania de primire a cererilor de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pe anul 2009. Potrivit unui comunicat al instituţiei, la nivel naţional cele mai multe cereri au fost depuse în judeţele Dolj(61.004 cereri), Suceava(56.492 cereri) şi Olt (50.364 cereri). Prima parte a campaniei de depunere a cererilor de plată s-a încheiat pe 15 mai, fermierii putând solicita sprijinul financiar şi în perioada 16 mai - 9 iunie, dar cu penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. Directorul executiv adjunct al APIA, Angela Coroleucă reliefează că nu sunt admise la calculul plăţii pentru campania pe anul 2009 solicitările înaintate la agenţiile locale după data de 9 iunie. Cuantumul sumelor acordate pe anul trecut, stabilit prin HG. nr. 1560/2008, este de 60,75 euro pe hectar- plată unică pe suprafaţă de la bugetul comunitar şi de 46,71 euro pe hectar-plăţi naţionale directe complementare. Cei 107,46 de euro sunt achitaţi la un curs de 37.413 lei vechi pentru un euro, stabilit de Banca Central Europeană la 30 septembrie 2008. Precizăm că sunt eligibile la plată exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin un hectar şi formate din parcele agricole cu suprafaţa de cel puţin 0,3 hectare. Măsurile de sprijin pe suprafaţă sunt finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă(FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală(FEADR) şi din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu