După al doilea trimestru
al anului 2020
Doar 17,29% din bugetul
judeţului Suceava, fonduri cheltuite pentru dezvoltare
- În totalul veniturilor încasate la bugetul local al
judeţului, veniturile proprii deţin o pondere de 30,6%
- Funcţionarea Consiliului Judeţean şi a instituţiilor
subordonate reprezintă 82,71% din totalul
cheltuielilor
Judeţul Suceava şi-a realizat puţin peste 70% din bugetul programat. Aceasta conform adresei nr. SVG-STZ 1156 din 7 iulie 2020 privind execuţia bugetului local la finele trimestrului al doilea, transmisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava către Consiliul Judeţean. Astfel, potrivit indicatorilor cu privire la execuţia bugetului local, la 1 iulie 2020, veniturile totale încasate s-au ridicat la 168,554 de milioane de lei, în comparaţie cu 238,829 de milioane de lei venituri totale programate, gradul de realizare fiind de 70,58%. În cadrul acestora, veniturile proprii realizate au fost de 51,58 de milioane de lei, din totalul de venituri proprii programate de 35,25 de milioane de lei, cu un grad de realizare de 146,3%. În totalul veniturilor încasate la bugetul local al judeţului Suceava, veniturile proprii deţin o pondere de 30,6%. Pe partea de cheltuieli, din 152,218 de milioane de lei plăţi făcute, cu funcţionarea Consiliului Judeţean şi a instituţiilor subordonate s-au cheltuit 125,894 de milioane de lei, reprezentând o pondere de 82,71% din totalul aprobat. În ceea ce priveşte secţiunea de dezvoltare a bugetului local al judeţului Suceava, plăţile efectuate au avut valoarea de 26,32 de milioane de lei, deţinând 17,29% din totalul menţionat mai sus. La secţiunea de funcţionare, diferenţa dintre veniturile încasate şi plăţile efectuate plus plăţile restante este de 14,11 milioane de lei. În cazul secţiunii de dezvoltare, respectiva diferenţă este de 2,21 de lei. Conform Legii nr. 273 din 2006 a finanţelor publice locale, ordonatorii principali de credite ai instituţiilor publice locale au obligaţia publicării indicatorilor amintiţi pe pagina de internet a unităţilor administrativ-teritoriale.