01 iunie 2009


Fermierii suceveni mai pot depune cereri pentru subvenţia la animale încă două săptămâni

Crescătorii de animale din judeţul Suceava mai pot depune cereri pentru plăţile naţionale directe complementare din sectorul zootehnic până la data de 15 iunie. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură(APIA) Suceava informează pe aceştia că termenul limită a expirat la 31 mai, însă acesta fost prelungit cu încă 2 săptămâni. Pentru a completa cererile, fermierii trebuie să se prezinte la centrele judeţene şi locale ale APIA cu copii ale actului de identitate, dovezii existenţei contului bancar, precum şi ale documentelor care atestă provenienţa animalelor. Sprijinul financiar este disponibil sub forma primei pe exploataţie la bovine, respectiv a primei pe cap de animal la ovine şi caprine. Prima pe exploataţie se acordă fermei cu cel puţin trei exemplare înregistrate la Registrul Naţional al Exploataţiilor, vârsta bovinelor trebuind să fie de cel puţin 6 luni la data de 31 ianuarie 2008, iar solicitantul să nu aibă datorii la bugetul de stat şi la bugetul local. Pentru anul 2009, prima la bovine se acordă şi producătorilor agricoli cu exploataţii nou înfiinţate, în perioada 1 februarie 2008 - 31 ianuarie 2009. În ceea ce priveşte prima pe cap de animal la ovine şi caprine, sprijinul financiar poate fi accesat de fermierii care deţineau, la 31 martie 2009, un efectiv de cel puţin 50 de ovine sau caprine, femele cu vârsta minimă de un an.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu