26 iulie 2020


Bursele elevilor suceveni, achitate anticipat
  • „Asigurăm bursele elevilor, inclusiv pentru luna august, respectiv până începe şcoala, în septembrie” a declarat primarul Ion Lungu, precizând că Primăria sprijină şcoala suceveană

O sumă de 426.000 de lei este alocată din bugetul local al municipiului Suceava în vederea achitării burselor şcolare pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat. Consiliul Local a aprobat 1.029 de solicitări de burse de merit, 89 de burse sociale, 45 de burse de performanţă şi 5 burse de studiu. De bursa de performanţă în valoare de 100 de lei beneficiază elevii cu rezultate deosebite la olimpiade, competiţii şcolare şi concursuri şcolare naţionale. Bursa de merit de 80 de lei pe lună se acordă elevilor cu rezultate bune obţinute la acelaşi gen de activităţi, însă organizate la nivel judeţean. Bursa de studiu de 60 de lei pe lună este destinată elevilor din familii cu venituri mici, iar de bursa de ajutor social, în aceeaşi valoare, se vor bucura elevii care se încadrează în categoriile sociale defavorizate, precum orfani, cazuri medicale, elevi din mediul rural care învaţă în altă localitate sau elevi cu situaţii materiale grele. „Asigurăm bursele elevilor, inclusiv pentru luna august, respectiv până începe şcoala, în septembrie. Primăria municipiului Suceava sprijină, susţine, şcoala suceveană şi performanţa şcolară”  a declarat primarul Ion Lungu. Legea educaţiei naţionale prevede că bursele sunt asigurate din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale de care aparţin şcolile din învăţământul preuniversitar de stat, acestea reprezentând  o categorie de cheltuieli asigurată prin finanţare complementară. Sâmbătă, autorităţile administraţiile publice locale vor acorda recompense financiare elevilor din unităţile de învăţământ din municipiul Suceava care au obţinut media generală 10 la examenul de bacalaureat, dar şi a celor cu acelaşi rezultat la evaluarea naţională din sesiunile iunie-iulie 2020. Este vorba despre premii de câte 5.000 de lei fiecare, de acestea având parte 14 elevi care au avut media generală 10 la bac şi 14 care au obţinut aceeaşi notă la capacitate.