În contextul pandemiei de COVID-19,
Anulare de acţiuni, proiecte şi
activităţi finanţate din bugetul judeţului Suceava
- „Se înregistrează o diminuare a
unor cheltuieli”, arată Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean, conform căruia încasările
sunt mai mici la veniturile destinate finanţării PNDL, cât şi la cele din
proiectele din fonduri nerambursabile
Raportat la prevederile bugetare la 6 luni, bugetul judeţului Suceava înregistrează, la 30 iunie 2020, o execuţiei de 70,58% la partea de venituri şi una de 54,16% la cea de cheltuieli, înregistrându-se un excedent de 16,33 de milioane de lei. Aşa se precizează în raportul la proiectul de hotărâre privind aprobarea execuţiei bugetelor aflat pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Suceava, referat semnat de preşedintele Gheorghe Flutur. Conform acestuia, încasări mai mici s-au realizat în dreptul sumelor alocate din taxa pe valoare adăugată (TVA) pentru echilibrarea bugetelor locale, sume care au fost solicitate de la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava „strict în măsura asigurării de fonduri pentru efectuarea de cheltuieli”. Încasările s-au situat sub nivelul aşteptat şi la veniturile destinate finanţării Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), cât şi la cele din proiectele cu finanţare din fonduri externe nerambursabile. Cauza constă în „decalajul apărut în implementare a investiţiilor, faţă de estimarea bugetară”. „Pe partea de cheltuieli, atât pe secţiunea de funcţionare, cât şi pe cea de dezvoltare, se înregistrează o diminuare a unor cheltuieli, în contextul de măsurilor impuse pentru limitarea efectelor pandemiei de COVID-19, acestea conducând la anularea unor acţiuni, proiecte şi activităţi bugetate” subliniază Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, menţionând că executivul sucevean urmează să formuleze o propunere de rectificare bugetară după ce vor deveni aplicabile actele normative cu privire la rectificativul bugetului de stat pe 2020, prin care judeţul Suceava ar putea beneficia, cu titlul de sume defalcate din TVA, de un supliment de 41 de milioane de lei.