20 noiembrie 2014

Studenții  suceveni pot învăța la  “Școala de negocieri”
În perioada 8-13 decembrie, în Cluj Napoca se vor desfășura cursurile primei “Școli de negocieri” din țară, anunță "Societatea studenților europeniști" a Universității "Babeș Bolyai". Potrivit responsabiilor acesteia Asociației, proiectul se adresează tuturor studenților  de la licență și master care doresc să dețină controlul sferei personale și profesionale, să schimbe orice “nu” într-un “sigur că da”. Astfel, pe durata unei săptămâni, cu ajutorul specialiștilor în domeniu, cursanților le vor explicate minuțios  toate elementele cheie, atât cele verbale, cât și non-verbale, care asigură succesul în negocierile omniprezente în viața de zi cu zi. Sesiunile de training și seminariile vor fi susţinute de lectori specializați în analiza conflictelor și construirea sistematică a păcii, renumiţi pentru   parteneriatele locale și internaționale, în vederea soluționării prin metode non-violente a respectivelor neînțelegeri. 
Înscrierile la  “Școala de negocieri” se pot face până pe 1 decembrie 2014 completând, pe site-ul www.scoaladenegocieri.com, un formular în care se subliniază pregătirea și realizările de până acum, precum motivul opțiunii de a participa la acest proiect. Pe pagina web sunt postate, de asemenea, informații despre speakeri și parteneri, precum și programul cursurilor. Taxa de participare este de 200 de lei, care include cazare de 7 zile în căminele studențești, precum și două mese pe zi. Sunt prevăzute, de asemenea, sesiuni de training, două coffee/break pe zi și seri sociale. "Astfel, se oferă unica oportunitate de a învăța prin care anume mijloace se poate scoate tot ceea ce este mai bun din fiecare înțelegere. Împreună vom descoperi tehnici a căror utilitate depășește cu mult băncile facultății!", este mesajul "Societății studenților europeniști" a Universității "Babeș Bolyai". 

19 noiembrie 2014

De la 1 ianuarie,
Hrană de 24 de lei pe zi pentru poliţiştii locali suceveni
·        "Prin noile măsuri se rezolvă problema inechităţii sociale dintre poliţia locală şi cea naţională, care au aceleaşi atribuţii pe linie de ordine publică", a explicat şeful administraţiei locale sucevene, Ion Lungu.
·        În proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2015, Consiliului Local i se va propune aprobarea a 1,14 de milioane de lei cu destinaţia amintită.
Lucrătorii Direcţiei Poliţie Locale a Primăriei municipiului Suceava vor beneficia, începând de anul viitor, de un adaos financiar la drepturile salariale din prezent. Anunţul a fost făcut ieri, într-o conferinţă de presă, de primarul Ion Lungu, care a precizat că potrivit unei ordonanţe a Guvernului, începând cu  1 ianuarie 2015, în limita prevederilor bugetelor locale, se pot acorda norme de hrană. Aceasta înseamnă un plus de 24 de lei pe zi şi persoană,  la care se adaugă, pentru cei care lucrează  în ture, alţi 2 lei pe zi şi persoană. Astfel, 125 de poliţişti locali suceveni vor avea parte, ca supliment la salariu, de încă 24 de lei pentru fiecare zi lucrată, restul de 95 de agenţi de poliţie locală, lucrători în ture, urmează a primi 26 de lei pe zi şi persoană. În consecinţă, în proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2015, Consiliului Local i se va propune aprobarea a 1,14 de milioane de lei cu destinaţia amintită. "Voi face propunerea de prindere în bugetul pe anul 2015 a acestei sume. Mi se pare o chestiune corectă, deoarece vrem să facem performanţă cu Poliţia Locală. Avem nevoie de poliţişti locali, de mai multe patrule, mai ales că, în urmă cu câţiva ani, ni s-a redus 40 de posturi. Am avut  inclusiv o dotare cu 4 maşini de intervenţie, iar prin noile măsuri se rezolvă şi această problemă a inechităţii sociale dintre poliţia locală şi poliţia naţională, care au aceleaşi atribuţii pe linie de ordine publică. Astfel, se face dreptate pentru poliţiştii locali", a punctat şeful administraţiei locale sucevene, adăugând că poliţiştii locali au o colaborare bună cu jandarmii suceveni, cât şi cu lucrătorii de poliţie naţională. 
·        La ordinea publică, faţă de minim 4 necesare, este constituită  doar o singură patrulă.
Cu alt prilej, primarul de Suceava itera că, printr-o lege, Guvernul Boc a introdus reglementări restrictive, iar drept consecinţă poliţiştii locali nu mai beneficiază de plata orelor suplimentare, de alocaţii pentru echipament şi alocaţii pentru hrană. Ion Lungu arăta, de asemenea, că Primăria are mai puţini poliţişti în schemă decât necesarul. Ca urmare, cei mai mulţi  dintre lucrătorii contractuali cu pricina îşi desfăşoară activitatea la posturile fixe, în timp ce la ordinea publică, faţă de minim 4 necesare, este constituită  doar o singură patrulă. Ion Lungu crede că trebuie identificată o soluţie la această problemă opinând că, în condiţiile în care legea ar lăsa activitatea în cauză, precum şi altele, la latitudinea administraţiilor locale, acestea din urmă ar fi în măsură să le gestioneze mult mai bine.

Reamintim că, în august 2012, Primăria municipiului Suceava a reuşit să achiziţioneze 4 autoturisme noi pentru Direcţia Poliţiei Locale din subordine. Este vorba despre autoturisme Logan MCV cu câte 7 locuri, de la bugetul local fiind plătită suma de 273.800 lei.  
Firma de transport călători TPL pretinde subvenţii majorate cu 1 milion de lei  
·        Suma suplimentară, care va fi acordată prin rectificare de buget, este urmare a creşterii numărului de persoane cu handicap şi de însoţitori ai acestora.    
Societatea comercială de transport public local TPL cere Primăriei municipiului Suceava să procedeze la majorarea subvenţiei acordate din fonduri publice. Demersul este justificat prin creşterea beneficiarilor de gratuitate pe mijloacele de transport în comun, numărul beneficiarilor sporind, în ultima perioadă, potrivit legislaţiei în domeniu, cu încă 200 de persoane. "A crescut numărul persoanelor cu handicap şi însoţitorilor acestora de la 2.500 la 2.700, iar în conformitate cu legislaţia în vigoare, cei în drept beneficiază de gratuităţi la transport", a declarat ieri, primarul Sucevei, Ion Lungu. Potrivit şefului executivului sucevean, este vorba despre persoanele cu handicap grav şi accentuat, precum şi de însoţitorii persoanelor cu handicap grav, însoţitorii minorilor cu handicap accentuat, însoţitorii peroanelor cu handicap auditiv şi mintal accentuat, asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav şi asistenţii personali profesionişti ai persoanelor cu handicap grav sau accentuat. Lungu precizează că urmare a creşterii numărului de îndreptăţiţi, până la sfârşitul anului suplimentul de subvenţie care ar urma să meargă în conturile societăţii de transport public local TPL este de 1 milion de lei.  "Vom intra în Consiliul Local cu o propunere de rectificare a bugetului local, astfel încât să respectăm legislaţia în vigoare", relevă Ion Lngu, primarul reşedinţe de judeţ.    Un abonament la valoarea integrală pentru toate liniile societăţii de Transport Public Local poate fi procurat contra a 66 de lei.

