Rentierii agricoli trebuie să-şi vizeze carnetele
- Plata rentei viagere se va face într-o singură rată
anuală, până pe 30 noiembrie 2026

Pentru obţinerea sumei de bani reprezentând renta
viageră agricolă aferentă anului 2025, până pe 31 august 2026 rentierii
agricoli trebuie să-şi vizeze carnetele. Aplicarea vizei se face prin prezenţa
fizică la Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură
(APIA) Suceava, fie prin mijloace de comunicaţii, poştă sau curier. Solicitanţii
vor prezenta următoarele documente, în original: carnetul de rentier agricol,
actul de identitate; decizia de la comisia de expertiză medicală (pentru
solicitanţii pensionaţi pe caz de boală gradele I sau II); procură notarială autentificată,
curatelă sau hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă din care să
reiasă că solicitantul este tutore legal al rentierului agricol, în original
(doar în cazurile în care solicitarea vizării carnetului de rentier agricol
este făcută de un reprezentant legal). Necesare mai sunt contractele de
arendare încheiate până la data de 30 septembrie 2011; extrasul de cont pe
numele rentierului agricol, deschis în lei, la oricare bancă de pe teritoriul
României, cât şi declaraţia pentru obţinerea vizei anuale. Plata rentei viagere
se face într-o singură rată anuală, până pe 30 noiembrie 2026. Cuantumul rentei
viagere agricole, reprezentă echivalentul în lei a 100 de euro pe an pentru
fiecare hectar de teren extravilan vândut, respectiv contravaloarea a 50 de
euro pe an, în cazul fiecărui hectar de teren extravilan dat în arendă. Începând
cu 1 ianuarie 2010, Biroul Judeţean de Rentă Viageră Agricolă Suceava nu a mai
întocmit noi dosare de acordare a rentei viagere agricole.