În bugetul local sucevean
Cheltuieli în creştere cu
acoperirea navetei cadrelor didactice
> Pentru în intervalul
septembrie-noiembrie 2022, necesarul este de 164.134 de lei, faţă de cel de
100.485 de lei din urmă cu un an, cauza fiind scumpirea carburanţilor şi a abonamentelor
de călătorie
Consiliul Local al
municipiului Suceava va aproba, în şedinţa ordinară a lunii noiembrie, un
proiect de hotărâre privind decontarea cheltuielilor cu naveta cadrelor
didactice şi a personalului didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar
de stat. Este vorba despre personalul care nu deţine locuinţă pe teritoriul
reşedinţei de judeţ, demersul având în vedere intervalul septembrie-decembrie
2022. Conform proiectului de hotărâre, totalul solicitat de conducerile
grădiniţelor, şcolilor primare, şcolilor gimnaziale, liceelor, colegiilor şi
unităţilor postliceale este de 164.134 de lei. De remarcat este că fondurile
necesare sunt în creştere, atât în contextul majorării preţurilor carburanţilor,
dar şi al numărului mai mare de unităţi de învăţământ care solicită acoperirea
costurilor cu naveta. Astfel, în aceeaşi
perioada a anului trecut, suma aprobată, în baza solicitărilor venite la
Primăria Suceava, a fost de 100.485 de lei. Anul acesta, cereri au fost
înaintate de consiliile de administraţie din 27 de unităţi de învăţământ
preşcolar şi şcolar, faţă de 25 în acelaşi interval din 2021. Conform
prevederilor legale în vigoare decontate sunt cheltuielile pentru abonamente,
carburanţi sau pentru folosirea mijloacelor de transport. În conformitate cu
prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1 din 2011, personalul didactic din
unităţile de învăţământ de stat, care nu dispune de o locuinţă în localitatea
în care îşi desfăşoară activitatea profesională, beneficiază de decontarea
cheltuielilor de transport la, şi de la locul de muncă, între localitatea de
reşedinţă şi sediul unităţii de învăţământ. Finanţarea respectivelor cheltuieli
este prevăzută în bugetele unităţilor şcolare aflate în această situaţie.
Aprobarea drepturile băneşti aferente personalului didactic care solicită
cheltuieli de deplasare revine consiliului local, în urma unei propuneri
înaintate de consiliul de administraţie al şcolii.