Potrivit unei hotărâri de Consiliul Local, aprobată la jumătatea lui februarie, pentru un abonamentul lunar pensionarii plătesc 33 de lei, iar elevii doar 15 lei, în ambele cazuri restul fiind suportat de la bugetul local.  Studenţii au de achitat tot 15 lei, diferenţa fiind asigurată de Ministerul Educaţiei şi Primărie. Elevii şi studenţii orfani, precum şi cei cu cerinţe educaţionale speciale beneficiază de abonamente gratuite, aceeaşi facilitate fiind valabilă şi în cazul elevilor şi studenţilor cu burse de merit, precum şi a celor premiaţi la olimpiade ori la faza finală a concursurilor naţionale sau internaţionale.
Pregătiri intense pentru Ziua Naţională şi Sărbătorile de iarnă
·        "Conform tradiţiei, pe data de 1 Decembrie, vor fi aprinse instalaţiile din cei 3 brazi de Crăciun, precum şi iluminatul ornamental din oraş", a precizat edilul-şef Ion Lungu.
Trei pomi de iarnă vor  fi împodobiţi anul acesta în municipiul Suceava, a  făcut cunoscut primarul reşedinţei de judeţ, Ion Lungu,  menţionând că brazii deja sunt plasaţi în centrul urbei în cartierul Burdujeni, precum şi la sediul administraţiei locale. "Primăria municipiului Suceava se pregăteşte să întâmpine cum se cuvine, Ziua Naţională şi Sărbătorile de iarnă. Conform tradiţiei, pe data de 1 Decembrie, vor fi aprinse instalaţiile din cei 3 brazi de Crăciun, precum şi iluminatul ornamental din oraş", a precizat edilul-şef Ion Lungu.  

Anul acesta, pentru crearea unei atmosfere cât mai adecvate evenimentelor de sfârşit an, din vistieria municipală este prevăzut a se disponibiliza un total de 200.000 de lei. Noile achiziţii vor fi destinate împodobirii, cu predilecţie, a zonei centrale, instalaţiile şi ornamentele disponibilizate urmând a lua calea cartierelor urbei  reşedinţă. Pe de altă parte Primăria municipiului Suceava va cheltui, de la bugetul local, în vederea marcării zilelor făuririi României Mari, respectiv a celei de 28 noiembrie şi 1 decembrie, suma de 35.000 de mii de lei. Astfel, 15.000 de lei vor fi orientate înspre plata serviciilor artistice care vor fi prestate de "Buciumaşii" din Cîmpulung Moldovenesc, Ansamblul folcloric "Cetina" din Vama, Corala "Academica" din Cîmpulung Moldovenesc, precum şi a concertului extraordinar al Sofiei Vicoveanca. O sumă de 20.000 de lei va fi cheltuită cu asigurarea produselor care vor fi oferite gratuit participanţilor la evenimentul organizat pe data de 1 Decembrie, pe esplanada Casei Culturii din reşedinţa de judeţ. 

18 noiembrie 2014

Apa caldă şi căldura consumate de către suceveni, plătite de Primărie şi Guvern
·        În octombrie şi noiembrie, populaţia a acoperit doar aproximativ 27% din valoarea totală a facturilor, restul de circa 73% reprezentând suma achitată de la bugetul municipiului, cât şi din alocări din bugetul de stat.
·        Şocant este şi faptul că Asociaţia nr. 75 din cartierul Burdujeni este cu plata facturilor la nivelul lunii martie 2009, iar  Asociaţia "Ion Vodă Viteazul" achită facturi restante din  februarie 2010.
Sucevenii nu au înţeles să intensifice ritmul plăţilor către societatea de termoficare în insolvenţă Termica Suceava.   Astfel, în lunile octombrie şi noiembrie, în conturile societăţii de transport şi distribuire a agentului termic au mers circa 6,4 de milioane de lei, dintre care către producătorul Bioenergy a fost orientată suma de peste 4,2 milioane de lei. Potrivit primarului Sucevei, Ion Lungu, din cele 6,4 de milioane de lei, 4,7 milioane de lei(circa 73%) reprezintă fonduri plătite de la bugetul municipiului, cât şi din alocări guvernamentale de la bugetul de stat. "Din păcate, încasăm foarte greu de la asociaţiile de proprietari", a reliefat edilul-şef, ieri, la întâlnirea lunară cu preşedinţii şi administratorii acestor structuri. Cu acest prilej s-a remarcat că din 99 de asociaţii la care s-a analizat activitatea, 44 au restanţe la plata serviciilor de alimentare cu apă caldă şi căldură. În topul marilor datornici conduce Asociaţia nr. 33 din Burdujeni ,cu 1,6 de  milioane de lei, urmată de Asociaţia nr. 41 din Burdujeni, cu 1,1 de milioane de lei şi Asociaţia nr. 34 din acelaşi cartier, cu peste 998.000 de lei. În ceea ce priveşte media pe locuinţă, pe primul loc în clasamentul rău-platnicilor se situează  Asociaţia nr. 41, cu 4.160 de lei de familie, după care vine Asociaţia "T3-Mărăşeşti", cu 3.360 de lei de apartament şi Asociaţia "Ion Vodă Viteazul", cu 2.748 de lei de fiecare racordat la sistemul centralizat. Pe de altă parte relevant este şi faptul că Asociaţia nr. 75 din cartierul Burdujeni este cu plata facturilor, excluzând penalităţile, la nivelul lunii martie 2009, Asociaţia "Ion Vodă Viteazul" achitând facturi din februarie 2010, iar Asociaţia nr. 25"Centru", plătind serviciile  din iunie 2013. Edilul-şef a făcut apel la şefii asociaţiilor de proprietari să determine pe consumatorii casnici să-şi onoreze facturile curente, iar pentru debitele istorice să întocmească grafice de eşalonare a acestora. "Este de competenţa operatorului şi asociaţiilor de proprietari să rezolve această problemă. În caz contrar, vom avea căldură şi apă caldă doar în măsura în care sucevenii vor plăti. Să nu uităm că  preţul gigacaloriei pentru populaţie a rămas la 185 de lei şi că Primăria suportă diferenţa de la bugetul local", a pus în vedere încă o dată şeful administraţiei locale.

