19 iunie 2019

Sucevenii continuă să plece legal la muncă sezonieră în Germania
·        Doar în primul trimestru, CJP a eliberat 3.886 de formulare care atestă că solicitanţii nu sunt asiguraţi în sistemul de securitate socială din România, anul trecut fiind solicitate 14.224 de asemenea formulare.
Casa Judeţeană de Pensii Suceava a eliberat, în primul trimestru al anului 2019, aproape 4.000 de formulare E101 pentru persoanele care urmează să desfăşoare o activitate sezonieră pe teritoriul Germaniei şi care nu sunt asigurate în sistemul de securitate socială din România, se arată într-o informare a instituţiei sucevene. Procedura are loc în baza unui acord încheiat între România şi Germania, prin care s-a convenit utilizarea unilaterală a acestui document. „Până la data de 31 septembrie 2019, au fost eliberate un număr de 3.886 de formulare. Formularele se eliberează persoanelor care pleacă să muncească în Germania, documentele atestând faptul că solicitantul nu este asigurat în sistemul de securitate socială din România", se precizează în informarea CJP. În 2018, în cadrul compartimentului specializat al Casei Judeţene de Pensii au fost înregistrate 14.224 de cereri de notificare a respingerii cererii de emitere a "formularului E101!", în cazul lucrătorilor emigranţi, angajaţi temporar pe teritoriul Germaniei, în vederea efectuării unor lucrări sezoniere.  Numărul sucevenilor care merg să muncească în Germania este în creştere, dacă luăm în calcul primul trimestru al anului 2015, perioadă la finele căreia Casa Judeţeană de Pensii completase şi înmânase 3.196 de formulare E101. Persoanele care doresc să intre în posesia unui asemenea formular se vor prezenta la Casa de Judeţeană de Pensii cu cererea tip şi o declaraţie pe proprie răspundere; copie de după actul de identitate; acte care atestă situaţia din România, (contract individual de muncă, decizie de încetare a activităţii, adeverinţă de concediu fără salariu etc), documente referitoare la activitatea sezonieră desfăşurată în Germania, precum şi o copie după contractul încheiat cu un angajator din acest stat. Atât la solicitarea eliberării formularului E101, cât şi la ridicarea acestuia, trebuie să se prezinte titularul cererii. În cazuri excepţionale, în care titularul nu este disponibil, poate fi mandatată, pe baza unei procuri autentificate, o altă persoană. Din conţinutul procurii autentificate este obligatoriu să rezulte că mandatarul este împuternicit să formuleze solicitarea de eliberare a formularului E101, respectiv pentru ridicarea acestuia. Notificarea calităţii de neasigurat în sistemul de securitate socială din România se emite începând din 2011.
Lipsa măsurilor de protejare a salariaţilor la caniculă se sancţionează cu amenzi cuprinse între 1.500 şi 2.500 de lei
·        „Inspectoratul Teritorial de Muncă monitorizează, modul în care angajatorii respectă măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi ridicate extreme, în scopul protejării salariaţilor”, a declarat Romeo Butnariu, şeful ITM Suceava.
În condiţiile în care temperatura ajunge la +37 de grade Celsius sau atunci când, corelată cu umiditatea ridicată, aceasta este echivalentă cu  respectivul nivel, angajatorii sunt obligaţi să procedeze la reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice ale angajaţilor, să asigurare ventilaţiei la locurile de muncă, să alternarea efortului dinamic cu cel static, dar şi să combine intervalelor de lucru cu cele de repaus, în locuri umbrite. Atenţionarea este lansată de Romeo Butnariu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, care reliefează că  o dată cu depăşirea pragului caniculei şi a celui de confort termic, reglementările în vigoare stipulează că salariaţilor trebuie să li se pună la dispoziţie câte 2-4 litri de apă minerală de persoană şi schimb, echipament individual de protecţie adecvat şi, totodată, să li se creeze posibilitatea accesului la duşuri. În situaţiile în care unele dintre facilităţile amintite nu sunt posibile, agenţii economici vor lua măsuri de reducere a duratei zilei de lucru; eşalonare a activităţii în două etape, până la ora 11.00 şi, respectiv, după ora 17.00; întreruperea colectivă a lucrului, cu asigurarea continuităţii acolo unde încetarea acestuia este interzisă, potrivit legii. Toate acestea vor fi asigurate dacă temperaturile ridicate extreme continuă să se menţină pe o perioadă mai mare de două. Inspectorul-şef Romeo Butnariu spune că inspectorii de muncă vor face controale asupra respectării celor prevăzute de legislaţie, iar dacă va fi cazul, vor dispune, până la remedierea deficienţelor, sistarea activităţii agenţilor economici care încalcă grav prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 99/2000 privind măsurile obligatorii de protecţie a persoanelor încadrate în muncă. „Inspectoratul Teritorial de Muncă monitorizează, prin intermediul inspectorilor de muncă, modul în care angajatorii respectă măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi ridicate extreme, în scopul protejării salariaţilor”, punctează Romeo Butnariu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, precizând că, sancţiunile contravenţionale pentru angajatorii care nu se conformează sunt cuprinse între 1.500 şi 2.500 de lei. Pentru prevenirea unor îmbolnăviri, angajatorul are, de asemenea, obligaţia asigurării examinării medicale a angajaţilor, urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru munca la temperaturi ridicate. Persoanele cu afecţiuni, aflate în asemenea situaţii, vor fi trecute pe alte locuri de muncă. 

18 iunie 2019


"English for hospitality", proiect internaţional în cadrul "Erasmus+"

·        Obiectivul principal al proiectului a constat în promovarea învăţării integrate a disciplinelor de specialitate din domeniile turism şi gastronomie, precum şi a limbii engleze, coordonator fiind Colegiul Economic "Dimitrie Cantemir" Suceava în parteneriat cu şcoli tehnologice din Croaţia, Turcia, Italia, Grecia şi Portugalia.
La Camera de Comerţ şi Industrie Suceava a avut loc, la finele săptămânii trecute, Conferinţa internaţională "Gateway to CLIL", eveniment de multiplicare desfăşurat în cadrul Proiectului "Erasmus+" - "English for hospitality".  Potrivit prof. Elena Florentina Sfichi,  manager de proiect, acesta din urmă s-a desfăşurat în perioada 2017-2019, iar în calitate de coordonator, Colegiul Economic "Dimitrie Cantemir" Suceava  a fost partener cu şcoli tehnologice din Europa, respectiv din Croaţia, Turcia, Italia, Grecia şi Portugalia. "Principalul obiectiv al proiectului a constat în promovarea învăţării integrate a disciplinelor de specialitate din domeniile turism şi gastronomie, precum şi a limbii engleze. "Ne-am focusat pe situaţii concrete de învăţare, iar copiii au comunicat în limba engleză. În cadrul proiectului au avut loc mobilităţi la şcolile partenere, în total fiind implicaţi aproape 400 de elevi care au dobândit competenţe de comunicare în limba engleză", a declarat prof. Elena Florentina Sfichi. Conferinţa internaţională "Gateway to CLIL" şi-a propus promovarea modelului "CLIL" care presupune comunicarea, în limba engleză, în cadrul orelor curs de la disciplinele de turism şi gastronomie, "pentru a dezvolta aceste competenţe al elevi ".  Invitată la Conferinţă au fost Lidia Acostoaie, inspector de proiecte educaţionale, de la Inspectoratul Şcolar Judeţean, iar de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, a  Universităţii "Ştefan cel Mare" Suceava au participat prof. univ. dr. Carmen Năstase (decan), conf. univ. dr. Marian Lupan (prodecan) şi conf. univ. dr. Angela Albu.  Un moment deosebit a fost cel prilejuit de  prezenţa, prof. Diego Varela Pedreira, de la Universitatea Corunia (Spania) care a susţinut, printr-o transmisiune în flux live EUROSCI Network, prelegerea "Importanța învățării integrate a conţinuturilor la disciplinele de specialitate şi a limbii engleze la liceu și la universitate, pentru a face față provocărilor pieței internaționale a muncii”.


