14 octombrie 2022


În cadrul PNRR

ZUF a depus proiectul de 17 milioane de lei pentru procurarea a  30 de autobuze electrice

> Acestea ar urma să sosească peste  2 ani,  asigurând transport în comun de călători între Suceava, oraşul Salcea şi şapte comune limitrofe

Zona Urbana Funcţională Suceava a depus, vineri, la ora 10 şi 14 minute, prin intermediul  aplicaţiei electronice specializate, o cerere de finanţare aferentă Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), „Componenta locală 10”. Este vorba despre cea privind achiziţionarea a 30 autobuze electrice de 10 m, în valoare de 17 milioane de euro. „În total am depus cereri de finanţare pentru 80 autobuze electrice, în valoare de aproximativ 40 de milioane euro” a informate Ion Lungu, primarul Sucevei, preşedinte al ZUF, felicitând Direcţia de Fonduri Europene a executivului, dar şi primăriile implicate în acest proiect. Din Zona Urbana Funcţională fac parte, pe lângă reşedinţa de judeţ, oraşul Salcea şi comunele Moara, Şcheia, Bosanci, Ipoteşti, Adâncata, Mitocu Dragomirnei şi Pătrăuți. „Sperăm ca în termen de 1,5-2 ani de zile, Zona Urbana Funcţională Suceava să beneficieze efectiv de aceste autobuze electrice” a declarat edilul-şef. Primarul Ion Lungu a mai precizat că, de asemenea, municipiul Suceava a depus, în cadrul Programului ITS, la ora 10 şi 7 minute, şi un proiect pentru achiziţionarea de panouri cu sistem de e-tiketing pentru municipiul Suceava.