Fermierii care dau
foc resturilor vegetale de pe terenurile agricole vor fi penalizaţi la plata
subvenţiilor
- Pentru evita sancţiunile, în care cauzele incendiului
nu sunt cunoscute, agricultorii vor face sesizare la Poliţie, prezentându-se la
APIA cu o copie după aceasta, cât şi una după procesul-verbal de intervenţie a pompierilor
.JPG)
Pe fondul apariţiei incendiilor de vegetaţie uscată, Agenţia de Plăţi şi
Intervenţie pentru Agricultură Suceava atrage atenţia fermierilor cu privire la
interzicerea arderii miriştilor şi a vegetaţiei pajiştilor permanente. APIA îi informează
pe beneficiarii de sprijin financiar acordat sub formă de plăţi directe, dar şi
pe cei ai unor intervenţii şi măsuri pentru dezvoltare rurală, că au obligaţia
respectării standardelor europene „ca parte a normelor de condiţionalitate”.
„Fermierii care utilizează terenuri arabile nu trebuie să ardă miriştile şi/sau
resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor, respectiv paielor de
cereale păioase, vrejilor de plante proteice sau de cartof, cocenilor de
porumb, tulpinilor de floarea-soarelui şi de rapiţă” se precizează într-un
comunicat de presă al APIA, în care se mai arată că interdicţia este valabilă
şi în cazul vegetaţiei uscate existente pe păşuni, resturilor rămase după
recoltarea fânului, dar şi în cel al vegetaţiei dăunătoare covorului ierbos de
pe pajiştile permanente. În conformitate cu sursa citată, doar aşa fermierii pot
contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră provenite din
agricultură, dar, mai ales, la menţinerea nivelului de materie organică din
sol. Pentru a întări măsurile de verificare a respectării standardelor, APIA a
încheiat un protocol de colaborare cu Garda Naţională de Mediu şi Inspectoratul
pentru Situaţii de Urgenţă, acestea colaborând pentru „creşterea eficienţei
acţiunilor de control”. „În cazul în care se constată că o anumită parcelă din
cadrul exploataţiei a fost arsă, iar arderea are cauze necunoscute, pentru a nu
fi sancţionaţi, fermierii pot prezenta, în cel mai scurt timp, la centrul APIA,
copia procesului-verbal de intervenţie întocmit de ISU sau copia după sesizarea
depusă la secţia de poliţie pe raza căreia s-a produs arderea. După finalizarea
cercetărilor trebuie prezentată şi copia documentului de soluţionare a
sesizării făcute” se subliniază în
comunicatul de presă al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură
Suceava, în care se accentuează că, neprezentarea documentaţiei „determină
aplicarea de penalităţi” la plăţile cuvenite.