Manifestarea a inclus workshop-uri care au dezvoltat  tematica "CLIL", acestea fiind coordonate de prof. dr. Iuliana Suciu de la  Colegiul Tehnic "Mihai Băcescu" din Fălticeni,  prof. Daniela Rotar, de la Colegiul Naţional de Informatică "Spiru Haret" Suceava şi prof. Alina Creţu, de la Colegiul Naţional "Ştefan cel Mare" Suceava. La Conferinţa internaţională "Gateway to Clil" au luat parte cadre didactice şi elevi de la unităţile de învăţământ din judeţ, cât şi de la cele din Europa. "Rezultatele proiectului au constat în două produse intelectuale promovate în cadrul conferinţei. Este vorba despre un canal yuotube English for Tourism and Hospitality Industry, pe care se regăsesc 131 de lecţii video filmate în cadrul şcolilor partenere şi care constituie resurse educaţionale extrem de valoroase în activitatea didactică. De asemenea, promovat a fost un ghid de bune practici  intitulat English for Tourism and Gastronomy Industry, care  conţine, de asemenea, exemple de bună practică, de pe parcursul celor 2 ani de proiect", a explicat prof. Elena Florentina Sfichi, manager de proiect.


Luna trecută,
13 angajatori au fost sancţionaţi pentru muncă nedeclarată cu amenzi totalizând 120.000 lei
·        În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectorii ITM Suceava au aplicat 70 de sancţiuni contravenţionale însumând de 27.000 de lei.
În luna mai a anului 2019,  lucrătorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava au avut 313 de acţiuni de control, dintre care 235 în domeniul relaţiilor de muncă, iar 78 în cel al securităţii şi sănătăţii în muncă. Conform inspectorului-şef Romeo Butnariu, în baza deficienţelor constatate inspectorii din subordine au dat 127 de amenzi în valoare totală de 183.000 lei. În domeniul relaţiilor au fost făcute 235 de verificări, acestea lăsându-se cu 57 de amenzi totalizând 156.000 lei.  Pe durata lunii trecute, inspectorii de muncă au depistat 22 de persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, dintre care 8 ale căror contracte individuale de muncă nu au fost transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor până cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii, 11 persoane care erau la serviciu fără contract individual de muncă, în timp ce 3 persoane lucrau în afara programului stabilit prin contract cu timp parțial. Şeful ITM Suceava arată că pentru muncă nedeclarată au fost sancţionaţi 13 angajatori, valoarea amenzilor aplicate ridicându-se la 120.000 lei. Alături de cele menţionate, controlorii au mai depistat nereguli privind  netransmiterea modificărilor intervenite în registrul general de evidenţă a salariaţilor, cât şi deficienţe cu referire la nerespectarea prevederilor legale privind munca suplimentară, a obligaţiei de a ţine evidenţa orelor prestate de către fiecare salariat, a celei de acordare a concediului de odihnă, dar şi a repausului săptămânal. În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, lucrătorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava au efectuat 78 de controale, descinderile la agenţii economici concretizându-se în 70 de sancţiuni contravenţionale însumând de 27.000 de lei. Printre deficienţele constatate, inspectorul-şef Roemea Butnariu a enumărat lipsa semnalizările de securitate şi a echipamentului individual de protecție, necomunicarea evenimentele produse şi necercetarea evenimentele produse, dar şi inexistenţa autorizării din punct de vedere al securității și sănătății în muncă. 

Ucenicia, promovată de inspectorii de muncă suceveni în cadrul întâlnirilor organizate cu 275 de unităţi 
·        Din grupul ţintă al campaniei au făcut parte persoane interesate în obţinerea unei calificări, absolvenţi de învăţământ superior, angajatori, furnizori de formare profesională şi instituţii de învăţământ.
În intervalul aprilie-mai 2019, Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a desfăşurat o amplă campanie cu privire la respectarea legislaţiei specifice privind ucenicia la locul de muncă, efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior şi internshipul. Printre obiectivele campaniei s-au numărat aspecte referitoare la dezvoltarea carierei, procesul de formare profesională continuă, inclusiv la locul de muncă, cât şi facilitarea integrării sociale a persoanelor interesate, cu vârsta de peste 16 ani, „în concordanţă cu aspiraţiile profesionale şi cu necesităţile pieţei muncii”. Inspectorul-şef Romeo Butnariu, spune că, în perioada 15 aprilie-31 mai 2019, ITM Suceava a avut 346 de controale, iar cu ocazia iniţierii şi finalizării fiecărui dintre acestea, personalul Compartimentului "Control relaţii de muncă" a procedat şi la informarea reprezentanţilor angajatorilor controlaţi, dar şi a salariaţilor acestora. Astfel, evidenţiate sunt întâlnirea organizată la Palatul administrativ din Suceava, cu prilejul desfăşurării Campaniei "Informare acasă-siguranţă în lume", la care au participat profesori şi elevi din licee, reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale şi ai Inspectoratului Şcolar Suceava, precum şi cea ţinută în colaborare cu Biroul de Imigrări, de la Centrul de refugiaţi din Rădăuţi, cu circa 30 de persoane participante şi în cadrul căreia s-au prezentat şi reglementări privind ucenicia. La acestea se adaugă seminarul "Aspecte privind angajarea cetăţenilor străini pe teritoriul României", cu angajatorii, de la Camera de Comerţ şi Industrie, în timp ce în parteneriat cu Direcţia Silvică au fost organizate două sesiuni, la Ocolul silvic Stulpicani, respectiv Ocolul silvic Dorna Candreni. Conform lui Romeo Butnariu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, în perioada amintită au fost informate "1.699 de entităţi, dintre care 1.424 persoane şi 275 de unităţi". Din grupul ţintă al campaniei au făcut parte persoane cu vârstă cuprinsă între 16 ani și 26 de ani, interesate în obţinerea unei calificări; persoane care au împlinit vârsta de 16 ani şi care doresc să participe la programe de internship; absolvenţi de învăţământ superior; entităţi care au calitatea de angajator, care nevoie de forţă de muncă cu calificare; furnizori de formare profesională pentru ucenicia la locul de muncă; instituţii de învăţământ, angajatori, alţi formatori acreditaţi pe diverse calificări.

