27 martie 2023

 Zece persoane au fost depistate în timp ce desfăşurau muncă nedeclarată

> Inspectorii ITM au sancţionat 6 firme cu amenzi însumând 80.000 de lei


Lucrătorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava au efectuat, în cea de a doua lună anului 2023,  un total de 297 de controale, informează şeful instituţiei, Romeo Butnariu. Conform inspectorului şef sucevean, dintre acestea, 229 au fost în domeniul relaţiilor de muncă, iar 68 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cele 188 de amenzi date însumând 184.500 de lei. Doar pe linie de relaţii de muncă inspectorii de muncă au efectuat 229 controale, s-au aplicat 36 sancţiuni contravenţionale, în sumă de 163.500 lei. În luna februarie  au fost depistate 10 persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, respectiv 5 persoane ale căror contracte individuale de muncă nu fuseseră transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii, respectiv alţi 5 lucrători fără contract individual de muncă. Pentru muncă nedeclarată, sancţionaţi au fost 6 angajatori, valoarea amenzilor aplicate fiind de 80.000 lei. Conform lui Romeo Butnariu, deficienţele frecvent constatate în domeniul relaţiilor de muncă ţin, pe lângă cele menţionate, în netransmiterea modificărilor intervenite în registrul general de evidenţă a salariaţilor, nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la obligaţia de a ţine evidenţa orelor prestate de către fiecare salariat, precum şi de încălcarea prevederilor privind acordarea concediilor de odihnă şi a repausului săptămânal. În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectorii de muncă suceveni au avut 68 de acţiuni de control, în urma acestora aplicate fiind 127 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 20.500 de lei.