Materiale lemnoase expediate fără documente
dintr-un depozit temporar
> Operatorul economic din comuna Fundu Moldovei
a fost amendat cu 15.000 lei, confiscaţi fiind 266 de metri cubi de bușteni în
valoare de 54.305 de lei
În baza informațiilor furnizate de SUMAL 2.0, Garda Forestieră Suceava, în colaborare cu lucrători din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc, Secția de Poliție Rurală nr. 11 Pojorâta, au efectuat verificări la un depozit temporar aparținând unui operator economic din comuna Fundu Moldovei, județul Suceava. Deşi în aplicaţia SUMAL 2.0, la data verificărilor era înregistrat un stoc scriptic de aproape 340 de metri cubi de bușteni de rășinoase și de foioase, în teren, în spaţiul aferent depozitului temporar autorizat pentru operatorul economic, în vederea exploatării unei partizi, delegații Gărzii Forestiere Suceava au constatat existența unui volum de doar 73 de metri cubi, majoritatea bușteni de esență de foioase. Potrivit inspectorului-şef Mihai Găşpărel, dearece nu au fost prezentate justificări legale cu privire la lipsa materialelor lemnoase din depozit, echipa de control a aplicat operatorului economic o sancțiune contravențională în valoare de 15.000 lei, iar cantitatea de 266 de metri cubi de bușteni de rășinoase și de foioase, cu o valoare de 54.305 de lei a fost confiscată valoric. „Garda Forestieră Suceava va continua verificările privind trasabilitatea materialelor lemnoase identificate ca expediate fără documentele proveniență legală, urmând a se lua măsurile ce se impun” a declarat Mihai Găşpărel, şeful Gărzii Forestiere Suceava.