Primarul  Ion Lungu a atenţionat că, deja, Primăria este cu 1 milion de lei în avans în ceea ce priveşte achitarea subvenţiei la diferenţa de tarif. Banii se duc la societatea producătoare de agent termic, Bioenergy, care a anunţat că mai are masă lemnoasă doar pentru 10 zile de funcţionare.        
Direcţia Socială a respins 46 de dosare pentru acordarea ajutorului financiar la încălzirea locuinţei
·        În multe dintre acestea, cei în cauză nu au menţionat bunurile care fac obiectul excluderii de la plată, fiind depistaţi prin verificare cu un program specializat.      

În urma verificării documentaţiei depuse de sucevenii care se încălzesc în sistem centralizat, lucrătorii din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială a Primăriei municipiului Suceava au descoperit mai multe cazuri de încercare de obţinere necuvenită a sprijinului financiar pentru încălzirea locuinţei în sezonul rece  2014-2015.  "Avem 46 de neacordări, cereri care nu au fost eligibile din cauza deţinerii unor bunuri. Noi le-am verificat prin programul Primăriei, excluşi fiind cei care nu au prezentat actul de proprietate pe locuinţă sau din alte diverse motive", a precizat, Narcisa Marchitan, şefa Direcţiei de Asistenţă Socială.  Potrivit celei mai recente centralizări, în baza de date a Direcţiei de Asistenţă Socială au fost înregistrate aproape 3.070 de cereri, sucevenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare făcând 2.353 de solicitări. Proprietarii de centrale individuale pe gaze naturale au venit cu 540 de  cereri de acordare a sprijinului financiar al statului, iar altele 13 au fost  înaintate de familiile care se încălzesc cu radiatoare electrice. Nu în cele din urmă, 163 dosare au depus şi sucevenii care folosesc combustibili solizi sau lichizi.  Data limită de depunere a dosarelor pentru sprijinul financiar la încălzirea locuinţei în sezonul rece 2014-2015 este 19 noiembrie. "Cererile adunate în perioada 1-20 ale lunii vor intra în plată de la luna depunerii cereri, dar pentru perioada rămasă din sezonul rece. Noi primim în continuare cereri", a declarat Narcisa Marchitan. Plafonul pentru acordarea sprijinului financiar la încălzirea locuinţei cu energie termică în sistem centralizat este similar anului trecut, respectiv de 786 de lei net pe membru de familie şi 1.082 de lei, în cazul unei persoane singure. Venitul net pe membru de familie al celor care au folosit combustibili solizi, gaz petrolier lichefiat sau radiatoare electrice nu poate depăşi 615 lei. La stabilirea venitului net pe membru de familie nu sunt luate în calcul alocaţia pentru susţinere familială, bursa din Programul „Bani de liceu”, precum şi bugetul complementar pentru persoanele cu handicap. Este considerat ca bun care duce la excluderea de la obţinerea sprijinului financiar al statului, autoturismul cu o vechime mai mică de 10 ani. În cazul proprietarilor de autoturisme mai vechi de 10 ani, la cerere va fi anexată şi o copie după certificatul de înmatriculare.
Primăria activează comandamentul de iarnă
·        Acesta este format din 7 inspectori din cadrul Serviciului de Salubritate al Direcţiei de Ecologizare, aceştia urmând a acoperi 7 zile din 7 şi 24 de ore din 24.

De luni, la Primăria municipiului Suceava a început să funcţioneze comandamentul de iarnă, face cunoscut primarul Ion Lungu. Şeful municipalităţi sucevene spune că noul operator de salubritate stradală, societatea comercială Diasil Service,  s-a aprovizionat cu suficient pentru material pentru combaterea poleiul şi gheţii, iar autospecialele pentru îndepărtarea  zăpezii sunt deja pregătite.  "Suntem pregătiţi din acest punct de vedere. Deja au fost trecute în revistă stocurile pentru intervenţii la îngheţ şi deszăpezire, firma Diasil care operează acest serviciu având  câteva mii de tone de antiderapant, precum şi 25 de utilaje", arată primul gospodar al Sucevei.  Comandamentul de iarnă de la sediul Primărie municipiului Suceava este format din 7 inspectori din cadrul Serviciului de Salubritate al Direcţiei de Ecologizare, aceştia urmând a acoperi 7 zile din 7 şi 24 de ore din 24.   Eventuale dificultăţi din trafic, create de polei, gheaţă sau ninsoare pot fi sesizate la numărul de telefon 0230-519669. Săptămâna trecută, primarul Ion Lungu a inspectat parcul auto de intervenţii al Diasil Service, acesta  din urmă având, pe lângă utilajele clasice, două autofreze pentru îndepărtarea zăpezii de pe trotuare, două încărcătoare frontale, precum şi un ATV dotat cu sărăriţă şi plug.  De precizat este faptul că, până în sezonul rece anterior, de serviciile iarnă s-a ocupat compania bucureşteană Rosal Grup. Acesta deoarece, de la 1 decembrie 2012, din cauza declanşării cu întârziere a procedurilor de licitaţie, autorităţile sucevene s-au văzut nevoite să prelungească contractul cu acest operator. Diasil Service a câştigat licitaţia pentru măturatul manual, măturatul mecanizat, curăţirea rigolelor, stropitul străzilor, spălatul străzilor, întreţinerea carosabilului, cât şi pentru operaţiunile desfăşurate pe timpul anotimpului friguros. În schimb, firma suceveană ar urma să achite la bugetul Primăriei o redevenţă de 260.000 de lei pe an. Valoarea totală contractului care se întinde pe 7 ani este de 5,4 milioane de euro.
Consultări cu mediul de afaceri pentru creionarea bugetului Sucevei pe anul 2015
Proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al administraţiei locale sucevene va fi conturat inclusiv cu consultarea mediului de afaceri, face cunoscut primarul urbei reşedinţă de judeţ, Ion Lungu. "Am propus Patronatului IMM ca, la începutul lunii decembrie, să avem discuţii pe marginea fundamentării bugetului pe anul 2015. Pe lângă faptul că venim în întâmpinarea mediului de afaceri cu taxe şi impozite nemajorate, încercăm să găsim şi alte facilităţi fiscale. Sper ca astfel, împreună, să reuşim să contribuim la dezvoltarea municipiului Suceava", a precizat ocupantul fotoliului din Areni. Lungu susţine că agenţii economici au un aport important la bugetul municipiului Suceava, mare a parte a veniturilor proprii provenind din taxele şi impozitele plătite de aceştia. Pe de altă parte - relevă edilul-şef Ion Lungu - de regulă întreprinderile mici şi mijlocii îşi plătesc la timp obligaţiile către vistieria comună, drept pentru care se vor căuta şi alte forme de colaborare  şi parteneriat.          

Reamintim că bugetul local al municipiului Suceava pentru anul în curs a fost votat la valoarea de 234,16 milioane de lei, respectiv la secţiunea de funcţionare 164,53 de milioane de lei, iar 69,63 de milioane de lei la cea de dezvoltare. După cum se poate observa, aceasta din urmă are o pondere de 30% în totalul bugetului, „un lucru bun în actualele condiţii de criză”, după cum a apreciat edilul şef Ion Lungu, care  mai precizat că 70% din cele 60 de milioane de lei de la investiţii reprezintă venituri din fonduri europene. La cheltuieli, învăţământul are alocat peste 45% din total, 1,5 milioane de euro reprezentând investiţii şi reparaţii la unităţile  şcolare, în timp ce 6 milioane de lei sunt salariile cadrelor didactice. Transporturile au alocate 20,27% din buget, însă, şi în acest an, suma cea mai mare, de 4,1 milioane de euro(11,29%), a fost prevăzută a merge la serviciile de termoficare. Reparaţiile la străzi, din fonduri proprii, au fost dimensionate la 3 milioane de euro, salubritatea- la 1,7 milioane de euro; iluminatul public- la 1 milion de euro; apa şi canalizarea- la 0,75 de milioane de euro, iar transportul în comun de călători a avut prevăzut 0,74 milioane de euro.
În 2015,
Sucevenii nu vor împovăraţi de dări locale majorate 
·        "Taxele şi impozitele locale pe anul 2015, vor fi la acelaşi nivel ca şi în anul 2014, deci nu vom face niciun fel de modificare, respectiv de majorare", precizează primarul Ion Lungu.
Autorităţile sucevene dau asigurări că nu vor creşte presiunea fiscală asupra contribuabililor la bugetul local.   Proiectul de hotărâre privind aprobarea taxelor şi impozitelor locale pentru anul 2015 este întocmit şi se află în dezbatere publică, anunţă primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. Edilul-şef sucevean reliefează că, anul viitor, locuitorii  reşedinţei de judeţ vor plăti taxe şi impozite la nivelul celor din anul acesta, iniţiativa legislativă a executivului urmând a ajunge pe masa de dezbateri a consilierilor municipali la finele lunii noiembrie, în şedinţă ordinară. În acelaşi context, şeful administraţiei locale anunţă că, pentru anumite categorii de contribuabili, va fi menţinut sistemul de acordare a bonificaţiilor la plata anticipată a obligaţiilor fiscale către bugetul local. În vedere sunt avute atât populaţia, cât şi agenţii economici, deducerile fiind acordate pentru dările plătite în contul terenurilor, clădirilor şi mijloacelor de transport proprietate, în acest din urmă caz şi pentru autovehiculele de transport marfă cu masa totală egală sau mai mare de 12 tone. "Aşa cum am mai anunţat, taxele şi impozitele locale pe anul 2015, vor fi la acelaşi nivel ca şi în anul 2014, deci nu vom face niciun fel de modificare, respectiv de majorare. Proiectul de hotărâre este în dezbatere publică şi sper să-l aprobăm în şedinţa ordinară de pe data de 27 noiembrie, astfel încât să avem baza pentru bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2015", a declarat primarul Ion Lungu. Astfel, atât persoanele fizice, cât şi cele juridice, care îşi onorează pentru întregul an, până pe data de 31 martie 2015, impozitele şi taxele pe clădiri şi terenuri, vor avea parte de o diminuare cu 10% a sumei datorate. În plus, începând din 2013, de deducerea de 10% au parte şi plătitorii impozitului pe mijloace de transport, persoane fizice şi peroane juridice. 

De menţionat este faptul că în categoria obligaţiilor locale care se fac venituri proprii ale bugetului municipiului intră impozitul şi taxa pe clădiri; impozitul şi taxa pe teren; impozitul pe mijloacele de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor; taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate; impozitul pe spectacole; taxa hotelieră; taxele speciale; alte taxe locale, amenzile şi penalităţile aferente impozitelor şi taxelor locale, precum şi taxele de timbru.

17 noiembrie 2014

Inspectorii fiscali suceveni, 23 de plângeri penale pentru firmele care se sustrag de la plata obligaţiilor către buget
·        În primele 9 luni ale anului, "tunurile" fost puse pe societăţile care desfăşoară activităţi în domenii cu risc ridicat de producere a evaziunii fiscale.
·        Prejudiciul provocat este de peste 13 milioane de lei, cele mai multe sesizări vizând firme din exploatarea şi prelucrarea lemnului(11); construcţii(5), precum şi din sectorul produselor agroalimentare(5).
În primele 3 trimestre ale anului 2014, inspectorii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava au avut 1.066 de descinderi la contribuabilii persoane juridice, dintre care 80 de inspecţii fiscale generale, 705 de inspecţii de fiscale parţiale, 159 de controale inopinate, 35 de controale încrucişate şi 87 de cercetări la faţa locului. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei sucevene, Oana Violeta Apetrea, acestea au urmărit verificarea agenţilor economici în ceea ce priveşte modul de calculare, evidenţiere şi virare, în cuantumul şi la termenele stabilite de lege, a obligaţiilor faţă de bugetul de stat. Prioritate au avut agenţii economici care desfăşoară activităţi în domenii cu grad de risc ridicat de producere a evaziunii fiscale, precum în energie, alcool, tutun, produse agroalimentare, transport, turism, construcţii, exploatarea lemnului, dar şi cu privire la utilizarea forţei de muncă. Accent s-a pus, totodată, pe verificarea contribuabililor care înregistrează restanţe la plată, a celor care nu depun deconturi sau care au TVA de rambursat mai multe luni în decursul unui an şi nu solicită rambursarea acesteia. Conform sursei citate, în urma controalelor inspectorilor fiscali, la bugetul statului urmează a intra sume suplimentare care se ridică la nu mai puţin de 47,63 milioane de lei, valoare amenzilor aplicate fiind de 161.300 de lei. Pe de altă parte, datorită verificărilor făcute de către lucrătorii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice în primele 9 luni ale acestui an, pierderea fiscală s-a diminuat cu 2,42 de milioane de lei.
Nu în cele din urmă, inspectorii specializaţi au instituit 23 de măsuri asigurătorii, pentru 16,61 de milioane de lei şi, de asemenea, au întocmit 26 de sesizări penale, pentru un prejudiciu care însumează 13,17 milioane de lei.
Sesizările penale au vizat agenţi economici care au ca obiect de activitate exploatarea şi prelucrarea lemnului(11 sesizări penale pentru un prejudiciu care totalizează 8 de milioane de lei); construcţiile(5 sesizări penale pentru 6,38 de milioane de lei prejudiciu; transporturile(3 sesizări penale cu pagube de 82.276 lei); produsele agroalimentare(5 sesizări penale cu prejudiciu de 1,5 de milioane de  lei), precum şi turismul, cu o sesizare penală. În 3 trimestre ale anului, la contribuabili persoane fizice 2014 au fost întreprinse 915 de acţiuni de control, dintre care: 834 de inspecţii fiscale generale, 49 de inspecţii fiscale parţiale, 9 controale inopinate, un control încrucişat şi 22 de cercetări la faţa locului. 
Sucevenii vor depune garanţii financiare anticipate pentru consumul de apă caldă şi căldură  
·        Măsura îi va afecta tot consumatorii de bună credinţă, întrucât neachitându-şi serviciile de care au beneficiat, rău-platnicii nu-şi vor constitui nici garanţiile cu pricina.  
·        Cel mai probabil, acestea din urmă se vor ridica la nivelul contravalorii consumului mediu pe două luni.

