Lansat
din Suceava,
Concursul
naţional de istorie „Vreau să fiu ca Iuliu Maniu”, ediţia a II-a

Fundaţia „Iuliu Maniu-Ion Mihalache” organizează a II-a ediţie a
concursului naţional de istorie „Vreau să fiu ca Iuliu Maniu”. Anunţul a fost
făcut într-o conferinţă de presă de către Petrea Dulgheru, preşedintele
Filialei Suceava a Partidului Naţional Ţărănesc Maniu-Mihalache. „Această
ediţie o dedicăm marelui Maniu şi centenarului PNŢ, partid pe care Iuliu Maniu.
împreună cu Ion Mihalache, l-a înfiinţat în 10 octombrie 1926” a declarat Dugheru. Concursul a fost iniţiat la nivel naţional de
dr. Petrea Dulgheru, preşedinte al Colegiului Medicilor Veterinari Suceava, care
a propus conducerii PNȚMM şi Fundaţiei „Iuliu Maniu-Ion Mihalache” ca acesta să
fie lansat în anul 2023, la împlinirea a 150 de la naştere şi a 70 de ani de la
trecerea în eternitate a „marelui martir Iuliu Maniu”. Lansarea a avut loc la
Suceava, pe 10 noiembrie 2023, competiţia
marcând, totodată, 110 ani de la
naşterea lui Corneliu Coposu. „Eu l-am descoperit pe Iuliu Maniu în urmă cu 36
de ani. De atunci merg pe urmele lui, îl divinizez şi mă străduiesc să fac tot
ce este posibil ca artizanul Marii Uniri de la Alba Iulia să nu fie dat
uitării, la fel ca şi PNȚ pe care l-a fondat. Doresc din suflet ca Iuliu Maniu să
fie un model de urmat de toţi politicienii, dar şi de către tinerii care vor să
îmbrățişeze cariera politică, indiferent de partid. Pentru a-l descoperi pe Iuliu Maniu, tinerii trebuie
să-l studieze. Le oferim această posibilitate prin acest concurs cu premii” a
declarat Petrea Dulgheru. Faza județeană se va desfăşura în Cazinoul din Vatra
Dornei, sâmbătă 8 august 2026, participanţi fiind tineri cu vârsta între 15 şi
24 de ani. Concursul este de tip grilă,
bibliografia constând în volumul preotului Cristian Borz ,,Politică şi morală”
şi în cartea ,,Sfinxul de la Bădăcin”, a profesorului Marin Pop. Se vor califica la faza națională de la
Bădăcin, din 22 August, primii trei clasați și încă 10 cu mențiuni. Pentru
judeţul Suceava, premiile sunt de 2.000 lei pentru locul I, 1.500 lei pentru
locul al II-lea şi 1.000 de lei pentru al locul III-lea. Organizatorul acordă şi
10 mențiuni în valoare de 300 lei fiecare. Câştigătorii vor beneficia şi de o
excursie gratuită, Vatra Dornei-Sighet (Memorialul durerii şi Cimitirul săracilor),
Bobota (casa lui Corneliu Coposu) - Bădăcin - casa lui Iuliu Maniu, Castrul roman
Porolissum.