Statul plăteşte 41,5% din
salariile angajaţilor chemaţi din şomajul tehnic
- Măsura
de aplică doar dacă, mai întâi, firmele achită obligaţiilor aferente salariilor,
subvenţii acordându-se pentru angajarea persoanelor de sub 29 de ani, a celor
de peste 50 de ani, cât şi a concediaţilor în străinătate
Reluarea activităţilor în
sectoarele economice nerestricționate este susţinută prin decontarea a 41,5%
din salariile plătite, în luna iunie, de către angajatorii care au reactivat
contractele suspendate pentru şomaj tehnic, anunţă Mirela Elena Adomnicăi, directorul
executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Suceava, potrivit
căreia prevăzute sunt inclusiv măsuri de stimulare a angajării tinerilor având până
în 29 de ani, dar şi a persoanelor cu vârsta de peste 50 de ani sau a cetăţenilor
români concediaţi în străinătate. Însă - accentuează şefa AJOFM -, în situaţia
angajatorilor care au mai multe obiecte de activitate în actul constitutiv, măsurile
de continuare a şomajului tehnic şi de decontare a 41,5% din salariile reactivate
nu pot fi cumulate. Pe de altă parte, angajatorii care încheie contracte de
muncă cu normă întreagă şi durată nedeterminată cu tineri având până în 29 de
ani, sau cu şomeri în vârstă peste 50 de ani concediaţi în perioada situaţiei
de urgenţă sau de alertă, pot primi
lunar, timp de 1 an, jumătate din salariului negociat, subvenţie plafonată la 2.500
de lei brut. Pe platforma aici.gov.ro se va deschide o procedură pentru
decontarea a 41,5% din salariile reactivate din şomaj tehnic în luna iunie, iar
documentele vor putea fi încărca doar după plata obligaţiilor fiscale aferente
acestor salarii. Documentele necesare pentru aceste subvenţii vor fi semnate
electronic de către reprezentantul legal al societăţii şi se trimit prin
poştă electronică la adresa ajofm@sv.anofm.ro.
„Menţinerea restricţiilor pentru anumite domenii de
activitate a impus continuarea acordării şomajului tehnic, la cererea
angajatorilor care au păstrat, şi în luna iunie, suspendarea contractelor de
muncă ale salariaţilor. Cererile angajatorilor vor fi soluţionate similar
lunilor aprilie şi mai, documentele actualizate fiind deja încărcate pe
platforma digitală aici.gov.ro” subliniază Mirela Elena Adomnicăi, director executiv al
AJOFM.