Autorităţile locale din municipiul Suceava vor să aprobe o  hotărâre prin e vor fi introduse contractele  individuale directe între consumatorii casnici şi prestatorii de servicii de utilităţi publice, în prezent acestea fiind parafate cu asociaţiile de proprietari.   "Vom face acele convenţii individuale directe cu utilizatorul final, atât la Termica, cât şi la ACET. Nu ar trebuie să mai existe verigi interminabile şi discuţii interminabile  despre ceea ce se întâmplă la asociaţiile de proprietari", precizează edilul-şef, Ion Lungu. Referindu-se în special la serviciul de termoficare, primarul Sucevei spune că respectivele convenţii vor avea prevederi stricte privind executarea silită a debitorilor, de natură să  garanteze accesul în locuinţa racordatului la sistemul centralizat. Astfel - susţine  primarul -, se va putea intra în apartament, iar în virtutea contractului semnat de către părţi, vor fi ridicate bunuri în vederea valorificării şi recuperării sumei datorate furnizorului de utilităţi. "Fac acest demers pentru a-i proteja pe cei care sunt buni platnici şi care vor semna aceste convenţii. Sigur, trebuie văzută baza legală, aceste lucruri urmând a fi discutate în Consiliul Local", precizează şeful administraţiei locale. Primarul Sucevei spune că, de asemenea, va fi discutată şi oportunitatea perceperii de la beneficiarii serviciilor de alimentare cu apă caldă şi căldură a unei garanţii financiare, care, cel mai probabil, se va ridica la nivelul contravalorii consumului mediu pe două luni. "Trebuie să începem de undeva, în caz contrar îi vom pedepsi pe bunii-platnici", a iterat Lungu, neluând în calcul faptul că, neachitându-şi serviciile de care au beneficiat, rău-platnicii nu-şi vor constitui nici garanţiile de rigoare. Totodată, se studiază şi varianta ca în contract să fie stipulate sancţiuni pentru furnizorul de utilităţi, în cazul în care acesta nu-şi onorează obligaţiile sumate.            
Compania Naţională de Investiţii preia finanţarea reabilitării fostului cinematograf "Modern"
·        "Orice leu adus gratuit de la Guvern este bun, pentru că există destule probleme şi la Primărie", a explicat şeful administraţiei municipale, Ion Lungu.

Compania Naţională de Investiţii a aprobat includerea pe lista-sinteză a finanţării lucrărilor de la Centrul Cultural "Bucovina", respectiv cele de finalizare a reabilitare a fostului cinematograf "Modern". După discuţiile avute în Capitală, primarul Ion Lungu declară că, în cest sens, trebuie respectate o serie de condiţii impuse de CNI, adică cele privind asigurarea sistematizării pe verticală şi a utilităţilor de către Primăria Suceava, care, de asemenea, se va obliga la asigurarea cofinanţării, întreţinerea şi exploatarea obiectivului de investiţii, precum şi la menţinerea destinaţiei acestuia pentru următoare perioadă de 15 ani. "Am avut discuţii privind preluarea finalizării lucrărilor pe banii Companiei Naţionale de Investiţii. Ne mai trebuie circa 35 de miliarde de lei vechi, dintre care 20 de miliarde lei vechi pentru dotări şi amenajarea cinematografului, iar 15 miliarde lei vechi pentru încheierea lucrărilor efective. Orice leu adus gratuit de la Guvern este bun, pentru că sunt destule probleme şi la Primărie", a explicat şeful administraţiei municipale, Ion Lungu. Până în prezent reabilitarea fostului cinematograf „Modern” a înghiţit 9,7 milioane de lei(97 de miliarde de lei vechi). Licitaţia pentru desemnarea constructorului de la reabilitarea şi modernizarea cinematografului  „Modern” şi amenajarea pe structura acestuia a viitorului Centru  Cultural „Bucovina” fost ţinută pe 8 iulie 2010, la acea dată primarul Ion Lungu  estimând că lucrările vor ţine 2 ani. Lucrările de reabilitare sunt executate de Civica Grup Suceava.                  

