05 martie 2023


Într-un singur an
,

Prefectura Suceava, îngropată sub un maldăr de 1.731 de dosare de fond funciar 

> Gestionate au fost toate documentele procedurale, respectiv citaţii, comunicări de acţiuni, comunicări de hotărâri şi solicitări de relaţii, informează Instituţia Prefectului

În anul 2022, Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor s-a întrunit în 6 şedinţe de lucru. Întrunirile membrilor acesteia s-au lăsat cu adoptarea a 281 de hotărâri şi validarea unei suprafeţe totală de peste 321 de hectare, dintre care aproximativ 34 de hectare de terenuri agricole şi 287 de hectare de terenuri cu vegetaţie forestieră. Conform unei comunicări a Instituţiei Prefectului Judeţului Suceava, drept urmare emise au fost 482 de titluri de proprietate, atât pentru terenuri agricole, cât şi terenuri forestiere. „Cu privire la acţiunile în instanţă în care parte sunt prefectul, Instituţia Prefectului, precum şi comisiile special constituite pe lângă aceasta din urmă, au fost gestionate, conform procedurii aplicabile, toate documentele procedurale, respectiv citaţii, comunicări de acţiuni, comunicări de hotărâri, solicitări de relaţii şi altele” se evidenţiază în informarea citată, în care se menţionează că la 1.731 se ridică numărul dosarelor având ca obiect fondul funciar şi instrumentate în anul trecut. În baza ordinului prefectului judeţului Suceava, Alexandru Moldovan, pe durata anul trecut în Dolhasca, Salcea, Crucea, Dorna Arini, Șaru Dornei și Stulpicani, lucrătorii instituţiei au verificat modul de organizare şi executare a activităţilor specifice, conform atribuţiilor funcţionale în aplicarea legilor fondului funciar la nivel de comisie locală de fond funciar.