Lângă Primăria Suceava
Blocul „Lamă” intră în
reabilitare termică
> Demersurile privind creşterea
eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe au în vedere 66 de blocuri cu
2.887 de apartamente
Alte două blocuri de locuinţe din
municipiul Suceava sunt prinse în proiecte de reabilitare termică pe Componenta
V „Valul renovării” a Planului Naţional
de Redresare şi Rezilienţă (PNRR),
hotărârile fiind aprobate în şedinţa de îndată a Consiliului Local. În primul
rând, este vorba despre Blocul de la numărul 2 de pe Bulevardul „1 Mai”, vizavi
de Primărie. Imobilul cu 84 de apartamente este cunoscut sub denumirea de Blocul
„Lamă”, lucrările cuprinzând şi amenajarea a două puncte de încărcare a
acumulatorilor autovehiculelor electrice. Intervenţiile sunt apreciate la 200
de euro pe metrul pătrat, respectiv la total de 4,95 de milioane de lei. Edilul-şef
spune că, în reşedinţa de judeţ, demersurile privind creşterea eficienţei
energetice au în vedere 66 de blocuri, cu 2.887 de apartamente împărţite în 9
loturi. „Din păcate, până în prezent aceste reabilitări nu au fost gratuite,
cum se întâmplă în prezent. S-au mişcat foarte greu cei de la asociaţiile de
proprietari, dar am reuşit să obţinem agrementul pentru 66 de blocuri, cărora
le facem expertiza tehnică. Vrem să depunem cât mai multe apartamente la
reabilitare, atât pe PNRR cât şi pe POR, cu fonduri structurale. Chiar şi
Ministerul Mediului a venit cu un program în acest sens, deci vom avea
oportunităţi suficiente. Sper ca asociaţiile de proprietari să dea hotărâri ale
adunărilor generale, astfel încât să intre în aceste programe” a explicat Ion
Lungu, primarul municipiului Suceava. Tot în şedinţă de îndată a
deliberativului local, aprobată a fost hotărârea pentru includerea în listă a Blocului
nr. 9 A de pe strada „Jean Bart”, cu 99 de garsoniere, prevăzută fiind şi
montarea unei staţii de încărcare a acumulatorilor autovehiculelor electrice. La
Blocul cunoscut sub denumirea de „Castor”,
la aceleaşi costuri pe metrul pătrat, valoarea proiectului a fost calculată la 1,87
milioane de lei.