Luna trecută
Gardienii forestierii, două sesizări penale pentru tăieri
ilegale de arbori
Valoarea masei lemnoase doborâtă abuziv este de
aproximativ 41.000 de lei
În luna februarie 2026, personalul Gărzii Forestiere Suceava a efectuat, în arealul de competenţă, un total de 94 de controale privind respectarea regimului silvic, „unul aproape dublu faţă de luna precedentă”.
Inspectorul-şef Mihai Găşpărel, informează că, dintre acestea, 8 au fost controale de fond sau parţiale în păduri. Astfel, inventariat a fost un volum de 82 mc masă lemnoasă tăiată ilegal, cu o valoare de circa 41.000 de lei. În consecinţă, gardienii forestieri au constatat două infracţiuni pentru tăieri ilegale de arbori, „cazuri în care s-au sesizat organele de cercetare penală”. Totodată, 33 de controale au vizat parchetele de exploatare a lemnului, verificate fiind 49 de acte de punere în valoare, toate în partizi de produse principale şi accidentale I. Mihai Găşpărel, şeful Gărzii Forestiere Suceava mai arată că „o activitate susţinută” s-a desfăşurat şi în afara pădurii, axându-se pe deţinerea, transportul, prelucrarea şi comercializarea materialelor lemnoase. Drept urmare, 15 controale s-au făcut pe drumurile publice, verificate fiind inclusiv 34 de puncte de prelucrare şi depozitare a lemnului, prilej cu care s-au confiscat 383 mc masă lemnoasă fizic şi 344 mc valoric. Garda Forestieră Suceava are competenţă pe raza judeţelor Iaşi, Neamţ şi Bacău, Suceava şi Botoşani.