13 noiembrie 2014

La acuzele cu iz electoral ale ACL, primarul Ion Lungu a părăsit masa de dezbateri a Consiliului Local
·        "În acest moment îmi permit să mă retrag, pentru că domnul Barbă bate câmpii şi spune aberaţii", a precizat Lungu, după ce consilierul PDL a proferat insinuări diverse la adresa  edilului-şef.
·        Prezenţi fiind doar 9 consilieri ai ACL şi neîntrunindu-se cvorumul necesar de jumătate plus unul din totalul celor 23 de aleşi, şedinţa a fost reprogramată pentru săptămâna viitoare.
Dezbaterile din şedinţa extraordinară de ieri a Consiliului Local Suceava, convocată de aleşii ACL, nu au mai putut avea loc. La ora 10.00, cea anunţată pentru începerea lucrărilor plenului, pe lângă primarul Ion Lungu şi lucrătorii compartimentelor de specialitate ale executivului, în sală se adunaseră doar 9 consilieri PDL şi PNL, restul până la 23 de aleşi nefiind încă  prezenţi. Preşedintele de şedinţă, consilierul PDL, Lucian Harşovschi a propus o perioadă de aşteptare de 15 minute, după care, în condiţiile lipsei cvorumului, întrunirea să fie declarată suspendată.  Unicul punct de pe ordinea de zi a fost proiectul de hotărâre prin care se cere împuternicirea primarului municipiului Suceava, Ion Lungu, să facă demersurile necesare pentru înfiinţarea unei grădiniţe cu program prelungit, în cartierul Obcini, în clădirea în care îşi desfăşară activitatea Agenţia pentru Protecţia Mediului. Edilul-şef, Ion Lungu a ţinut să precizeze că, lăsând de o parte febra electorală, este vorba despre o problemă reală, în cartierul sucevean amintit "fiind necesară, fără echivoc, o grădiniţă cu program prelungit". "Subscriu la acest subiect şi sper ca împreună să găsim o soluţie. Însă, proiectul de astăzi nu are o bază legală, pentru că nu putem noi să luăm un sediu de instituţie, să facem naţionalizare", a evidenţiat Lungu, subliniind că marea problemă pentru ridicarea unei clădiri publice o reprezintă găsirea terenului necesar.  Având timp la dispoziţie, unul dintre autorii proiectului, Niculai Barbă a trecut la acuze împotriva primarului Lungu, dezaprobând asemănarea preluării sediului APM cu o acţiune de naţionalizare. "De când sunteţi cu PSD vorbiţi despre naţionalizare, iar apoi o să vorbiţi de colectivizare", a iterat Barbă, insinuând că după regionalizare, imobilul APM, rămas dezafectat ca urmare a mutării sediului APM la Iaşi, va face obiectul unui tun imobiliar.   
În aceste circumstanţe, şeful executivului a reliefat că în cazul în care alesul PDL, Niculai Barbă,. intenţionează să facă spectacol, se va retrage de la masa dezbaterilor. Văzând că Barbă nu este dispus să înceteze, Lungu chiar şi-a pus în practică intenţia. "În acest moment îmi permit să mă retrag, pentru că domnul Barbă bate câmpii şi spune aberaţii. Eu în Primărie nu fac politică!", a spus primarul Ion Lungu părăsind sala de şedinţe.
Propunere consilierilor ACL se bazează pe faptul că, în anii 90, actualul sediu al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava  era proiectat pentru a adăposti o grădiniţă destinată copiilor din cartierul Obcini. Şedinţa va fi reconvocată săptămâna viitoare. 
Pierderile de pe reţele, dispute crâncene în instanţă, între Primărie şi Termica
·        "Pierderile nu sunt fundamentate, fiind puse din pix", subliniază şeful executivului municipal, Ion Lungu.  
·        Instanţa a desemnat un expert prin tragere la sorţi, însă, contra a circa 30.000 de lei, şi pentru a elimina suspiciunile, Primăria ar putea să-şi angajeze propriul evaluator.
Comitetul creditorilor de la societatea comercială Termica în insolvenţă propune Primăriei municipiului Suceava "un pact de recunoaştere a unor creanţe". Ion Lungu primarul  reşedinţei de judeţ a declarat, într-o conferinţă de presă, că respectivii creditori cer achitarea pe "cale amiabilă" a contravalorii pierderilor tehnice de pe reţele şi, pentru a căror obligare la plată a Primăriei, Termica s-a adresat instanţei.  Lungu nu  este de acord cu mărimea sumelor avansate,  considerând acestea nu au temei în realitate. "Cei de la Termica ne-au acţionat în instanţă şi ne-au făcut nişte deconturi cu pierderile lunare de pe reţele, pe care le estimează ei. Pierderile nu sunt fundamentate, fiind puse din pix", subliniază şeful executivului municipal. În acest sens, Lungu salută decizia organelor judecătoreşti de a cere o expertizare a pierderilor tehnice de pe reţea. Specialistul care va întocmi expertiza tehnică este numit prin  tragere la sorţi, acesta urmând a fi plătit de partea care pierde procesul. Pe de altă parte, edilul-şef sucevean consideră că, în vederea eliminării oricărei îndoieli - şi contra a circa 30.000 de lei -, Primăria ar putea să-şi angajeze propriul evaluator. "Suntem în faza în care instanţa ne-a informat asupra acestui aspect. Este corect ca acest expert să facă o expertiză şi să spună care sunt pierderile, începând de la gardul centralei până la consumatorul final. Eu sunt de acord să angajăm şi noi un expert tehnic. Cred că putem aloca circa 30.000 de lei, astfel încât să nu mai fie interpretări pe această temă", a precizat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Printr-un dosar aflat pe rol, se solicită obligarea Primăriei să plătească reclamantei Termica o sumă de 26,2 milioane de lei cu titlul de despăgubiri şi constând în pierderi înregistrate în perioada ianuarie 2009-decembrie 2013. De menţionat este şi faptul că, în fiecare lună, prin adrese semnate de administratorul special Ovidiu Dumitrescu, societatea comercială în insolvenţă Termica Suceava cere Primăriei municipiului Suceava să acopere, de la bugetul local, pierderile induse de prestarea serviciului public de transport, distribuirea şi furnizarea energiei termice în sistem centralizat.

Spre exemplu, în perioada 9 noiembrie 2013-31 august 2014,  respectivele pierderi ar însuma 9,97 de milioane de lei. Intervalul corespunde datei de la care a intrat în funcţiune noua centrală în cogenerare de înaltă eficienţă a societăţii comerciale Bioenergy, numai pentru luna august a anului 2014 pierderile pe care municipalitatea ar trebui să le acopere, conform solicitării Termica, ridicându-se la circa 244.000 de lei. Conform adresei acestei din urmă firme către Primăria municipiului Suceava, pierderile invocate se compun din cele de pe reţelele de transport şi distribuţie, precum şi din cele cauzate de neaprobarea  până la data în cauză -  a noului tarif majorat şi avizat de Autoritatea Naţională de Reglementare a Serviciilor Comunale(ANRSC).
Curtea de conturi vrea să vadă cât de iluminaţi sunt sucevenii
·        Consiliul Local al municipiului Suceava, prin Hotărârea nr. 278 din noiembrie 2008, a aprobat, contra a 100.000 de euro, achiziţionarea sistemului de iluminat public de la E.on Moldova.
·        În intervalul iunie 2010-februarie 2012, Primăria a implementat un proiect european de modernizare a iluminatului de pe artera principală, valoarea acestuia ridicându-se la peste 12 de milioane de lei.
Curtea de Conturi efectuează, la Primăria Suceava, un audit de performanţă cu tema "Analiza performanţei iluminatului public în municipiul Suceava". Anunţul este făcut de şeful administraţiei locale Ion Lungu, potrivit căruia serviciul public sucevean este eficient, iar pentru creşterea performanţei acestuia urmează a fi făcute şi alte investiţii.  "Nu este un element de noutate, Curtea de Conturi venind, de regulă, de două ori pe an la Primăria Suceava. Analizat este modul în care este folosit iluminatul public, iar personal cred că avem performanţă. Am făcut investiţii pe bani europeni, după ce am cumpărat, la un preţ mic, reţele de electrice de la E.on", precizează Lungu. Edilul-şef spune că respectivul control se deosebeşte de cele de fond, anul trecut, municipalitatea fiind auditată sub aspectul performanţei serviciului public de salubritate. Potrivit primului gospodar al urbei reşedinţă, din acest punct de vedere "nu au fost depistate nereguli majore". "Nu au fost găsite nereguli mari, însă atunci când vin, organele de control întotdeauna trebuie să găsească ceva",  a explicat primarul Ion Lungu.     