14 iunie 2019

Inspectorii sanitari veterinari au amendat cu 10.000 de lei un transportator de legume şi fructe
·        După verificări la 117 de unităţi autorizate sau înregistrate, ca urmare a neregulilor constatate, controlorii DSVSA au dat 5 amenzi a căror valoare s-a ridicat un total de 34.500 de lei.
În intervalul 1 mai-13 iunie, în scopul prevenirii toxiinfecţiilor alimentare în sezonul estival, în care consumul unor cantităţi de alimente de origine animală şi nonanimală creşte în mod considerabil, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentară a intensificat acţiunile de supraveghere, verificând unităţile în care se produc, depozitează, transportă şi valorifică respectivele produse. Directorul executiv Dănuţ Corneanu informează că, în perioada amintită, inspectorii din subordine au controlat 177 de unităţi autorizate sau înregistrate sanitar veterinar, dintre care 10 abatoare; 6 unităţi de prelucrare a laptelui; 15 unităţi de procesare a cărnii, carmangerii sau măcelarii; două unităţi de procesare a peştelui; 43 de unităţi de alimentaţie publică, respectiv restaurante, pizzerii, pensiuni turistice, baruri, fast food-uri, cantine şi unităţi de catering; 6 laboratoare de cofetărie şi patiserie; 66 de hypermarketuri, supermarketuri şi magazine alimentare; 7 depozite de produse alimentare; 9 pieţe agroalimentare, cât şi 12 brutării. Pe de altă parte, în intervalul 1 mai-27 mai, 58 de controale au fost mixte, desfăşurate în colaborare cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi au vizat mijloacele de transport a legumelor şi fructelor. Conform dr. Dănuţ Corneanu, ca urmare a neregulilor constatate, inspectorii sanitari veterinari au aplicat 5 amenzi a căror valoare s-a ridicat un total de 34.500 de lei. Astfel, două amenzi însumând 21.800 de lei, date unităţilor de alimentaţie publică, au sancţionat abateri de la normele de igienă, cum ar fi manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare de origine animală, precum şi etichetarea şi depozitarea  neconforme, iar o altă amendă, în valoare de 1.200 de lei, s-a aplicat într-un magazin alimentar, pentru nerespectarea  normelor de igienă şi depozitare. Cu 10.000 de lei amendă s-a ales un transportator de legume şi fructe, în timp ce transportarea de animale fără documente de însoţire a fost amendată cu 1.500 de lei. Totodată, pe fondul încălcării reglementărilor în vigoare, Inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţă Alimentară au sancţionat cu  avertismente 16  unităţi controlate. 
Gaze naturale pe primele străzi din Burdujeni-sat, până la sfârşitul lui 2019
·        Primarul Ion Lungu semnalează că, dacă vor să aibă gaze în case, locuitorii zonei trebuie să-şi facă propriile branşamente şi să încheie contracte cu Delgaz Grid.   
·        "Îmi doresc ca, până la sfârşitul anului, să începem să furnizăm gazul metan în Budujeni-sat", a declarat şeful executivului, menţionând că "o ţintă specială este alimentarea Şcolii generale nr. 6".

Lucrările de extindere a reţelelor de gaze naturale în Burdujeni-sat, cartier al municipiului Suceava, se desfăşoară în ritm satisfăcător. Cel puţin aceasta este părerea primarului Ion Lungu, care crede că primii burdujeneni vor fi racordaţi până la finele anului în curs. Potrivit edilului-şef sucevean, intervenţiile au parcurs deja străzi precum "Lev Tolstoi",  "Pictor Panaitean", "Vasile Pîrvan" şi "Tiberiu Popeia", finanţarea execuţiei fiind asigurată dintr-un credit contractat de autorităţile administraţiei publice locale.  "Lucrurile merg bine acolo, făcându-se deja lucrări pe 5 străzi. Cei de la E-on, cu care suntem parteneri în acest proiect, au spus că vor începe lucrările la conducta magistrală, montată în asociere cu Primăria municipiului Suceava. Îmi doresc ca, până la sfârşitul anului, să începem să furnizăm gazul metan în Budujeni-sat", a declarat şeful executivului municipal din reşedinţa de judeţ, adăugând că "o ţintă specială este alimentarea Şcolii generale nr. 6". De altfel, pentru a creşte numărul de străzi pe care se intervine, primarul a cerut firmei constructoare să aducă "forţă de muncă suplimentară". Pe de altă parte, edilul-şef solicită proprietarilor la care au ajuns conductele la poartă, să încheie contracte cu compania de gaze naturale. "Am avut o şedinţă, am trimis consilierii mei pe teren, am mers şi personal şi am discutat cu oamenii. Sigur, noi asigurăm doar asistenţă tehnică, însă ei trebuie să meargă al E-on, să-şi facă fiecare branşamentul propriu" a explicat Ion Lungu,  primarul Sucevei.    Reamintim că lucrările efective au început în prmele zile ale lui noiembrie 2018, după ce licitaţia pentru desemnarea executantului a fost câştigată de societatea comercială Test Prima Suceava. Extinderea reţelei de gaze naturale se va face pe 33 de străzi din cartierele Budujeni-sat şi „Tinereţii”, la circa 1.300 de imobile, valoarea contractului fiind de 3,71 de milioane de lei, fără TVA. Intervenţiile vor dura 36 de luni, iar finanţarea este asigurată dintr-un credit disponibil începând cu anul 2019. Imediat după demarare, valoarea lucrărilor făcute a fost achitată din sursele proprii ale Primăriei Suceava. Contractul cu Test Prima a fost semnat pe 10 octombrie, în cadrul investiţiei Primăria Suceava asociindu-se cu Delgaz Grid „Moldova”. 
Două focare de anemie infecţioasă la cabaline, unul de trichineloză la mistreţ şi 5 de leptospiroză bovină
·        Un cal a fost ucis şi ecarisat, un proprietar s-a ales cu amendă pentru înstrăinarea animalului bolnav, iar în exploataţii s-au luat probe de sânge de la celelalte ecvine şi s-a procedat la dezinfecţii.
·        Dr. Dănuţ Corneanu, şeful DSVSA avertizează în legătură cu riscul major la care se expun persoanele care cumpără carne cu origine necunoscută, din tăieri clandestine, menţionând că, totuşi, pesta porcină africană nu se transmite la om.    
Pe teritoriul judeţului Suceava evoluează două focare de anemie infecţioasa ecvină. Anunţul este făcut de dr. Dănuţ Corneanu, director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentară (DSVSA), care informează că, într-un prim caz, animalul a fost ucis şi ecarisat.  Complementar, în exploataţia cu pricina au fost efectuate cele două dezinfecţii obligatorii, urmând ca în curtea respectivă focarul să se stingă. În localitatea în cauză sunt prelevate probe de sânge de la toate ecvinele, de câte două ori, la intervale de 90 de zile. Dr. Dănuţ Corneanu arată că, în al doilea caz, pentru înstrăinarea cabalinei proprietarul a fost sancţionat contravenţional, "urmând să se facă dezinfecţiile şi să se stingă focarul, după testarea celei de a doua cabaline rămasă în exploataţie". De asemenea şi în aceasta a doua localitate vor fi prelevate probe de sânge de la toate ecvinele, de câte două ori la intervale de 90 de zile. Directorul executiv al DSVSA precizează că, pe lângă cele amintite, în judeţul Suceava mai sunt în evidenţă un 1 focar de trichineloza la mistreţ, cât şi 5 focare de leptospiroza bovină. Dr. Dănuţ Corneanu a făcut referire şi la pesta porcină africana(PPA), reamintind că aceasta este "cea mai gravă boală majoră la porci, cu mortalitate este de 100%". "Cazurile de îmbolnăvire la porci sau moartea acestora va fi anunţată  imediat medicului veterinar din comună sau medicului veterinar oficial inspector de zonă, în vederea examinării şi a recoltării de probe pentru laborator", accentuează şeful DSVSA Suceava, adăugând că, "pentru pesta porcină africană niciun tratament nu este posibil". Oficialul DSVSA a făcut precizarea că "nu există nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni", virusul având, însă, impact din punct de vedere economic. Directorul executiv al Direcţiei Sanitare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava avertizează în legătură cu riscul major de îmbolnăvire la care se expun persoanele care cumpără şi consumă carne a cărei origine este necunoscută, provenită din tăieri clandestine sau care nu a fost supusă controlului sanitar veterinar, recomandată fiind aprovizionarea din unităţi autorizate sau înregistrate sanitar veterinar.  Dr. Dănuţ Corneanu a mai informat că neregulile în domeniul siguranţei alimentelor pot fi sesizate la DSVSA, formând numărul 0230 522.848, la numerele de telefon afişate la sediul circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale, precum şi, gratuită,  la telverde  0800.826.787. 

13 iunie 2019


În Suceava,
Stadion omologat UEFA, construit cu finanţare de la Compania Naţională de Investiţii
·        Iniţiativa vine pe fondul degradării accentuate a stadionului Areni, lipsei facilităţilor obligatorii dictate de normele internaţionale, cât şi a parcărilor, obiectivul sportiv de lângă Primărie necesitând lucrări de anvergură şi costisitoare la structura de rezistenţă.
·         "Ar fi bine să putem face acest stadion de dimensiuni normale, omologat UEFA, şi chiar dacă nu ne satisface numărul de 500 de locuri, cred că putem să venim şi noi cu forţe proprii, să extindem tribuna", a subliniat Ion Lungu, sperând în materializarea proiectului CNI.
·        În octombrie 2014, consilierii locali au aprobat un "stadion polisportiv", de 100 de milioane de lei, cu 15.000 de locuri în tribune eliptice acoperite, cu instalaţie de  nocturnă şi dotări specifice aliniate cerinţele UEFA de categoria a 4-a, cea de exigenţă maximă.
Compania Naţională de Investiţii (CNI) a solicitat Primăriei Suceava să identifice şi să transmită în Capitală documentaţia prin care să se pună la dispoziţie o suprafeţe de teren pe care, cu alocarea financiară guvernamentală, ar urma să se construiască o "bază sportivă de tip I". Potrivit primarului Ion Lungu, este vorba despre propuneri privind "un teren de fotbal standard, omologat UEFA", cu lungimea de 168 de metri şi lăţimea de 80,5 metri, precum şi de un "teren sportiv de fotbal" cu dimensiuni omologate de 105 de metri x 68 de metri cu nocturnă şi tribună pentru 500 de spectatori. La acestea se adaugă terenul pentru mini-fotbal de 20 de metri x 40 de metri, vestiare, clădiri administrative şi parcare pentru autovehicule. "Noi deja avem acea suprafaţă de 12 hectare de la intrarea în municipiul Suceava, care a fost transferată la Guvern, în scopul construirii unui Complex sportiv. Există deci terenul, voi trece personal pe la CNI, să ne prindă în acest program. Ar fi bine să putem face acest stadion de dimensiuni normale, omologat UEFA, şi chiar dacă nu ne satisface numărul de 500 de locuri, cred că putem să venim şi noi cu forţe proprii, să extindem tribuna. De ar fi aşa, şi nu doar o simplă introducere în lista sinteză a bazelor  sportive", a subliniat Ion Lungu, primarul municipiul Suceava.
Planul urbanistic zonal şi regulamentul de urbanism aferent viitorului Complex sportiv al municipiului Suceava au fost aprobate de Consiliul Local în şedinţa din 17 decembrie 2010. Obiectivul urma a fi construit pe o suprafaţă de 12 hectare, incluzând un stadion cu 15.000 de locuri, sală polivalentă cu 5000 de locuri, bazin olimpic de înot, precum şi terenuri în aer liber de handbal, baschet, volei şi tenis. Complementar dotărilor sportive, în zonă erau prevăzute sa fi amenajate spaţii verzi sub formă de insule, cât şi parcuri. Nu trebuiau să lipsească spaţiile tehnice, parcările, spaţiile comerciale şi de servicii, dar şi amenajările cu destinaţia de locuire, inclusiv cu funcţiunile aferente. Finanţarea trebuia să fie asigurată din resursele financiare ale Primăriei, cu bani de la Compania Naţională de Investiţii, dar şi în urma perfectării unui parteneriat public privat.       
Pe de altă parte, în octombrie 2014, consilierii locali au aprobat realizarea obiectivului de investiţii "Stadion sportiv în municipiul Suceava".  Noul stadion polisportiv ar fi avut o capacitate de 15.000 de locuri în tribune eliptice acoperite, dotat fiind cu instalaţie de nocturnă şi toate facilităţile impuse de normele europene şi internaţionale aflate în vigoare la momentul actual. Astfel, dimensiunile terenului de fotbal, spaţiile auxiliare, precum şi dotările specifice erau aliniate cerinţele UEFA impuse în vederea omologării stadionului în cadrul categoriei 4, cea de exigenţă maximă, conform regulamentelor UEFA Stadium Infrastructure Regulation Edition 2010. De asemenea, pista de atletism, cu dotările corespunzătoare, trebuiau să îndeplinească cerinţele Federaţiei Române de Atletism, pentru a găzdui competiţii internaţionale, conform IAAF Track and Fileds Facilities Manual. Stadionul urma a fi amenajat pe o suprafaţă de 120.000 de metri pătraţi, proprietate a municipiului Suceava, aflată la ieşirea din reşedinţa de judeţ înspre municipiul Suceava. Valoarea investiţiei, derulată, pe durata a 3 ani, a fost  estimată la aproximativ 100 de milioane de lei,  amenajarea incluzând, de asemenea, piste de atletism, spaţii verzi, parcuri, alei pietonale, drumuri, trotuare şi parcări. Iniţiativa survenea degradării accentuate a stadionului Areni, capacităţii reduse a acestuia, amplasării în centrul civic, lipsei facilităţilor obligatorii dictate de normele internaţionale, precum şi a parcărilor. Pe de altă parte, pentru a putea fi folosită la capacitatea maximă construită, actualul stadion de lângă sediul Primăriei necesită lucrări de anvergură şi costisitoare la structura de rezistenţă a tribunelor.


Din cauză creşterii salariului minim,
Firma bucureşteană Consix renunţă la reabilitarea reţelelor de termoficare din Obcini   
·        Intervenţiile, suspendate şi rămase "neatacate" încă de la finele lui 2017, vor fi scoase din nou la licitaţie, societatea respectivă invocând că "nu se mai încadrează în costurile iniţiale".
·        Primarul Ion Lungu aşteaptă o OUG prin care participarea bugetului local să scadă de la 30% la 15% din valoarea lucrărilor, iar în măsura în care aceasta va fi dată, cofinanţarea de 3 milioane de lei ar duce la o dublare a sumei alocată de la "Centru".
·        Din disponibilul financiar pentru anul 2018, acoperită cu lucrări şi facturată efectiv a fost doar aproximativ o treime a alocării de peste 5 milioane de lei din Programul "Termoficare 2006-2020. Căldură şi confort".
"Constructorii nu mai vor să lucreze, deoarece nu se închid costurile", a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, Ion Lungu primarul Sucevei. Edilul-şef sucevean spune că, săptămâna trecută, a reuşit să semneze cu societatea comercială Consix Bucureşti, un act adiţional la contractul din 2017 doar pentru jumătate din lucrările de reabilitare a reţelelor de transport şi distribuire a energiei termice. Este vorba despre cele din cartierul Zamca, respectivul act consfinţind actualizarea costurilor cu manopera, operaţiune determinată de majorarea salariului minim în construcţii. Intervenţiile din cartierul Obcini, adjudecate iniţial tot de Consix, vor fi scoase din nou la licitaţie, întrucât firma în cauză a invocat că "nu se mai încadrează în costurile iniţiale". Preţul la conductele preizolate ar fi crescut cu 40%, iar autorităţile administraţiei publice locale nu au bază legală pentru a suporta diferenţa, riscând sancţiuni ale Curţii de Conturi, inclusiv penalităţi. "Noi nu avem bază legală să modificăm acest contract, iar aici a bâlbâit-o Guvernul României, care a dat mai multe instrucţiuni, mai multe normative, care, la un moment dat, arătau că se poate negocia şi manopera materială, nu numai manopera salarială. Ulterior s-a revenit, rămânând doar manopera  salarială", a precizat Ion Lungu. Şeful municipalităţii a precizat că aşteaptă promovarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului prin care, în cadrul Programului guvernamental "Termoficare 2006-2020. Căldură şi confort", participarea bugetului local să se înjumătăţească, scăzând de la 30% la 15% din valoarea totală a lucrărilor, diferenţa provenind de la bugetul central. În bugetul sucevean pe 2019, autorităţile administraţiei publice locale au prins cu această destinaţie 3 milioane de lei, iar în măsura în care actul normativ amintit va fi aprobat, municipiul ar avea asigurată cofinanţare pentru o sumă dublă care ar putea veni de la "Centru", pentru lucrări de reabilitare a reţelelor de transport şi distribuire a energie termice.  Municipiul Suceava a încheiat anul 2018 cu bilanţ nefavorabil în ceea ce priveşte Programul  guvernamental „Termoficare 2006-2020-Căldura şi confort”,  intervenţiile de reabilitare nefiind terminate până la venirea sezonului rece. De  menţionat este faptul că, la începutul anului trecut fuseseră reluate lucrările angajate şi rămase neterminate la finele lui 2017, iar cu toate presiunile făcute de autorităţi, contractul pentru cartierul Obcini nu a mai fost „atacat”. Pentru anul 2018, contractul de finanţare a fost semnat la începutul lunii iunie, în cauză fiind o sumă guvernamentală de 5,43 de milioane de lei, bani necesari continuării lucrărilor "puse în conservare" în cartierele Zamca şi Obcini, la începutul sezonului rece anterior. Din alocările financiare pentru anul 2018, acoperită cu lucrări şi facturată efectiv a fost doar aproximativ o treime a alocării prevăzute în bugetul de stat. Pentru 2017, Primăria Suceava a avut aprobată, prin programul guvernamental amintit, suma de 7 milioane de lei, câştigătorul licitaţiei fiind firma Consix Bucureşti. Pentru lucrări de modernizare au fost programate Punctul termic „Obcini IV”, cu circa 2,7 km de conducte; Punctul termic "Zamca", cu aproximativ 2,1 km de reţele şi Punctul termic de pe strada "Ion Vodă Viteazu" cu 115 de metri de conducte.

12 iunie 2019

Judeţul Suceava, implicare nesatisfăcătoare în "responsabilizarea" părinţilor cu copii în plasament     
·        O campanie a ANPIS reliefează că în peste jumătate din judeţe nu s-au făcut propuneri în acest sens sau că au fost identificate "cazuri izolate de nici 1% sau de puţin peste 1% din numărul copiilor aflaţi în plasament".
·        Inspectorii sociali cer "sancţiuni sau măsuri, atât pentru părinţii care nu îşi onorează obligaţiile stabilite, cât şi pentru profesioniştii care nu asigură implicarea părinţilor într-o măsură de protecţie".
Inspectorii sociali au verificat, în cadrul unei campanii naţionale de controale a Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), existenţa, la nivelul direcţiilor de asistenţă socială şi protecţia drepturilor copilului, a demersurilor pentru identificarea şi consilierea părinţilor în scopul menţinerii legăturilor personale a acestora cu copiii. Controalele au avut ca bază de plecare numărul mare al copiilor aflaţi într-o măsură de protecţie, cât şi dinamica intrărilor şi revocărilor măsurilor de protecţie,  considerându-se  că "se impune o rigurozitate în responsabilizarea şi sancţionarea părinţilor (...), înainte ca să se rupă iremediabil relaţia părinţi-copii sau ca aceşti copii să-şi petreacă toată copilăria în sistemul de asistenţă socială". Conform raportului privind rezultatele campaniei "Controlul de fond al serviciilor publice de asistenţă socială", cu prilejul controalelor direcţiile de asistenţă socială şi protecţia drepturilor copilului au raportat un total de 7,82% de situaţii în care instanţele de judecată sau comisiile pentru protecţia copilului au stabilit o formă de contribuţie în sarcina părinţilor. Astfel, în 2,31% din cazuri s-a stabilit contribuţia financiară a părinţilor la întreţinerea copiilor, cu un total lunar de circa 65.737 de lei, iar în alte 5,51% dintre cazuri s-a instituit obligaţia părinţilor apţi de a presta lunar între 20 şi 40 de ore de muncă în folosul comunităţii. Pe de altă parte, potrivit raportului ANPIS, în timp ce în unele judeţe există o practică pentru identificarea şi responsabilizarea părinţilor, în peste jumătate din direcţiile de asistenţă socială şi protecţia drepturilor copilului nu s-au făcut propuneri în acest sens ori identificate au fost "cazuri izolate de nici 1% sau de puţin peste 1% din numărul copiilor aflaţi în plasament". Din acest punct de vedere, enumerate sunt direcţiile de specialitate  din Alba, Arad, Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Covasna, Dîmboviţa, Dolj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa,  Iaşi, Ilfov, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vîlcea, Vaslui, sectoarele nr. 1, nr.4 şi nr. 5 din Bucureşti. Cele mai mari ponderi ale părinţilor obligaţi să contribuie financiar sau prin muncă au fost identificate în Tulcea-55,15% din  totalul copiilor cu măsură de protecţie din judeţ, Maramureş-46,25%; Giurgiu-44,02%; Timiş-41,47% şi Constanţa-39,41%. Cu pondere medie cuprinsă între 2% şi 7% se remarcă direcţiile de asistenţă socială şi protecţia drepturilor copilului din judeţele Bacău, Cluj, Satu Mare şi Vrancea. Pentru creşterea gradului de responsabilizare, dar şi a implicării părinţilor, este considerată necesară completarea cadrului legislativ "cu sancţiuni sau măsuri, atât pentru părinţii care nu îşi achită obligaţiile stabilite, cât şi pentru profesioniştii care nu asigură implicarea părinţilor într-o măsură de protecţie". De asemenea, se face şi propunerea instituirii de "sancţiuni pentru părinţii care, în mod nejustificat, nu se prezintă la solicitările specialiştilor din cadrul DGASPC, precum şi pentru cei care nu informează cu privire la schimbările apărute în viaţa lor şi care pot influenţa relaţia cu propriul copil". 

