Trei infracţiuni la regimul substanţelor şi deşeurilor periculoase, descoperite în urma descinderilor „Ozonul 2022”
> Comisarii de mediu şi poliţiştii
suceveni au dat amenzi de 47.000 de lei, activitatea unei firme fiind
suspendată
Echipe ale Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi ale Gărzii de Mediu au desfăşurat o campanie de controale pe raza judeţului Suceava. Acestea au fost organizate conform „Ozonul 2022”, plan de acţiune comun al Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Ministerului Mediului Apei şi Pădurilor, prin Garda Naţională de Mediu, descinderile vizând modul de respectare a legislaţiei privind regimul substanţelor şi deşeurilor periculoase. Potrivit unui comunicat de presă al Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu, verificaţi au fost operatori economici care demontează maşini şi echipamentelor scoase din uz, în scopul recuperării materialelor, cât şi firme de întreţinere şi reparare a autovehiculelor. Conform sursei citate, cu prilejul verificărilor s-au constatat 3 infracţiuni, respectiv două pentru încălcarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului şi o alta pentru încălcarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 92 din 2021 privind regimul deşeurilor. Controlorii au indisponibilizat 100.000 kg deşeuri feroase şi de anvelope uzate, precum şi de 2.200 de litri de ulei uzat, cantităţi lăsate în custodia persoanelor juridice în cauză, în vederea luării măsurilor legale de valorificare şi de predare către societăţi autorizate în acest sens. Totodată, echipele de control au mai aplicat sancţiuni în cuantum de 47.000 de lei şi au dispus suspendarea activităţii unui agent economic.