Serviciul de iluminat public din municipiul Suceava cuprinde iluminatul stradal-rutier, iluminatul stradal-pietonal, iluminatul arhitectural, iluminatul ornamental şi iluminatul-festiv. Conform strategiei amintite, iluminatul stradal-rutier şi iluminatul stradal-pietonal cuprinde 2.449 de stâlpi de metal şi 2.151 de stâlpi de beton, cu  circa 4.650 de corpuri de iluminat. Iluminatul public este asigurat prin folosirea de linii electrice subterane de joasă tensiune, în lungime de 192,4 km şi linii aeriene de joasă tensiune, lungi de 57,34 km. Activitatea de întreţinere şi reparare a echipamentelor electrice de iluminat public din municipiul Suceava este desfăşurată de societatea comercială Loial Impex SRL Suceava, în baza unui contract de lucrări de întreţinere şi reparaţii. Consiliul Local al municipiului Suceava, prin Hotărârea nr. 278/20.11.2008, a aprobat achiziţionarea sistemului de iluminat public de la E.on Moldova, contra a circa 100.000 de euro. În intervalul 18 iunie 2010-28 februarie 2012, Primăria municipiului Suceava a implementat proiectul „Modernizarea iluminatului public pe artera principală a municipiului Suceava”. Proiectul a fost finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, valoarea acestuia ridicându-se la 12,23 de milioane de lei, sumă din care 9,14 milioane de lei reprezintă asistenţă financiară nerambursabilă. Primăria municipiul Suceava urmăreşte să facă alte investiţii complexe în domeniu, prin proiectul „Management modern şi eficient al iluminatului public din municipiul Suceava”, acesta făcând parte din Programul de cooperare elveţiano-român „Swiss-Romanian cooperation programe”.
Consilierii ACL vor să naţionalizeze sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului
·        Aceştia îi cer primarului Ion Lungu să facă demersuri pentru înfiinţarea unei grădiniţe în imobilul din Obcini care găzduieşte APM.
·        Lungu consideră că proiectul este abuziv, neexistând "baza legală pentru naţionalizări în municipiul Suceava".   
Astăzi, la iniţiativa consilierilor municipali ai Alianţei Creştin Liberale(ACL), este programată o şedinţă extraordinară Consiliului Local Suceava. Un singur punct figurează pe ordinea de zi, respectiv proiectul de hotărâre prin care se cere împuternicirea primarului municipiului Suceava, Ion Lungu, care ar urma să facă demersurile necesare pentru înfiinţarea unei grădiniţe cu program prelungit, în cartierul Obcini, în clădirea în care îşi desfăşară activitatea Agenţia pentru Protecţia Mediului. Dacă prima parte a iniţiativei este una "corectă", cea de a doua reprezintă - în opinia şefului executivului, Ion Lungu -, "un abuz". "Nu cred că noi avem baza legală ca să facem naţionalizări în municipiul Suceava. Este cel mai abuziv proiect de  hotărâre pe 14 ani de când sunt consilier şi primar în Suceava", relevă şeful administrativului municipal. Lungu spune că aleşii ACL au cerut raportul de specialitate al executivului la proiectul de hotărâre pe data de 30 octombrie, iar acesta, potrivit Legii administraţiei publice, trebuie întocmit în termen de 30 de zile, respectiv până pe 30 noiembrie. Primarul a reliefat că raportul cu pricina încă nu este gata, subliniind, însă, că dezbaterile pe marginea proiectului de hotărâre pot fi ţinute şi în lipsa acestuia. "Voi face acest raport de specialitate, dar, evident, va fi un raport negativ", a precizat edilul-şef. 
·        În februarie 2009, Primăria a inaugurat o nouă grădiniţă în cartierul Obcini, pe strada "Slătioarei".
Ion Lungu arată că pe lista de priorităţi a Primăriei figurează şi înfiinţarea unei grădiniţe cu program prelungit în cartierul Obcini, inclusiv cu fonduri europene. O altă variantă este amenajarea viitoarei grădiniţe pe structura imobilelor aparţinând fostei Pieţei private din cvartalul amintit, administrată de firma Ichim Serv. "Mai avem, de asemenea, o posibilitate, în 2015 expirând contractul de asociere între Primărie şi Ichim Serv. Încă mai putem să cădem de acord cu proprietarul de acolo, astfel încât să înfiinţată o grădiniţă în zonă", a explicat Ion Lungu, primarul reşedinţei de judeţ.
Pentru perfectarea tranzacţiei, reprezentanţii firmei Ichim Serv au cerut 367.000 de euro, în urma studiului de evaluare al firmei specializate cu care are contract Primăria, municipalitatea a propus 352.800 de euro.  Reamintim că Piaţa agroalimentară de cartier din Obcini a fost închisă după ce s-a constat că aceasta nu-şi auto-finanţează activitatea, locuitorii cartierului preferând să meargă la cumpărături în supermarketurile deschise în apropiere sau în Piaţa agroalimentară din „George Enescu”.

De asemenea, precizăm că, în februarie 2009, Primăria a inaugurat o nouă grădiniţă în cartierul Obcini, pe strada "Slătioarei".  Investiţia s-a ridicat la 1,62 milioane lei(16,2 miliarde lei vechi), 920 de mii de lei(9,2 miliarde lei vechi) fiind contribuie locală, iar diferenţa reprezentând fonduri alocate de Guvern.
Din cauza controalelor Curţii de Conturi, sucevenilor le frică să mai facă declaraţii false pentru ajutorul la încălzire
·        Numărul cererilor a scăzut faţă de anii trecuţi, sucevenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare depunând 2.036 de dosare.
·        "Oamenii sunt conştienţi că nu este bine să declare date nereale", crede primarul Ion Lungu        
Data limită de depunere a dosarelor pentru sprijinul financiar la încălzirea locuinţei în sezonul rece 2014-2015 este 19 noiembrie, ulterior cererile urmând a fi centralizate şi trimise la Ministerul Muncii, în vederea avizării plăţilor, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. Până acum, sucevenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare au depus 2.036 de cereri, numărul acestora scăzând faţă de anii trecuţi. Şeful executivului local crede că diminuarea se datorează creşterii veniturilor, însă, cel mai probabil, aceasta este cauzată de înăsprirea condiţiilor în care ajutorul este disponibilizat. Astfel, în anii trecuţi, ca urmare a  necorectitudinii declaraţiilor făcute de potenţialii beneficiari, Curtea de Conturi a dispus returnarea a banilor. "Aş vrea să cred că au crescut veniturile sucevenilor, însă mai există şi o altă cauză.  Aşa cum se ştie, a venit Curtea de Conturi şi a făcut verificări încrucişate, iar la numite persoane le-au luat banii înapoi. Probabil că oamenii sunt conştienţi că nu este bine să declare date nereale", a evidenţiat Lungu.          

