04 iunie 2009


După salvarea de la retrogradare,
Câştiguri diminuate pentru fotbaliştii de la „Cetatea”
· „Nu este posibil ca un fotbalist să câştige mai mult decât primarul”, precizează edilul şef Ion Lungu
„După salvarea de la retrogradare, urmează o perioadă de restructurare la echipa fotbal”, anunţă Ion Lungu, primarul municipiului Suceava. Edilul şef a apreciat evoluţia din ultima perioadă a formaţiei de Liga a II-a, F.C. „Cetatea” Suceava, remarcând că „s-a văzut mâna antrenorului Ioan Radu”. Şeful municipalităţii spune că dă, în continuare, mână liberă acestuia, echipa urmând a se baza pe jucători locali, inclusiv pe „pepiniera” de juniori. Aceasta în condiţiile în care fotbalul consumă bani publici, bugetul local fiind singurul susţinător al ramurii sportive în cauză. Ocupantul fotoliului din Areni evidenţiază că unii dintre fotbalişti - şi nu întotdeauna dintre cei mai buni – au realizat venituri lunare mai consistente decât cel al primarului urbei. „Trebuie o făcută o restructurare şi din punct de vedere al contractelor şi câştigurilor fotbaliştilor, pentru că nu este posibil ca un fotbalist să câştige mai mult decât primarul, pe lună”, reliefează Ion Lungu, adăugând că „cei care vor să plece nu au decât să o facă”. Pentru a întrema o echipă profesionistă, antrenorul Ioan Radu are la dispoziţie 3 ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu