Modernizarea drumurilor de pământ rămâne o ţintă a
Sucevei secolului XXI
- „Cu toate insistenţele noastre, firmele nu au forţă
de muncă, nu lucrează la capacitatea la care ar trebui”, susţine primul
gospodar al oraşului
Autorităţile locale din municipiul Suceava continuă
campania de modernizare a drumurilor de pământ. Primarul Ion Lungu a declarat,
într-o conferinţă de presă, că a fost încheiată licitaţia pentru încă două
asemenea căi de comunicaţie. Astfel, în ceea ce priveşte lucrările de pe strada
„Ştefan Tomşa”, competiţia a fost câştigată de asociaţia
Florconstruct&Drupo, pentru 694.164 de lei, comparativ cu 918.789 de lei,
valoarea de pornire la licitaţei. Execuţia de pe Aleea „Jupiter” a fost
adjudecată de asocierea Maghebo& Top Geosis, pentru 655.974 de lei, la o
valoare de plecare de 692.605 de lei. „Ţinta este modernizarea tuturor
drumurilor de pământ. Facem toate eforturile, deşi, în acest an, coronavirusul ne-a
dat puţin peste cap bugetul. Cu toate eforturile şi cu toate insistenţele
noastre, firmele nu au forţă de muncă, nu lucrează la capacitatea la care ar
trebui”, declarat primul gospodar al oraşului. În luna mai, edilul-şef făcea
cunoscut că unele dintre proiecte se află în fază mai avansată a procedurilor,
iar altele la cea de întocmire a documentaţiei. În cauză erau, potrivit şefului
executivului, drumuri precum „Pictor Dumitru Dacian”, „Eugen Lovinescu”, „Traian
Ţăran”, „Micşunelelor”, „Barbu Ştefănescu Delavrancea”, „Lipoveni”, „Fundătură”
şi „Vasile Pîrvan”. În 2015, chiar în preajma zonei centrale a municipiului
Suceava, două drumuri de pământ, adică „George Coşbuc” şi Teodor Ştefaneli” au
fost betonate. La acel moment, Ion Lungu aprecia că între 2 şi 3% din reţeaua
rutieră din capitala de judeţ este formată din drumuri de pământ.