Proprietarii de centrale individuale pe gaze naturale au venit cu 498 de solicitări de acordare a sprijinului financiar al statului, iar altele 10 au fost făcute de familiile care se încălzesc cu radiatoare electrice. Nu în cele din urmă, 154 dosare au depus şi sucevenii care folosesc combustibili solizi sau lichizi.     Plafonul pentru acordarea sprijinului financiar la încălzirea locuinţei cu energie termică în sistem centralizat este similar anului trecut, respectiv de 786 de lei net pe membru de familie şi 1.082 de lei, în cazul unei persoane singure. Venitul net pe membru de familie al celor care au folosit combustibili solizi, gaz petrolier lichefiat sau radiatoare electrice nu poate depăşi 615 lei.  Primăria a comandat tipărirea a 7.000 de formulare de cerere tip, abonaţii sistemului centralizat de alimentare cu apă caldă şi căldură urmând a depune dosarele  la sediile asociaţiilor de proprietari; familiile care se încălzesc cu combustibili solizi, gaz petrolier lichefiat sau energie electrică vor merge cu documentaţia la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială din Burdujeni, în timp ce proprietarii de centrale termice individuale pe gaze naturale se pot prezenta la sediul din Suceava al Primăriei.   
Contribuabilii suceveni au datorii de 10 milioane de euro la bugetul local 
·        Primarul Lungu cere modificări ale Codului fiscal, astfel încât aceste restanţe să poată fi recuperate.  
Primăria municipiului Suceava caută portiţe ale Codului fiscal prin care să poată acorda eşalonări la plată marilor datornici la bugetul local.  Şeful administraţiei locale, Ion Lungu, a declarat că, pe de altă parte, Guvernul ar trebui să identifice variante de completare a Legii fiscale fundamentale, astfel încât debitorii cu pricina să fie stimulaţi să-şi  achite eşalonat obligaţiile.  "Vom face o analiză, iar în măsura în care Codul fiscal permite, ori va fi actualizat, vom studia posibilităţi de eşalonare, pentru a-i stimula, într-un fel sau altul, pe cei care au restanţe la municipalitate", a declarat primarul Sucevei. Edilul-şef sucevean precizează că atât persoanele juridice, dar mai ales persoanele juridice, datorează vistieriei comunităţii în jur de 10 milioane de euro, adăugând că, "dacă aceşti bani ar intra la buget, multe lucruri s-ar putea face pentru oraş". Cei mai mari restanţieri la buget provin din zona industrială a Sucevei, o serie întreagă de firme intrând în insolvenţă, iar ulterior în faliment.
·        Marii debitori sunt societăţi care s-au intrat în insolvenţă şi faliment.
Primăria s-a înscris la masa credală, pe lista creditorilor, însă mare lucru nu a reuşit să recupereze. "Din păcate, sunt de încasat plăţi restante de peste 10 milioane de euro din impozite şi taxe locale la agenţi economici şi populaţie. Sigur, multe din aceste plăţi sunt greu de încasat, pentru că vin din zona industrială. Este vorba despre societăţi care s-au dus în insolvenţă şi, implicit, în faliment. Noi suntem înscrişi la masa credală, dar este foarte greu de încasat aceşti bani", precizează ocupantul fotoliului din Areni, Ion Lungu. De precizat este faptul că insolvenţa se referă la situaţia patrimonială dificilă sau de criză în care se află comerciantul, acesta fiind în imposibilitatea de a-şi onora la termen, şi în bune condiţii, obligaţiilor de plată asumate. Insolvenţa este vădită în cazul în care debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a putut plăti datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori, iar  aceasta este iminentă în situaţia în care se dovedeşte că debitorul nu va putea achita la scadenţă, cu fondurile băneşti existente, datoriile exigibile angajate. 

12 noiembrie 2014

Pentru neaducerea carosabilului la starea iniţială,
Constructorii de la reţele de apă şi cele de canalizare riscă să fie din nou amendaţi
·        "În cartierul Obcini s-a făcut o treabă în bătaie de joc. Îi vom amenda, pentru că nu mai merge cu vorba bună", arată primarul Sucevei, Ion Lungu.
·        În urmă cu exact 1 an, pentru deficienţe în acelaşi cartier, Primăria a amendat firma Pfeiffer cu 9.000 de lei.
Firma constructoare din cadrul proiectului de reabilitare a reţelelor de apă şi reţelelor de canalizare din municipiul Suceava riscă din nou sancţiuni contravenţionale. Ieri, cu prilejul şedinţei săptămânale de analizare a stadiului execuţiei, primarul Ion Lungu i-a atenţionat pe constructorii să procedeze la repararea carosabilului de pe străzile pe care au avut loc intervenţii la reţele de utilităţi, la unele dintre acestea respectivele intervenţii fiind de-a dreptul necorespunzătoare.            "Pe strada Duzilor, în cartierul Obcini s-a făcut o treabă în bătaie de joc. S-a turnat nişte beton pentru a pregăti turnarea asfaltului, însă, din păcate, nu s-a îngrădit aşa cum trebuie, nu s-au pus plăcuţe de atenţionare, iar maşinile mari au trecut peste acea lucrare. De aceea, le-am spus constructorilor că, în cazul în care nu vor remedia stricăciunile de acolo, dar şi de pe alte străzi, îi vom amenda, pentru că nu mai merge cu vorba bună", a avertizat, Ion Lunug, şeful administraţiei locale.
De precizat este faptul că, în noiembrie anul trecut, Primăria Suceava a amendat cu un total de 9.000 de lei firma germană Pfeiffer care lucrează la proiectul cu finanţare europeană în cadrul Programului Operaţional Sectorial-Mediu. Măsura a fost luată după ce, timp de o lună, constructorii promiseseră că aduc la starea iniţială carosabilul din cartierul Obcini, dar nu s-au ţinut de cuvânt.
Primul gospodar al reşedinţei de judeţ spune că, în continuare, aceştia vor fi ţinuţi din scurt, mai ales că, de săptămâna viitoare, meteorologii anunţă temperaturi în scădere şi precipitaţii sub formă de ploaie. Lungu susţine că trebuie luate măsuri, astfel încât circulaţia pe timp de iarnă să nu fie stânjenită.  "Mai este vreme bună şi în această săptămână, în ceea ce priveşte turnarea de asfalt şi beton. Sper ca această perioadă să fie exploatată la maxim, întrucât, potrivit prognozei meteo, de săptămâna viitoare scad temperaturile, plouă, şi nu vor mai fi condiţii prielnice",  a explicat primarul Ion Lungu.