11 iunie 2019

"Marşul absolvenţilor USV", ediţia 2019
Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava organizează joi, 13 iunie, "Marşul absolvenţilor", "o sărbătoare a tinereţii, a bucuriei". Potrivit unui comunicat de presă al USV, evenimentul se află la cea de-a treia ediţie şi este dedicat tuturor cursanţilor care încheie, în acest an, studiile de licenţă şi de masterat. "La momentul festiv al absolvirii promoţiei 2019, am convingerea că universitatea suceveană şi-a îndeplinit în mare măsură rolul de a forma viitorii specialişti, atât din perspectiva dezvoltării lor personale, cât şi a adaptabilităţii mai facile la meseriile viitorului. Ne vom putea mândri cu această generaţie de absolvenţi ai USV!", arată prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, rectorul Universităţii "Ştefan cel Mare" Suceava. Ca şi în anii precedenţi, studenţii vor pleca în marş de la Universitate, deplasându-se către zona centrală a municipiului, unde,  pe esplanada Casei de Cultură, va avea loc festivitatea de absolvire. Acesta va fi urmată de un concert al îndrăgitei trupe Zdop şi zdup. „Zdob și Zdub combină hardcore-ul și folclorul românesc/moldovenesc într-un mod unic și elegant, oferind un show live spectaculos. Cu ceva din hip-hop, drum'n'bass, jungle, punk, un crossover muzical original, unde se întâlnesc intensitatea urbană și spiritul rural. O trupă șarmantă, care lasă urme adânci în istoria muzicală a Moldovei, totodată simțindu-se acasă pe orice scenă”, se menţionează în comunicatul de presă al Universităţii "Ştefan cel Mare". La „Marșul absolvenților USV” sunt aşteptaţi să participe circa 1.500 de absolvenţi de la studiile de licență ţi aproximativ 700 de absolvenți de masterat. 
Colectare deficitară a deşeurilor casnice periculoase
·        Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava semnalează cu încă nu s-au găsit soluţii pentru adunarea de la populaţie a alimentelor expirate, resturilor de ţigări, detergenţilor, vopselelor, adezivilor, insecticidelor, dar şi a deşeurilor care conţin mercur.  
Colectarea separată, direct de la populaţie, a resturilor periculoase din deşeurile menajere, nu este soluţionată, semnalează Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava, într-un  raport privind calitatea factorilor de mediu. În categoria deşeurilor provenite din activitatea casnică intră echipamentele electrice şi electronice scoase din funcţiune; detergenţii pe bază de substanţe periculoase; deşeurile care conţin mercur; insecticidele; vopselele, cernelurile şi adezivii cu conţinut de substanţe periculoase; alimentele expirate; alimente de origine animală intrate în stare de putrefacţie, precum şi resturile de ţigări consumate. În raportul APM Suceava se punctează că, totuşi, prin Proiectul "Sistem de management integrat al deşeurilor" sunt prevăzute dotări pentru colectarea separată a fluxurilor speciale de deşeuri, respectiv a celor "voluminoase, periculoase şi a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice", operaţiuni care ar trebui să aibă loc în incinta staţiilor de transfer, cât şi a Depozitului de deşeuri din Moara, "de unde vor fi preluate de operatori economici specializaţi".
Pe de altă parte, conform Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava, pentru colectarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, în judeţ sunt autorizaţi 25 de agenţi economici. În ceea ce priveşte colectarea "deşeurilor de baterii şi acumulatori", pentru  această activitate au fost autorizate 39 de amplasamente ale unor agenţi economici, 4 dintre aceştia fiind autorizaţi şi pentru adunarea bateriilor portabile de  mici dimensiuni. "Se constată o creştere a numărului de agenţi economici distribuitori de baterii portabile de mici dimensiuni, care au amenajat puncte de colectare a acestor deşeuri, de remarcat fiind şi intensificarea campaniilor de informare şi colectare". se subliniază în raportul  APM Suceava, în care se arată menţionează că pentru colectarea şi dezmembrarea vehiculelor scoase din uz există 49 de agenţi economici autorizaţi.  La toţi prestatorii enumeraţi se adaugă societatea comercială Ambro, care reciclează deşeuri din ambalaje din carton şi Lider Plast care se ocupă cu reciclarea deşeurilor din polistiren, inclusiv a ambalajelor, domeniu în care activează şi societatea comercială Bucovina Verde. În cele din urmă, Egger România şi Diasil Service reciclează deşeuri din ambalaje din lemn. 

Şomaj peste media pe ţară, în judeţul Suceava
·        La 1 aprilie 2019, pe total judeţ, indicatorul era cu 1,7 puncte procentuale peste rata şomajului înregistrată la nivel naţional, cea de 3,2%.
·        Pe 1 aprilie 2019, în evidenţele AJOFM erau 11.325 şomeri, remarcându-se, totuşi, o scădere cu 10,2% a numărului acestora în comparaţie cu un an în urmă. 
În judeţul Suceava, rata şomajului se situează la un nivel relativ ridicat faţă de media înregistrată la nivel naţional. Recentul Buletin statistic lunar al Direcţiei Judeţene de Statistică Suceava  relevă că, la începutul lunii aprilie 2019, rata judeţeană suceveană şomajului era de 4,9%, una mai mică cu 0,3 puncte procentuale faţă de cea înregistrată martie, respectiv cu 0,6 puncte procentuale sub rata şomajului consemnată la începutul lunii aprilie a anului 2018, cea de 5,5%. Conform datelor Direcţiei Judeţene de Statistică, în cazul femeilor, rata şomajului înregistrată la debut de martie 2019 a fost de 4,6%, valoare mai mică cu 0,2 puncte procentuale faţă de rata şomajului înregistrată în luna anterioară, cât şi cu 0,3 puncte procentuale mai mică raportat la rata şomajului de la debutul lunii aprilie a anului anterior, una de 4,9%. În ceea ce îi priveşte pe bărbaţi, rata şomajului la începutul lunii aprilie a acestui an era de 5,2%, în scădere cu 0,3 puncte procentuale faţă de rata şomajului de la debutul lunii precedente, dar şi una mai mică cu 0,7 puncte procentuale faţă de rata şomajului calculată pentru începutul lunii aprilie 2018, adică una de 5,9%. Rata şomajului la 1 aprilie 2019, pe total judeţ Suceava, a fost cu 1,7 puncte procentuale mai mare decât rata şomajului înregistrată la nivel naţional, cea de 3,2%. Pe 1 aprilie 2019, numărul şomerilor din evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava era de 11.325 persoane, în scădere cu 5,2% faţă de 1 martie 2019. În comparaţie cu debutul  lunii aprilie a anului 2018 numărul şomerilor a scăzut cu 10,2%.


09 iunie 2019

În două săptămâni,
Stricăciuni de aproape 300 de milioane de lei făcute de natura dezlănţuită în judeţul Suceava 
·        Ploile abundente au cauzat viituri pe cursurile de apă, scurgeri de pe versanţi, blocarea podurilor şi podeţelor, eroziuni şi colmatări, în pericol fiind puse locuinţe, obiective socio-economice, căi de comunicaţie rutieră şi feroviară.
·        "Situaţia a revenit la normal, fără a fi puse în pericol vieţi omeneşti", evaluările continuă, iar Instituţia Prefectului va iniţia un proiect de hotărâre de Guvern pentru obţinerea de despăgubiri  de la bugetul statului.
Căderile masive şi prelungite de precipitaţii au produs pagube în 36 de unităţi administrativ-teritoriale ale judeţul Suceava. Furia apelor s-a abătut asupra a 79 de localităţi, valoarea totală a stricăciunilor fiind aproximată la 124 milioane de lei. Datele sunt cele din Raportului-sinteză privind apărarea împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase, accidentelor la construcţii hidrotehnice şi poluărilor accidentale din perioada 21 mai - 4 iunie 2019 prezentat şi aprobat de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în şedinţa extraordinară de la sfârşitul săptămânii trecute. Conform sintezei prezentate de Daniel Drăgoi, director executiv al Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava  de suferit au avut 5 poduri, 30 de podeţe, o punte, 5,48 km de drumuri judeţene, 185,837 km de drumuri comunale, 57,61 km de străzi, precum şi 0,538 km apărări de maluri, 0,2 km de eroziuni şi 0,6 km de decolmatări. Potrivit raportului pagubele au fost determinate de creşterea debitelor cursurilor de apă, scurgerile de pe versanţi şi de  blocarea podurilor şi podeţelor cu aluviuni şi material vegetal. La acestea se adaugă efectele negative produse ale evenimentelor hidro-meteorologice periculoase, puhoaiele provocând eroziuni, colmatări sau deteriorări de orice fel ale cursurilor de apă cadastrate,  în zone cu pericol pentru locuinţe, obiective socio-economice, elemente de infrastructură, inclusiv căi de comunicaţie rutieră şi feroviară. Din acest ultim punct de vedere, afectate au fost 18 localităţi de pe raza a 15 unităţi administrativ-teritoriale, pagubele înregistrate însumând circa 157 de milioane lei. Conform unei comunicat de presă al Instituţiei Prefectului judeţului Suceava,  în urma intervenţiei instituţiilor cu atribuţii în gestionarea riscuri specifice, "situaţia a revenit la normal, fără a fi puse în pericol vieţi omeneşti". 
În conformitate cu acesta, la podul de pe DN17 A, km 50, în zona localităţii Sucevița, la care precipitaţiile în abundente au produs eroziuni, s-a luat măsura protejării cu arocamente, în zonă circulându-se pe o bandă şi jumătate şi menținându-se restricţie de 7,5 tone şi lăţime de 5 metri, restricţiile fiind semnalizate corespunzător. În vederea inventarierii distrugerilor şi a pagubelor şi cauzate de creşterile de temperatură, căderile abundente de precipitaţii şi efectele ulterioare, prin ordin al prefectului Mirela Elena Adomnicăi au fost constituite comisii de evaluare, până la data raportului fiind întocmite 34 de procese verbale şi două note de constatare. Potrivit comunicatului de presă, echipele Instituţiei Prefectului vor continua să facă evaluări ale pagubelor produse de inundaţii şi în alte localităţi ale judeţului Suceava, acestea făcând obiectul unui alt raport de sinteză care va fi analizat în şedinţa din săptămâna aceasta a Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, după care va fi iniţiat un proiect de hotărâre de Guvern în scopul acordării unor despăgubiri  de la bugetul statului.

Cinci accidente de muncă mortale, doar în primul trimestru din 2019
·        Înspre comparaţie, pe durata întregului an 2018, 10 lucrători din judeţul Suceava şi-au pierdut viaţa la serviciu.
Nu mai puţin de 220 de controale au avut, în primul trimestru al anului 2016, lucrătorii Serviciului "Sănătate şi securitate în muncă" al Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava. Conform inspectorului-şef Romeo Butnariu, ca urmare a abaterilor constate, aplicate au fost 221 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor date ridicându-se la 70.000 de lei. În ceea ce priveşte accidentele de muncă şi bolile profesionale, în perioada la care facem referire la ITM Suceava s-au comunicat 54 de evenimente încadrate în categoria amintită, "dintre care 5 soldate cu deces, ca urmare a desfăşurării activităţilor, cât şi două morţi patologice". Potrivit lui Romeo Butnariu, sectoarele economiei naţionale în care au fost înregistraţi cei mai mulţi accidentaţi în muncă sunt silvicultura şi alte exploatări forestiere, fabricarea produselor din lemn, construcţiile şi transporturile terestre. Înspre comparaţie, pe durata întregului an 2018, accidentate în muncă au fost un total de 68 de persoane, dintre care 10 mortale. Roemeo Butnariu, şeful ITM Suceava semnalează că, în vederea remedierii neregulilor depistate, pe durata controalelor sau a cercetării accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, inspectorii de muncă pot recurge la mai multe mijloace juridice. Printre acestea se numără impunerea de măsuri cu termene precise de realizare şi raportare, cât și aplicarea de sancţiuni contravenţionale principale sau complementare. „Sancţiunile contravenţionale principale sunt avertismentul şi amenda contravenţională. În funcţie de natura şi gravitatea faptei, inspectorii de muncă pot să aplice una sau mai multe sancţiuni contravenţionale complementare, cum ar fi anularea sau retragerea autorizării de funcţionare din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, sistarea activităţii sau scoaterea din funcţiune a echipamentelor de muncă, atunci când se constată o stare de pericol iminent de accidentare sau de îmbolnăvire profesională”, a punctat Romeo Butnariu, șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava.

07 iunie 2019

Fermierii suceveni pot beneficia de asigurare subvenţionată împotriva fenomenelor meteorologice extreme
·        "Pentru prima dată, s-a deschis o linie de finanţare prin care fermierii pot accesa sprijin financiar în vederea încheierii de poliţe de asigurare, atât pentru culturi, cât şi pentru animale", arată Vasile Schipor, director executiv al OJFIR.
·        Suportată în cadrul PNDR este o cotă de cel mult 70% din valoarea primei de asigurare, în cazul unor riscuri precum seceta, inundaţiile, grindina, îngheţul timpuriu de toamnă, ploile torenţiale, furtuna, vijelia şi tornada.
Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (OJFIR) Suceava informează pe fermieri că pot obţine sprijin financiar pentru asigurarea culturilor, animalelor şi plantelor. Directorul executiv Vasile Schipor spune că, în acest sens, lansată a fost o sesiune de primire a cererilor de finanţare prin intermediul Submăsurii 7.1 a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNRD) 2014-2020. Sesiunea este deschisă până pe 30 noiembrie 2019, în cazul fermelor mici rata sprijinului nerambursabil fiind de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile şi plătite efectiv de către fermier, iar în cel al fermelor mari, una de 55%. Riscurile eligibile sunt fenomenele climatice nefavorabile, precum seceta, arşiţa, inundaţiile, grindina, îngheţul timpuriu de toamnă, de iarnă sau cel târziu de primăvară, ploile torenţiale sau ploile excesive şi de lungă durată, furtuna, vijelia, uraganul sau tornada. De asemenea, printre riscurile se numără infestările cu organisme de carantină dăunătoare plantelor prevăzute în HG nr. 563 din 2007. În această din urmă situaţie, producerea unui fenomen climatic nefavorabil sau a infestării cu organisme de carantină dăunătoare plantelor trebuie să fie recunoscută în mod oficial de către autorităţile competente. Sesiunea în curs se adresează fermierilor care au nevoie de sprijin financiar pentru asigurarea culturilor de primăvară, urmând ca înspre sfârşitul lui 2019 să fie lansată o nouă sesiune a Submăsurii 17.1, pentru asigurarea culturilor de toamnă. „În ultima perioadă ne confruntăm cu inundaţii, grindină, furtuni și chiar tornade. De aceea, pentru prima dată,  s-a deschis o linie de finanţare prin care fermierii pot accesa sprijin financiar în vederea încheierii de poliţe de asigurare, atât pentru culturi, cât şi pentru animale", arată Vasile Schipor, director executiv al Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Suceava, menţionând că, astfel, riscurilor care afectează producţiei agricole pot fi gestionate în mod corespunzător. Solicitanţii trebuie să fie fermieri activi, să încheie cu o societate de asigurări un contract pentru riscurile amintite şi să se angajeze să plătească valoarea integrală a primei de asigurare, în cuantumul şi la termenele prevăzute în contract. De asemenea, beneficiarii trebuie să utilizeze terenuri agricole să deţină, să crească sau să exploatează animale, să încheie contractul de asigurare pentru toate suprafeţele cultivate şi să nu "creeze  condiţii pentru a obţine în mod necuvenit un avantaj". 

Agenţi economici amendaţi cu peste 310.000 de lei, pentru 67 de persoane care prestau muncă nedeclarată
·        Inspectorii ITM au mai sancţionat nerespectarea salariului minim brut pe ţară, primirea la lucru a salariaţilor în perioada de suspendare a contractelor sau în afara programului de lucru cu timp parţial, cât şi încălcarea dispoziţiilor privind munca suplimentară.  
Numai puţin de 651 controale au avut, pe linia relaţiilor de muncă, inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava în primul 154 trimestru al anului 2019, informează Romeo Butnariu, şeful insituţiei, conform căruia, ca urmare a neregulilor constatate, agenţilor economici verificaţi li s-au dat 51 amenzi în valoare de 406.800 lei. Totodată, "arătate" au fost şi 103 avertismente, dispuse fiind inclusiv 913 măsuri de remediere a neconformităţilor depistate. În totalul acţiunilor de control întreprinse în perioada ianuarie-martie 2019, o pondere semnificativă o deţin cele privind depistarea şi combaterea cazurilor de muncă nedeclarată, adică a celei fără forme legale de angajare. Astfel, în intervalul amintit, inspectorii de muncă suceveni au organizat şi desfăşurat 642 de controale, în urma cărora au aplicat 100 sancţiuni contravenţionale, dintre care 69 avertismente şi 31 de amenzi. Inspectorul-şef Romeo Butnariu spune că, pe durata verificărilor, descoperite au fost 67 persoane care prestau muncă nedeclarată, amenzile date pentru încălcarea reglementărilor specifice însumând 310.300 lei. Butnariu precizează că urmărirea respectării de către angajatori a prevederilor Codului muncii a constituit unul dintre obiectivele prioritare ale activităţii de control, pentru nerespectarea dispoziţiilor privind garantarea în plată a salariului minim brut pe ţară, lucrătorii din subordine aplicând 4 sancţiuni contravenţionale, adică 3 amenzi însumând de 3.300 lei şi un avertisment. Pentru primirea la muncă fără încheierea unui contract individual de muncă s-au dat 11 amenzi totalizând 260.000 lei şi 24 de avertismente, primirea la muncă a mai multor persoane, fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii, fiind sancţionate cu o amendă de 20.000 lei şi cu 9 avertismente. Inspectorii de muncă au dat un avertisment pentru primirea la muncă a unui salariat în perioada în care acesta avea contractul individual de muncă suspendat, alte 4 avertismente fiind "arătate" pentru primirea la muncă a salariaţilor în afara programului de lucru stabilit în contractele individuale de muncă cu timp parţial. În cele din urmă, nerespectarea dispoziţiilor privind munca suplimentară s-a lăsat tot cu un avertisment.


Primarii municipiilor din România s-au adunat în Suceava
·        "Avem şi noi exemple de bună practică, începând cu iluminatul public, transportul electric, Cetatea de Scaun şi, nu în ultimul rând, centrala în cogenerare pe biomasă", a declarat primarul Ion Lungu.
Municipiul Suceava găzduieşte, pe durata a două zile, şedinţa de Comitetului Director al Asociaţiei Municipiilor din România (AMR). Ion Lungu, primarului Sucevei, a declarat că pe ordinea de zi a şedinţei din 6-7 iunie se află mai multe puncte, printre care prezentarea municipiului Suceava; informare cu privire la demersurile pentru rectificarea bugetului de stat pe anul 2019; dezbaterea deciziei ANCOM privind limitarea tarifelor referitoare la cedarea dreptului de acces; aspecte cu referire la tranziţia energetică la nivel local; înfiinţarea Corpului profesional al coodonatorilor Poliţiei locale, cât şi organizarea unei vizite de studiu, în septembrie 2019, în Norvegia, Suedia şi Finlanda.  Edilul-şef sucevean a declarat că primarii de municipii vor vizita mai multe obiective din reşedinţa de judeţ, Suceava putându-se remarca ca exemplu de bună practică în implementarea unor proiecte cu finanţare externă nerambursabilă, dar şi în parteneriat public privat. "Avem şi noi exemple de bună practică, începând cu iluminatul public, transportul electric, Cetatea de Scaun şi, nu în ultimul rând, centrala în cogenerare pe biomasă. Va fi vizitată această centrală, mulţi primari fiind interesaţi să vadă cum arată şi cum funcţionează",  a arătat Ion Lungu, primarul Sucevei. În vara anului 2018, gazda Comitetului Director al Asociaţiei Municipiilor din România a fost municipiul Oradea.

Asociaţia Municipiilor din România (AMR)înfiinţată în anul 1990, este persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, neguvernamentală şi apolitică, constituită în vederea promovării şi protejării intereselor comune ale autorităţilor administraţiei publice locale, pentru soluţionarea şi gestionarea nevoilor publice în numele şi pentru interesul colectivităţilor locale. La această dată, din AMR fac parte toate cele 103 municipii din România, precum şi cele 6 sectoare ale Municipiului Bucureşti, în total 109 membri, cu o populaţie  de circa 10,5 milioane de locuitori.