În prezenţa psihologilor DGASPC,
BCCO şi DIICOT au audiat 30 de minori din comunitate
- Potrivit instituţiei sucevene, 309 de victime, de suspecţi
sau de inculpaţi copii au beneficiat de serviciile Camerei de audiere a
minorilor

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia
Copilului Suceava acordă servicii copiilor străzii, copiilor implicaţi în
comiterea de fapte antisociale, precum şi copiilor traficaţi şi celor refugiaţi.
Totodată, întreprinse sunt activităţi de prevenire a traficului de persoane,
prevenire şi combatere a consumului şi traficului de droguri în rândul copiilor
şi tinerilor din sistemul de protecţie. Astfel, informează instituţia
suceveană, în anul 2025, psihologii şi specialiştii din DGASPC Suceava au
participat la audierile a 57 de copii din comunitate, dintre acestea 15 fiind ţinute
la Poliţia municipiului Suceava; 30 la Brigada de Combatere a Criminalităţii
Organizate (BCCO) şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate de
Organizată şi Terorism (DIICOT); 7 copii la Parchet; 3 copii la Poliţia şcolară
şi 2 copii la executorul judecătoresc. „În cele 22 servicii de tip rezidențial
pentru copii şi tineri au fost organizate, pentru toţi beneficiarii, acţiuni de
informare cu privire la riscurile traficului de persoane şi la efectele nocive
ale consumului de droguri şi de băuturi alcoolice. De asemenea, au fost făcute
demersuri în vederea repatrierii a 14 minori identificaţi neînsoţiţi pe
teritoriul altor state, dar şi anchete sociale, consiliere şi informare la
domiciliul părinţilor sau al rudelor până la gradul IV, în vederea reintegrării
în comunitate” se subliniază în informarea DGASPC, menţionându-se că 309 de
victime, suspecţi sau inculpaţi minori au beneficiat de serviciile Camerei de
audiere a minorilor. Evidenţiat este şi faptul că în „Centrul de primire în
regim de urgenţă pentru copilul abuzat, neglijat sau exploatat”, 136 copii ai
străzii au beneficiat de servicii de specialitate, cum ar fi consilierea
psihologică şi socială, „cu monitorizare post reintegrare în familie”. Nu în
cele din urmă, mai arată Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia
Copilului Suceava, 70 de copii din sistemul de protecţie au fost însoţiţi şi
reprezentaţi la Tribunalul Suceava, pentru audieri în vederea revocării sau
menţinerii măsurilor de protecţie sau de adopţie, dar şi în alte situaţii.