31 martie 2026


În spaţii special amenajate

Miei sacrificaţi, la alegerea consumatorilor, în fermele din Pătrăuţi şi Suceava

  • „Este interzisă depozitarea şi comercializarea cărnii de miel în spaţii improvizate, în care nu sunt asigurate temperatura adecvată şi condiţii de igienă corespunzătoare” atenţionează dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, director executiv al DSVSA

Sacrificarea mieilor se face numai în unităţi de abatorizare sanitar veterinar în acest scop, informează dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suecava. Pe de altă parte, decizia privind organizarea locurilor de sacrificare special amenajate temporar se face în baza unei analize detaliate, „doar în cazul în care este absolut necesar, iar situaţia o impune”. Astfel, se ţine cont de distanţele mari faţă de unităţile de abatorizare, numărul de miei destinaţi sacrificării, cât şi posibilitatea asigurării numărului de personal sanitar veterinar de control. Carnea de miel rezultată în urma sacrificării în spaţii amenajate temporar „fi obţinută la cererea directă a consumatorilor”, neputând fi livrată către alte unităţi din domeniul alimentar, înregistrate sau autorizate sanitar veterinar, „În cazuri excepţionale, sacrificarea mieilor se poate realiza şi în locuri organizate şi amenajate temporar, în care se asigură supraveghere sanitară veterinară şi în care sunt respectate condiţiile de igienă” arată directorul executiv dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, precizând că este interzisă amenajarea acestor locuri în zonele în care au fost impuse restricţii din motive de sănătate a animalelor. 

În judeţul Suceava, asemenea centre temporare de sacrficare vor fi funcţionale în intervalul 5-12 aprilie în exploataţiile lui Gheorghe Şuiu din Pătrăuţi şi al lui Aurel Donceanu din Suceava. În acest caz, carnea va purta marca de sănătate de formă rotundă, conţinând indicativul judeţului şi codul numeric acordat de DSVSA. De menţionat este că, din abatoare, loturile de carne de miel trebuie livrate în baza certificatelor de însoţire, iar carcasele pentru schimburi intracomunitare vor fi marcate cu marca de sănătate de formă ovală. „Este interzisă depozitarea şi comercializarea cărnii de miel în spaţii improvizate, în care nu sunt asigurate temperatura adecvată şi condiţii de igienă corespunzătoare” a  atenţionat dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava.